În doar câteva ore, un șofer băut a provocat două accidente. S-a ales cu dosar penal

În doar câteva ore, un șofer băut a provocat două accidente. S-a ales cu dosar penal

Un șofer din Piteşti a provocat două accidente rutiere, în decurs de numai câteva ore. În urma celui de-al doilea eveniment, poliţiştii au constatat că şoferul are o alcoolemie care depăşeşte 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat şi au deschis dosar penal.

Şoferul piteştean a ajuns în atenţia poliţiştilor sâmbătă seară, după ce a fost implicat într-un accident rutier care a avut loc pe drumul naţional 73.

Poliţiştii care au făcut cercetarea la locul accidentului au constatat că piteşteanul, în vârstă de 55 de ani, aflat la volanul unui autoturism care circula dinspre Mioveni către Piteşti, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a lovit parapetul care desparte sensurile de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar, în aceeaşi direcţie de mers. În urma impactului, celălalt şofer implicat, de un bărbat de 24 de ani, din Mărăcineni şi o pasageră aflată în maşina au fost răniţi şi duşi la spital.

După primul accident, șoferul și-a continuat drumul

„În urma cercetărilor efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că, anterior, bărbatul de 55 de ani fusese implicat într-un alt eveniment rutier, fără victime, pe DN 73 E, cu un alt autoturism, condus de un bărbat de 29 de ani, din Mioveni, dar si-a continuat deplasarea. În urma testării tuturor conducătorilor auto din cele două evenimente rutiere cu aparatul etilotest, pentru bărbatul de 55 de ani, acesta a indicat o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat”, informează Poliţia judeţeană Argeş potrivit realitatea.net.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs cele două accidente.

Zi neagră pe șosele României

Doi tineri au murit într-un accident produs sâmbătă dimineaţă în municipiul Medgidia, după ce un şofer, de 22 ani, a intrat cu maşina în copacii de la marginea drumului, informează IPJ Constanţa. În urma impactului a rezultat decesul la faţa locului al conducătorului auto, precum şi al pasagerului dreapta faţă, de 22 de ani.

La trecerea la nivel cu calea ferată Piatra-Olt - Slatina, un camion plin cu stupi de albine a fost lovit de un tren Regio, care circula din direcția Piatra-Olt către Slatina.

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News