Imposibila reformă în Țara Formelor Fără Fond

Imposibila reformă în Țara Formelor Fără FondDan Andronic, jurnalist. sursa: Arhiva EVZ

România este o țară frumoasă! Păcat că-i locuită...Acesta era unul din bancurile cu valoare filosofică pe care le-am auzit frecvent din copilărie până azi. Dar nu cred că este numai o ironie istorică. Ci și un refern etern al existenței noastre.

Titu Maiorescu spunea în 1868 că România prelua forme occidentale (instituții, legi, norme, idei politice, culturale și sociale) fără ca acestea să fie susținute de un fond real — adică fără o bază economică, socială, culturală sau morală solidă care să le susțină și să le facă funcționale. În celebrul său eseu „În contra direcției de astăzi în cultura română”, Maiorescu făcea o radiografie care este valabilă și astăzi.

La finalul secolului al XIX-lea, spunea Maiorescu, Constituția era copiată după modele occidentale, dar imposibil de aplicat într-o societate în care nu existau tradiții democratice reale. Justiție era prezentată ca fiind modernă, dar nu avea judecători pregătiți și corupție era endemică. Partide politice aveau la bază modele occidentale, dar aveau împânzite structurile de conducere de oameni aleși pe criterii personale, de aparteneță la o gașcă, nu pe criterii ideologice. Educație era organizată ca în Apus, dar fără profesori formați și fără spirit critic. În fine presa era prezentată ca fiind liberă, dar era folosită adesea pentru scandal, calomnie sau interese de grup.

Vi se pare că s-a schimbat ceva de acum 150 de ani? Nu cred, am rămas aceeași, de aici și actualitatea scrierilor lui Mihai Eminescu și I.L. Caragiale.

Plecând de la acest gând, cu telefonul în mână și calculatorul în față, plonjez în mocirla realității și încerc să aflu ce se mai întâmplă cu formarea noului guvern. Nimic important, mi se spune dinspre cele două partide istorice. Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu, Kelemen Hunor și Dominic Fritz negociază între opt ochi ce urmează să anunțe ca program de guvernare. În pauze se ceartă pe pozițiile din guvern. Nimeni nu prea știe ce se discută, toți așteaptă luni sau marți să primească mutările în plic. Adică, ce se taie și de unde. După care se va afla cine va fi (ne)ferictul care va face parte din guvern.

Va fi un guvern care se va avânta spre Imposibila Reformă. De ce zic asta? Pentru că dacă vrei să reduci deficitul bugetar prin disponibilizări, ești obligat să reorganizezi niște instituții. Ceea ce înseamnă o birocrație stufoasă finalizată printr-un preaviz de 30 de zile. Optimist vorbind, dacă se începe în forță la 15 iunie, se termină cam prin septembrie-octombrie. Adică reducerea de cheltuieli va fi anul acesta nesemnificativă prin instrumentul disponibilizării.

Reorganizarea administrativă? Cel mai drag concept al unui politician care ajunge la guvernare și care se vede reconfigurând UAT-urile (Unități Administrativ Teritoriale) ca într-un joc de Lego. Numai că o reorganizare administrativă nu se poate face prin încălcarea Constituției (Articolele 120,121,122) și nici a anulării mandatului încredințat prin vot primarilor, consilierilor, președinților de CJ. Deci o reformă administrativă se poate pune în practică din anul 2028. Majorările de taxe și impozite, una din puținele certitudini ale viitorului guvern Bolojan, vor fi la fel de eficiente în a rezolva problema deficitului ca și până acum. Marea problemă rămâne colectarea de către ANAF, iar raportul Curții de Conturi ne arată cât de mare este dezastrul în zona de aplicare a obligațiilor fiscale.

Pot continua cu exemplele, dar cred că putem încheia cu un citat din Emil Cioran, “Schimbarea la față a României” (1936):

„Suntem un popor de împrumuturi, care trăiește din rezonanța modelelor străine.”

Un filosof pesimist care nici nu știa câtă dreptate avea în privința împrumuturilor. Numai că în anul de grație 2025 nu ne mai batem capul cu irosirea energiei în importul de modele culturale și politice occidentale, ci am trecut direct la portofel: ne mândrim cu o datorie uriașă de peste 205 miliarde de euro.

România este o țară frumoasă! Locuită sau nu, în curând va fi de vânzare...

 

Ne puteți urmări și pe Google News