Impozit majorat cu 100% pentru clădiri și schimbări importante la taxele auto. Document oficial

Impozit majorat cu 100% pentru clădiri și schimbări importante la taxele auto. Document oficialSursa foto: dreamstime.com

Pachetul II de măsuri fiscale pregătit de Guvernul Bolojan și publicat pe site-ul Ministerului Dezvoltării aduce modificări importante în modul de calcul al impozitelor pe proprietate, mai ales pentru construcțiile realizate fără autorizație.

Documentul oficial prevede o majorare de 100% a impozitului pentru clădirile ridicate ilegal, pe o perioadă de 5 ani, și introduce noi reguli pentru declararea și fiscalizarea clădirilor, inclusiv verificări prin drone și imagini satelitare.

Impozitul pe proprietate

Proiectul face parte din pachetul doi de măsuri fiscale și, potrvit expunerii de motive, „urmărește să asigure echitatea în plata impozitelor, astfel încât obligațiile față de stat să fie respectate de toți proprietarii, nu doar de cei care se conformează voluntar”.

Pentru clădirile construite legal, cu autorizație, baza de calcul a impozitului va fi documentată clar, cu date preluate din anexele oficiale ale cererii și proiectului de construcție: „Astfel, se evită interpretările sau estimările neclare ale valorii impozabile”.

Majorare de 100% a impozitului pentru construcțiile fără autorizație

constructii

Construcție. Sursa foto: pixabay.com

Pentru construcțiile ridicate fără autorizație de construire (excluzând clădirile ridicate înainte de 1 august 2001), valoarea impozitului va fi stabilită pe baza suprafeței efectiv construite.

Mai mult, se introduce o majorare a impozitului cu 100%, valabilă pe o perioadă de 5 ani, începând cu anul următor constatării neregulii. Această măsură are scopul de a descuraja construirea ilegală și de a crește veniturile la bugetele locale.

Reguli noi pentru impozitul pe clădiri fără autorizație valabilă sau nedeclarate

Proiectul extinde cadrul legal pentru impozitarea clădirilor construite cu autorizație expirată, dacă nu s-a cerut prelungirea, precum și a celor ridicate fără autorizație, dacă sunt constatate până la 31 decembrie a anului precedent.

„Totodată, se clarifică procedura de declarare pentru clădirile finalizate parțial, care nu au obținut prelungirea autorizației, printr-un proces-verbal de recepție parțială care atestă stadiul fizic și suprafața construită. Proprietarii care construiesc în regie proprie au obligația să notifice autoritățile locale”, se mai arată în documentul pus în dezbatere publică.

Obligativitatea declarării și sancțiuni pentru nedeclarare

Toți proprietarii trebuie să declare clădirile, inclusiv cele construite ilegal sau fără respectarea autorizației, pentru a se stabili corect impozitul. Nedeclararea va atrage majorări succesive ale impozitului, cu câte 30% pentru fiecare perioadă de întârziere de 6 luni.

Verificări prin tehnologii moderne: drone și imagini satelitare

Pentru identificarea clădirilor fără autorizație sau nedeclarate, inspectorii vor putea utiliza drone, imagini satelitare și alte tehnologii moderne. Aceste probe vor putea fi folosite pentru aplicarea sancțiunilor fiscale și disciplinare.

De asemenea, urbanismul și fiscalitatea vor colabora prin schimb automat de date privind autorizațiile, valabilitatea și caracteristicile tehnice ale clădirilor, pentru o fiscalizare corectă.

Impozitul pe mijloacele de transport

Sursa foto: Arhivă/EVZ

Proiectul stabilește și reguli pentru impozitul pe mijloacele de transport: în cazul achiziției, înmatriculării și vânzării în același an calendaristic, se plătește un singur impozit, la data înstrăinării.

Proprietarul are obligația să depună declarația de radiere în 30 de zile de la scoaterea din circulație, iar de la 1 ianuarie a anului următor nu mai datorează impozit pentru acel mijloc de transport. Obligațiile fiscale restante trebuie achitate până la data radierii.

Proiectul, AICI.

Ne puteți urmări și pe Google News