Încă un concert Andre Rieu, la Bucureşti. Al şaselea. Vezi ce mesaj le-a transmis românilor | VIDEO

Încă un concert Andre Rieu, la Bucureşti. Al şaselea. Vezi ce mesaj le-a transmis românilor | VIDEO

Andre Rieu anunţă un al şaselea spectacol la Bucureşti. În mesajul său pentru români el spune că aceste show-uri pe care le va susţine în ţara noastră, pe lângă cele din Maastricht, oraşul său natal, sunt unice în lume. De asemenea, îndrăăgitul violonis îşi invită fanii români să intre în atmosfera de Valentine's Day cu un nou clip video dedicat special acestei zile.

Astfel, Rieu va susţine concerte în Piaţa Constituţiei din Capitală, pe 6, 7, 11, 12, 13 şi 14 iunie.

"Dragi prieteni, sper ca aţi început cu bine noul an! Vă trimit salutări din Berlin, suntem în plin turneu în Germania! În ultimele săptămâni am primit atât de multe mesaje de la oameni minunaţi. De aceea, mă bucur foarte mult că am reuşit să programăm încă un concert! Pe lângă tradiţionalele concerte în aer liber pe care le susţin în Maastricht, oraşul meu natal, concertele din România sunt unice, nu vom mai avea astfel de concerte în aer liber în anul 2015 nicăieri în lume! Nu pot să vă spun cât de mult aştept să ne întâlnim în aceste seri magice, la Bucureşti!", este mesajul transmis de Andre Rieu fanilor din România.

Biletele pentru evenimentul de pe 7 iunie sunt disponibile începând de joi, de la ora 9.00, în reţeaua Eventim şi prin partenerii autorizaţi.

Ne puteți urmări și pe Google News