Numărul de icoane pe care credincioșii trebuie să-l aibă în casă. Explicațiile preoților

Numărul de icoane pe care credincioșii trebuie să-l aibă în casă. Explicațiile preoțilorCâte icoane cu sfinți trebuie să ai în casă. Sursa foto: Facebook

Marea majoritate a credincioșilor alege să aibă icoane în propria locuință, iar mulți s-au întrebat întotdeauna despre numărul adecvat al acestora. Mai mult, preoții au explicat și locul în care trebuie așezată o icoană.

Potrivit preoților, nu există un număr corect sau greșit de icoane pe care să le aveam în casă. Ceea ce ar fi benefic este să avem cel puțin o icoană în fiecare cameră din locuință.

Nu puneți alte obiecte pe pereții cu icoane

Potrivit preotului Constantin Coman, este recomandat să nu așezăm alte obiecte pe peretele cu icoana. Cu alte cuvinte, acest perete ar trebui să fie dedicat exclusiv icoanei.

Această practică ajută credincioșii să se concentreze asupra rugăciunii fără a fi distrași de alte lucruri, contribuind la crearea unui moment special dedicat spiritualității.

Este bine să avem în fiecare cameră câte o icoană. Pe peretele cu icoana nu trebuie să mai punem nimic altceva, pentru că atenția noastră să nu fie atrasă de alt lucru atunci când ne rugăm în fața icoanei și pentru că nu este bine să punem alături de icoană lucruri care nu au legătură cu aceasta”, spune părintele Constantin Coman.

Dacă obișnuim să avem o cameră specială în acre să ne rugăm, putem ca acolo să așezăm mai multe icoane.

Locul în care trebuie pusă o icoană

Preoții subliniază importanța așezării icoanelor mereu la răsărit. Această orientare este considerată semnificativă deoarece lumina provine de la răsărit, simbolizând astfel prezența lui Dumnezeu.

Punem icoana la răsărit pentru că ne rugăm întotdeauna cu fața la răsărit, și la biserică și acasă.

Răsăritul, locul de unde ne vine lumina, este semnul lui Dumnezeu, al Mântuitorului Hristos, numit în rugăciunile Bisericii Răsăritul cel de sus, Soarele Dreptății, etc.

Conform părintelui, lumina reprezintă semnul lui Dumnezeu, al binelui și al acțiunilor bune desfășurate în timpul zilei. Pe când apusul și întunericul sunt asociate cu răul și acțiunile rele desfășurate în timpul nopții, potrivit doxologia.ro.

Icoană, biserică, credincioși

Icoane sărutate de credincioși. Sursa foto: Arhiva EVZ

Cele trei icoane pe care e bine să le ai în casă pentru protecție

Icoana cunoscută sub numele de „Sporul Casei” este prezentă în multe locuințe ale credincioșilor. De asemenea, este denumită și „Maica Domnului Stareță”.

Conform tradiției, se spune că această icoană a adus ajutor Mănăstirii în care a fost găzduită până la venirea vremurilor mai bune.

Icoana ce-l înfățișează pe Mântuitorul Iisus Hristos ar trebui să fie, de asemenea, prezentă în căminele credincioșilor, reflectând importanța pe care o deține în orice biserică și ilustrând esența creștinismului.

Icoana Sfânta Familie reprezintă o altă protecție a căminului, ilustrându-l pe Iisus Hristos, pruncul, în brațele Fecioarei Maria și ale tatălui său pământean, Iosif.

Această imagine simbolizează bunăstarea familiei și este considerată de credincioși și preoți drept ocrotitoarea uniunii dintre soț și soție.