Incendiu la Spitalul din Dej. Pompierii au intervenit de urgență

Incendiu la Spitalul din Dej. Pompierii au intervenit de urgență

Mai multe echipaje de pompieri au intervenit în această dimineață la Spitalul Municipal din Dej. Alarma s-a dat prin numărul de urgență 112.

Incendiu la Spitalul din Dej. La fața locului au fost trimise două autospeciale de pompieri, care au intervenit pentru a stinge un incendiu la postul de transformare a spitalulu.i

Electricienii au anunțat că putea exista ristul unui incendiu în saloane, prin supraîncărcarea temporară a rețelelor de energie electrică.

„Pompierii sosiți la fața locului au găsit o masă din materiale plastice care ardea în incinta respectivă. Câteva elemente ale tabloului de siguranță erau topite. Imediat s-a întrerupt alimentarea cu energie electrică a punctului de transformare. S-a acționat cu stingătoare cu pulbere în interiorul incintei pentru stingerea flăcărilor. Concomitent s-au pregătit linii de furtun de la autospeciale, pentru a proteja vecinătățile punctului de transformare”, au comunicat cei de la ISU Cluj.

Bolnavii și personalul medical nu au fost evacuați, și asta ca urmare a intervenției rapide a pompierilor. Alimentarea cu energie electrică a spitalului a fost oprită. În zonele sensibile, în sălile de operații și în saloanele de terapie intensivă, alimentarea cu energie electrică se face prin generatoarele proprii.

Pompierii de la ISU Cluj mai spun că incendiul s-a produs ca urmare urma a unei defecțiuni la elementelor din instalațiile punctului de transformare.

La Craiova a fost la fel. Incendiu la Spitalul din Dej.

Acum două zile, un incendiu la Secția de Psihiatrie de la Spitalul Județean Craiova a dus la evacuarea bolnavilor. Trei cadre medicale s-au aruncat pe geam pentru a se putea salva.

„Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din spatele Parcului Romanescu. La fața locului au fost trimise doua subunități de intervenție, Detasamentul 1 și 2 Pompieri Craiova cu 6 autospeciale de lucru cu apă și spumă, 2 autospeciale de lucru la înălțime, o descarcerare grea și o ambulanță tip B. La sosirea echipajelor la locul intervenției, au fost găsiți 18 pacienți și 5 cadre medicale autoevacuate, un pacient fiind evacuat de salvatori. Trei cadre medicale care au suferit fracturi au fost transportate la spital, au precizat reprezentanții ISU Dolj.

Ne puteți urmări și pe Google News