În pragul falimentului! Aruncă la canal 10 milioane de litri de bere

În pragul falimentului! Aruncă la canal 10 milioane de litri de bere

Epidemia de coronavirus a lovit puternic și în una dintre cele mai profitabile industrii.

Jurnaliștii francezi au anunțat că Asociația Berarilor din Franța a anunțat aruncarea la canal a 10 milioane de litri de bere, a cărui termen de garanție este pe cale să expire. Ca un exemplu, cei 10 milioane de litri de bere pot umple patru piscine olimpice.

Paguba este cu atât mai mare, cu cât o mare parte din această cantitate este bere artizanală, care are un cost de producție mult mai mare, decât berea obișnuită. "Aceste beri au un conținut mare de hamei și dacă sunt păstrate prea mult timp, când petrec 2-3 luni în depozit, își pierd aroma, gustul și mirosul", a declarat Maxime Costilhes, șeful Asociației Berarilor Francezi.

În Franța, industria ospitalieră a fost grav lovită de criza economică, barurile, restaurantele și cafenelele fiind închjise de mai multe săptămâni. De asemenea, industria spectacolelor și festivalurilor este închisă, la rîndul ei.

Ne puteți urmări și pe Google News