Implozia devastatoare a submersibilul Titan. Specialiștii spun că nu există nicio șansă de recuperare a pasagerilor în viață

Implozia devastatoare a submersibilul Titan. Specialiștii spun că nu există nicio șansă de recuperare a pasagerilor în viață Sursa foto: kent_999s / Facebook

Joi, Garda de Coastă americană a anunțat că au fost găsite fragmente în apropierea Titanicului, aproape de locul unde s-a pierdut contactul cu submersibilul Titan. La scurt timp după această informație, un apropiat al pasagerilor a dezvăluit că este vorba despre bucăți din submarinul turistic. Specialiștii spun că ar fi fost vorba despre o implozie, iar pasagerii care se aflau la bord nu au avut nicio șansă să scape.

Joi, 22 iunie, Paza de Coastă americană a anunțat că un vehicul operat de la distanță în apropierea zonei de căutare a submersibilului Titan a găsit un „câmp de resturi”. Inițial s-a precizat faptul că nu este clar dacă aceste fragmente aparțin submarinului turistic.

Resturile au fost găsite de un vehicul submarin controlat la distanţă (ROV), în apropiere de Titanic. La căutări participă și un robot de producție franceză, care se poate scufunda la adâncimi de până al 6.000 de metri și „a ajuns pe fundul oceanului”, unde a început să caute submarinul dispărut în Atlantic.

La câteva ore de la anunțul făcut de Paza de Coastă, a venit confirmarea din partea specialiștilor. David Mearns, prieten al unui pasager de la bordul submersibilului, a declarat pentru BBC că preşedintele Explorers Club (Lubul Exploratorilor), care are legături cu scufundători şi salvatori, spune că între fragmentele găsite în apropiere de epava Titanicului se află ”un cadru de acostare şi un capac din partea din spate a submersibilului”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit primelor informații, ar fi vorba despre o implozie, iar cei cinci pasageri aflați la bordul submarinul au murit pe loc.

„Dacă a fost o implozie, au murit pe loc, în milisecunde”, spune prietenul pasagerilor și expert în salvare.

Specialiștii susțin că nu există nicio șansă ca pasagerii să fie recuperați în viață

David Mearns a mai spus că Paza de Coastă nu „folosește expresii precum câmp de resturi decât dacă nu există nicio șansă de recuperare a pasagerilor în viață”.

„Un câmp de moloz implică o ruptură a submersibilului și la acea adâncime, pentru că știm că au pierdut comunicațiile la aproximativ 3.300 de metri… așa că asta indică cu adevărat că s-a întâmplat cel mai rău scenariu, care este o implozie.

Singura consolare este că moartea a fost pe loc, literalmente în milisecunde, iar bărbații nu ar fi știut ce se întâmplă”, a mai spus el.

Precizăm că implozia este fenomen opus exploziei, care constă în pătrunderea rapidă a aerului într-un spațiu închis, fără aer, când pereții acestuia sunt distruși.