Încă trei zile libere în iunie 2022. Românii vor avea parte de o nouă minivacanță

Încă trei zile libere în iunie 2022. Românii vor avea parte de o nouă minivacanțăSursa foto: Dreamstime.com

Încă trei zile libere în iunie 2022. Bugetarii, dar şi o parte a celor angajați în mediul privat, vor avea parte de o nouă minivacanță în următoarele zile. Deoarece ziua de 1 iunie pică miercuri, toţi profesorii, părinții şi elevii vor fi liberi, conform Codului Muncii. Aşadar, în luna iunie vor fi încă trei zile libere legale pentru români, şi doar două dintre acestea vor pica în timpul săptămânii.

Astfel, 1 iunie, Ziua Copilului, pică miercuri, iar 12 și 13 iunie, adică prima și a doua zi de Rusalii pică duminică, respectiv luni. De Rusalii, românii se pot bucura de un weekend prelungit.

Mai trebuie menționat faptul că angajatorii ai căror salariaţi lucrează în zile de sărbătoare legală sunt obligaţi să le acorde acestora compensaţii, potrivit Codului Muncii adnotat. Conform legislaţiei în vigoare, angajaţii au dreptul la o compensare cu timp liber în următoarele 30 de zile. În caz că această compensare nu poate fi acordată, angajaţii au dreptul la un spor salarial de cel puţin 100% din salariul de bază.

Angajatorii care nu acordă salariaţilor timp liber în zilele nelucrătoare sau care nu-i recompensează pentru munca în respectivele zile riscă amenzi între 5.000 şi 10.000 de lei.

În România, Ziua Internaţională a Copilului este sărbătorită la data de 1 iunie, ca şi în alte aproximativ 50 de ţări. Totodată, alte peste o sută de ţări celebrează o zi a copilului la date diferite. În luna iunie vor fi trei zile libere legale, însă numai două vor pica în timpul săptămânii, iar una va fi duminică.

Încă trei zile libere în iunie 2022

Unele tări celebrează la data de 20 noiembrie, în fiecare an, promovând colaborarea internaţională şi conştientizarea problemelor copiilor din întreaga lume, dar şi dezvoltarea bunăstării acestora. Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) marchează această zi la 20 noiembrie, data la care au fost adoptate Declaraţia Drepturilor Copilului în 1959 şi Convenţia asupra Drepturilor Copilului, în 1989.

Convenţia stabileşte o serie de drepturi ale copiilor, între care dreptul la viaţă, la sănătate, la educaţie, la joacă, la viaţă de familie, protecţie împotriva violenţei, scrie site-ul organizației. Convenţia stabileşte o serie de drepturi ale copiilor, între care dreptul la viaţă, la sănătate, la educaţie, la joacă, la viaţă de familie, protecţie împotriva violenţei.

Prin Rezoluţia nr. 836, adoptată la 14 decembrie 1954, Adunarea Generală a ONU a recomandat ca toate ţările să instituie o Zi a copilului şi a sugerat guvernelor ca această zi să să fie celebrată de fiecare ţară la o dată pe care o consideră potrivită.

1 iunie, Ziua Copilului, pică miercuri, în timpul săptămânii

Aşadar, avem 12 și 13 iunie, prima și a doua zi de Rusalii care vor pica duminică, respectiv luni, iar românii vor avea parte un weekend prelungit atunci.

Zilele libere în 2022

-1 iunie (Ziua Copilului) - miercuri: -12 şi 13 iunie (prima şi a doua zi de Rusalii) - duminică şi luni; -15 august (Adormirea Maicii Domnului) - luni; -30 noiembrie (Sfântul Andrei) - miercuri; -1 decembrie (Ziua Naţională a României) - joi; -25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun) - duminică şi luni.