Ies scântei după finala Survivor All Star. Ce mai au de împărțit Iancu Sterp și Zanni

Ies scântei după finala Survivor All Star. Ce mai au de împărțit Iancu Sterp și Zanni Sursa foto: Survivor Romania

Survivor România All Stars 2024 și-a desemnat câștigătorul în finala din 30 mai. Zanni a fost din nou favoritul publicului. Însă, de-a lungul concursului, fanii show-ului de la Pro TV au acuzat că fostul protejat al lui Alex Velea a fost favorizat de producătorii emisiunii.

Survivor All Stars 2024: Ce au de împărțit Zanni și Iancu Sterp

La numai câteva zile după finala din Republica Dominicana, Zanni a onorat invitația de a participa în emisiunea lui Cătălin Măruță. Câștigătorul Survivor România All Stars 2024 a început să facă declarații despre foștii săi competitori, Ștefania Ștefan, Alex Delea și Iancu Sterp.

Pe cel din urmă, Zanni l-a trecut în rândul adversarilor inofensivi, spre deosebire de Ștefania și Alex pe care i-ar fi văzut câștigători. „Iancu niciodată n-ar fi putut să câștige, el s-a ascuns în spatele Războinicilor.

Eu dacă sunt lider la Faimoși, nu puteam să mă ascund în spatele lor și să-i las pe ei să lupte și eu să zâmbesc din spate. Mereu m-am pus în fața lor, i-am protejat, ceea ce Iancu nu a făcut. El a zâmbit când Maria Chițu a plecat, la Ștefania Ștefan la fel. Păi dacă tu nu mori pentru echipa ta, cum pot eu să te iau drept adversar adevărat?”, a spus Zanni în direct la PRO TV.

Ne puteți urmări și pe Google News
Zanni

Zanni. Sursa foto: Instagram

Iancu Sterp, deranjat de afirmațiile adversarului său, Zanni

Interpretul de manele nu a rămas mut în fața afirmațiilor lansate de câștigătorul Survivor. Deranjat de ceea ce a declarat fostul său adversar, Iancu a reacționat în mediul online, însă nu atât de tare încât să înceapă un conflict cu cel care a câștigat Survivor All Stars 2024. Deși a evitat să dea curs unei situații conflictuale, Iancu nu a negat faptul că declarația lui Zanni l-a înfuriat.

Iancu Sterp

Iancu Sterp. Sursa foto: Instagram

Zanni, câștigătorul și favoritul publicului de la Survivor All Star

„Pe strada noastră este tot furtună, dar o să iasă soarele, pentru că suntem optimiști. Doar ce ne-am uitat la emisiunea lui Măruță, la care a fost Zanni acum. Și nu vreau să reacționez sub puterea impulsului la ce a vorbit. Dar o să dezbatem asta!

Nu vreau să mai vorbesc acum despre Survivor. Mergem înainte! Pentru că noi suntem niște oameni care ori câștigăm, ori învățăm. Sper doar că lumea cerebrală vede ce înseamnă să fii drept, onest, să respecți și ce înseamnă să nu faci lucrurile astea. Nu vreau să jignesc pe nimeni. Pentru că sunt un pic furios pe dinăuntru și mai bine îmi văd de treaba mea”, a spus Iancu Sterp pe internet.