Regula de la semafor care îi pune în dificultate pe șoferii uituci. Pot fi amendați pe loc
- Mădălina Sfrijan
- 8 iunie 2026, 06:09
Semafor. Sursă foto: Facebook
Trecerea pe culoarea galbenă a semaforului este una dintre situațiile care îi pune cel mai des în dificultate pe șoferi. Mulți nu sunt siguri dacă trebuie să oprească sau dacă pot continua deplasarea, iar de aici apar numeroase interpretări greșite. În anumite situații, șoferii pot fi sancționați pentru o astfel de manevră cu amenzi de până la 600 de lei.
Regula de la semafor care îi încurcă pe mulți șoferi. Poți primi amendă chiar dacă nu ai trecut pe roșu
Mulți șoferi aleg să accelereze atunci când semaforul își schimbă culoarea, fiind convinși că pot trece fără probleme dacă nu ajung pe roșu.
La polul opus sunt cei care apasă brusc frâna pentru a opri înainte de intersecție, chiar dacă acest lucru îi poate surprinde pe participanții la trafic aflați în spatele lor. Ambele situații sunt întâlnite frecvent pe drumurile din România, însă legea prevede clar cum trebuie procedat pentru ca deplasarea să se desfășoare în siguranță.

Șofer. Sursa foto: Pixabay
Ce spune legea
Semaforul funcționează pe baza a trei culori principale, fiecare având o semnificație clară pentru participanții la trafic. Culoarea verde permite continuarea deplasării și intrarea în intersecție, în timp ce roșul impune oprirea înainte de marcajul de oprire sau de trecerea pentru pietoni.
Între cele două apare semnalul galben, care are rolul de a-i avertiza pe șoferi că urmează schimbarea semaforului. De regulă, acesta rămâne aprins doar câteva secunde.
Regula de bază este prevăzută în normele de aplicare ale OUG 195/2002 și descrie modul în care trebuie să reacționeze șoferul atunci când semaforul trece de la verde la galben. În mod obișnuit, intrarea în intersecție trebuie evitată, cu excepția situației în care vehiculul se află prea aproape de locul de oprire și nu mai poate frâna în siguranță.
„Când semnalul galben apare după semnalul verde, conducătorul vehiculului care se apropie de intersecție nu trebuie să treacă de locurile prevăzute în Art. 52 alin. (2), cu excepția situației în care, la apariția semnalului, se află atât de aproape de acele locuri, încât nu ar mai putea opri vehiculul în condiții de siguranță”, stabilește Art. 53 alin. (1) din regulamentul de aplicare al OUG 195/2002.
Ce amenzi pot primi șoferii care nu opresc la semafor în astfel de situații
În realitate, singura situație în care șoferul poate continua deplasarea este aceea în care oprirea nu mai poate fi făcută în condiții de siguranță. Dacă există timp suficient pentru oprire, regula este clară și impune reducerea vitezei și oprirea înainte de intersecție.
Nerespectarea semnificației culorii galbene este încadrată ca și contravenție, conform art. 99 pct. 15 din Codul Rutier, fiind sancționată cu amendă din clasa I de sancțiuni. În 2026, valoarea unui punct de amendă este de 202,5 lei, ceea ce înseamnă că sancțiunea totală se situează, de regulă, între 405 și 607,5 lei.
Chiar dacă amenda poate fi aplicată, permisul de conducere nu este suspendat în astfel de situații, spre deosebire de alte abateri mai grave, cum ar fi trecerea pe roșu.