Banca Comercială Română (BCR) opreşte sistemul informatic care gestionează operaţiunile cu carduri, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 12-13 octombrie 2018, potrivit unui comunicat al băncii.
În intervalul 13 octombrie 2018 ora 00:00 - 13 octombrie 2018 ora 04:00 sistemul de carduri va fi oprit. Cardurile BCR nu vor putea fi folosite nici în reţeaua BCR şi nici în alte reţele de acceptare.
În acest interval orar nu vor putea fi utilizate echipamentele BCR: ATM-uri (bancomate), MFM-uri (Maşini multifuncţionale) şi POS.
Tranzacţiile la ASV-uri (Automate de schimb valutar) nu vor fi afectate. Tranzacţiile la APT (Ghişee rapide) vor putea fi efectuate numai cu autentificare cu cartonaş cu cod de bare. Nu va putea fi utilizată funcţionalitatea de autentificare cu card BCR.