Când au ajuns la fața lolcului, pompierii au constatat că hala ardea în totalitate, flăcările manifestându-se pe aproximativ 1.000 mp. ”Pentru localizare și lichidare, la fața locului pompierii intervin cu 4 mașini de stingere, o autoscara, o autospecială de descarcarare și o ambulanță SMURD”, a informat purtatorul de cuvânt al ISU Vrancea, Cristina Pârvu.

Potrivit acesteia, dauna este totală, dar, din fericire, nu au existat victime. În momentul izbucnirii focului, în fabrica de confecții nu se aflau oameni la lucru. Două persoane din apropiere au suferit atacuri de panică, fiind preluate de ambulanță și duse la Unitatea de Primire a Urgențelor Focșani. Cristina Pârvu a mai declarat pentru Evz.ro că în acest moment este cercetată cauza izbucnirii incendiului.

Sursa foto: ISU Vrancea