Implementarea sistemului e-Sigur, amânată. Când vor fi disponibile camerele radar
- Andreea Răzmeriță
- 14 ianuarie 2026, 12:43
Sursă foto: FreepikRomânia va extinde rețeaua de camere radar pe drumurile naționale și autostrăzi, inclusiv pentru măsurarea vitezei medii între două puncte, însă implementarea completă a sistemului e-Sigur a fost amânată, potrivit surselor din Ministerul Transporturilor și reprezentanților CNAIR.
Implementarea sistemului e-Sigur, amânată
Deși inițial trebuia să fie operațional în 2026, surse din Ministerul Transporturilor și reprezentanți ai CNAIR indică termene realiste abia pentru 2027–2028.
Sistemul e-Sigur, gestionat de Ministerul Afacerilor Interne prin Poliția Rutieră, va monitoriza automat traficul cu camere video, radare și inteligență artificială, detectând depășirile de viteză, lipsa ITP-ului sau a asigurării RCA, iar abaterile vor fi transmise Poliției pentru sancționare.
Achizițiile și instalarea camerelor e-Sigur, încă în derulare
Deși proiectul era prevăzut pentru finanțare prin PNRR, procedurile de achiziție și implementare sunt încă în derulare, potrivit CNAIR. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere este responsabilă de achiziția și montarea echipamentelor.

Sursa foto: Pixabay
Purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, a declarat că există două contracte active, unul pentru realizarea sistemului software care va gestiona datele și altul pentru montarea a aproximativ 50 de camere video-radar pe autostrăzile mai vechi (A1, A2, A3). Pe autostrăzile noi (A7, A0, A10) sunt deja instalate peste 100 de camere neactivate, iar CNAIR pregătește o licitație separată pentru 400 de camere destinate drumurilor naționale.
Sistemul e-Sigur ar putea fi complet operațional între 2027 și 2028
Conform estimărilor CNAIR, dacă licitațiile pentru camerele radar sunt finalizate în 2026, sistemul e-Sigur ar putea deveni complet operațional în vara lui 2027. Totuși, termenul este considerat optimist, iar implementarea completă ar putea avea loc abia în 2028, din cauza duratei procedurilor de achiziție, a montajului și a integrării cu serverele Poliției.
Cele 400 de camere destinate drumurilor naționale vor fi amplasate în 136 de puncte, pe aproximativ 1.100 km de traseu. Cele mai vizate șosele sunt DN1 – 28 puncte, DN6 – 24 puncte, DN2 – 22 puncte, DN17 – 18 puncte, DN7 – 17 puncte și DN67 – 14 puncte, restul punctelor urmând a fi stabilite în funcție de condițiile din teren.


Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.