În Sinaia, Crăciunul este serbat din nou în această săptămână

În Sinaia, Crăciunul este serbat din nou în această săptămână

Moldovenii, rușii și ucrainenii sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi mâine, pe 7 ianuarie, iar Revelionul pe 13 ianuarie

Aproape 300 de ruși, ucraineni şi moldoveni au invadat Sinaia pentru marea petrecere din Ajunul Crăciunului pe stil vechi, potrivit StiriTVR. Aceștia s-au bucurat de zăpadă, însă instalațiile de transport pe cablu nu au funcționat din cauza vântului puternic. Oaspeţii nu s-au descurajat și au plecat la plimbare cu sania prin oraș.

După agitația din stațiuni și de pe pârtie, turiștii moldoveni s-au relaxat la piscină și în saună. Hotelierii le-au pregătit un program variat cu bucate alese, plin de surprize.

Istorie zbuciumată

Ne puteți urmări și pe Google News

Separarea Bisericii Ortodoxe în Stil Vechi și Nou a avut loc în 1923, când la Constantinopol s-a decis trecerea de la calendarul iulian la calendarul gregorian. Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România a luat ființă în anul 1924, fapt care a determinat un grup de preoți și credincioși să serbeze în continuare sărbătorile după vechiul calendar (iulian), astfel luând naștere mișcarea "stilistă" în rândul românilor.

Biserica Ortodoxă de Stil Vechi din România are o mitropolie autonomă cu sediul la Slătioara în comuna Râșca, județul Suceava. În perioada 1985 - 1992 conducător al Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi a fost mitropolitul Silvestru Onofrei. Întâi-stătătorul Sinodului Bisericii Ortodoxe Române de stil vechi este mitropolitul Vlasie Mogârzan, care este secondat de 10 episcopi.

În anul 2010 erau înregistrați circa 500.000 de credincioși ortodocși de stil vechi (din București și dintr-o parte a Moldovei).