Instanța a decis! Cine poate folosi imaginea Casei Poporului
- Mihnea Tăl ău
- 8 iunie 2019, 10:13
Procesul privind dreptul de autor asupra imaginii Casei Poporului a fost tranşat definitiv în favoarea familiei arhitectei Anca Petrescu.
Potrivit mimutei date de Înalta Curte de Casației și Justiție (ÎCCJ) se respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Parlamentul României – Camera Deputaţilor, împotriva deciziei nr. 753A din data de 20 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IV-a civilă. Definitivă.
Reprezentanţii Parlamentului au contestat înscrierea la OSIM a mărcii de către arhitectă, pretinzând că au înregistrat primii dreptul de proprietate asupra imaginii. Problema Parlamentului a fost că a întârziat cu achitarea taxei de înregistrare.
Acest proces vine după ce, în iunie 2013, arhitecta a înregistrat la OSIM o marcă individuală ce poartă ca element vizual distinctiv o fotografie cu Parlamentul. De atunci, doar ea putea scoate pe piaţă tipărituri, putea face publicitate sau organiza cursuri, spectacole sau activităţi sportive în ale căror materiale promoţionale să fie folosită imaginea Casei Poporului. Acest lucru n-a căzut bine conducerii Camerei Deputaţilor, administratorul clădirii, mai ales că, după decesul Ancăi Petrescu, soţul şi fetele acesteia i-au moştenit drepturile.
Şefii de la Parlament i-au chemat la judecată pe succesorii arhitectei, cerând anularea mărcii. Oficialii spun că au înregistrat acelaşi tip de marcă mai devreme cu o lună, adică în mai 2013, clădirea e domeniu public, iar instituţia se identifică de fiecare dată cu denumirea imobilului. Deţinerea unei mărci cu imaginea Palatului Parlamentului de către o persoană fizică, fie chiar şi proiectantul construcţiei, reprezintă o atingere a dreptului la imagine a autorităţii legiuitoare Parlamentului României, arătau oficialii în actele de la dosar.
Astfel instanța pune punct, printr-o hotărâre definitivă, unei controverse care ani de zile a ținut prima pagină a ziarelor.