În urmă cu 22 de ani şi-a pierdut braţul, însă viaţa i-a oferit o nouă şansă. Artistul a revoluţionat lumea tatuajelor cu un accesoriu ataşat de trup
- Otilia Matei
- 11 iunie 2016, 21:21
Tatuajele au devenit extrem de populare, fiind o formă de expresie atât a creatorului, cât şi a celui care va purta această formă de artă corporală. Veritabile opere de artă, tatuajele sunt mesaje grafice, simboluri care marchează momente speciale din viaţa celor care se hotărăsc să le poarte pe trup.
Însă, tatuajele create de JC Sheitan Tenet sunt cu adevărat umitoare şi deosebite dintr-un anumit punct de vedere. Artistul Sheitan Tenet nu creează aceste forme de artă într-un stil clasic, ci are o tehnică mai specială. Le desenează cu o proteză.
Francezul şi-a pierdut braţul în urmă cu 22 de ani, însă asta nu l-a oprit să-şi continue pasiunea. Bărbatului i s-a oferit o a doua şansă pentru a fi fericit, primind o proteză modificată, care, de fapt, este o veritabilă maşină de tatuat.