Împiedicații se visează campionii Ligii I

Împiedicații se visează campionii Ligii I

Steaua și ASA Târgu Mureș s-au împotmolit în ultima etapă, în fața unor echipe ce luptă pentru salvarea de la retrogradare

reprezentat o comedie a erorilor, la nivel înalt. ASA Târgu Mureș și Steaua, echipele ce au rămas în cursa pentru titlul intern, au făcut pași greșiți, deși au dat peste adversari modești. Primii au gafat mureșenii, care au fost învinși la Mediaș, de Gaz Metan, scor 0-1.

Colțescu a ieșit la rampă

Pentru a-i detrona pe rivali, de care-i despărțeau două puncte, steliștii ar fi trebuit să treacă pe teren propriu de Concordia Chiajna. La finalul unui meci marcat de greșeli monumentale de arbitraj, scorul final a fost 2-2. „Centralul” Sebastian Colțescu a ieșit la rampă cu o serie uluitoare de erori, care au defavorizat ambele formații, dar pe de altă parte, steliștii au jucat fără orizont.

Ne puteți urmări și pe Google News

FOTO: Arbitrul Colțescu 

Astfel, cu trei etape înaintea finalului, programul celor două combatante arată astfel: ASA mai are de jucat cu Petrolul Ploiești (a), Astra Giurgiu (d) și Oțelul (a), iar Steaua cu FC Brașov (d), FC Botoșani (a), CSMS Iași (d).

Se retrage Oțelul?

ASA are un punct peste Steaua și partide contra unor adversari ce nu mai au motivație. Interesant este că, ieri, a început să se vorbească despre o teorie a conspirației care să-i ajute pe „militari” să câștige titlul. Astfel, Oțelul Galați ar urma să se retragă din campionat cu o etapă înaintea finalului.

În acest caz, ar pierde toate meciurile disputate în retur, scor 0-3, iar Steaua ar fi marea beneficiară, pentru că a fost învinsă de „siderurgiști”, scor 1-2. „Sunt speculații. Avem probleme financiare, dar ne prezentăm la meciuri” a spus Ovidiu Burcă, manager sportiv la Oțelul.

Lucian Bălan: „Nu știu dacă steliștii mai au forță să câștige”

Căderea Stelei, care a avut în acest campionat un avans de 13 puncte, este explicată metodic, pentru EVZ, de Lucian Bălan. Component al echipei care cucerea CCE, în 1986, fostul mijlocaș crede că Steaua a resimțit mult mai tare decât se anticipa plecările lui Lukasz Szukala, Lucian Sânmărtean și Claudiu Keșeru.

FOTO: Lucian Bălan

„Cei trei fotbaliști care au fost vânduți în iarnă au lăsat un gol imens. Reprezentau scheletul echipei și era normal ca acest lucru să ducă spre regres. Lui Costel Gâlcă i s-a impus ce jucători să folosească și pe cine să țină pe banca de rezerve, pe considerente contractuale. Atât timp cât te bazezi pe fotbaliști în funcție de cine își prelungește contractul și cine nu, ai probleme”, ne-a declarat Bălan.

„Atunci era bun și acum nu mai e?”

Fosta glorie a „roșalbaștrilor” nu crede că antrenorul e marele vinovat pentru situația actuală. „Cine a antrenat în toamnă? Gâlcă. Eu nu înțeleg, atunci era bun și acum nu mai e? El a fost bulversat de toate schimbările din lot, de perspectiva de a fi înlocuit. Îmi place Gâlcă. E un om cu bun simț și dacă e mai reținut în declarații, nu înseamnă că nu e un antrenor bun”. În acest moment, Lucian Bălan nu mai este convins că Steaua va bifa un nou titlu de campioană. „Se va juca până în ultima etapă, dar nu știu dacă steliștii mai au forță să câștige. Trebuie să greșească și ASA, dar să poată profita și ei”.