Iarna revine în mijlocul lunii martie. Trei zile de lapoviță și ninsoare

Iarna revine în mijlocul lunii martie. Trei zile de lapoviță și ninsoareSursa foto: EVZ

ANM a emis o avertizare de vreme rea care va dura până joi seara. În aceste zile, se anunță o răcire a temperaturilor, dar și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

nu se dă dusă din România, după cum avertizează specialiștii din cadrul . Urmează, potrivit unei alerte, trei zile de rea cu și lapoviță, în majoritatea regiunilor țării.

Vremea rea nu lasă primăvara să vină

Vremea rea nu lasă primăvara să vină Sursa foto: EVZ

ANM, avertizare pentru trei zile

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o de vreme rea. Vor fi înregistrate precipitații slabe, dar și ninsori, însoţite de rafale de vânt. Avertizarea este valabilă până joi seara, la nivelul întregii ţări.

Potrivit meteorologilor ANM, în intervalul 19 martie, ora 10:00 - 21 martie, ora 20:00, temporar vor fi precipitaţii slabe. Acestea vor lua forma de ninsoare în nordul şi centrul Moldovei. Vor fi precipitații mixte în sudul Moldovei, în Dobrogea, dar și cea mai mare parte a Munteniei. Precipitațiile își vor face apariția și în zonele de sud și de est ale Transilvaniei.

În Carpaţii Orientali şi Meridionali va ninge local moderat cantitativ (10 - 15 l/mp) şi se va depune strat nou de zăpadă.

De asemenea, vor fi intensificări ale vântului cu rafale în general de 40 - 50 km/h în estul, sud-estul ţării şi la munte. În cursul zilei de marţi vântul își va face apariția și în vestul țării, anunță ANM.

Ninsori și ger în majoritatea țării

Directorul ANM, Elena Mateescu, declarat că va ninge în majoritatea regiunilor țării. Ea a estimat că va fi ger în Capitală. Intensificările de vânt vor depăși 70-80km/h.

„Este posibil să consemnăm și precipitații, predominant sub formă de , la altitudini mai mari de 1.500 de metri, acolo unde și intensificările de vânt vor depăși 70-80km/h, dar și în restul țării vom vorbi de intensificări, în general de 40-50 km/h, inclusiv în Capitală”, a spus aceasta.

Sursa foto: arhiva EVZ

Prognoza ANM până la jumătatea lui aprilie

Meteorologii au emis prognoza meteo care acoperă următoarele săptămâni. După episodul de vreme rea, din următoarele zile, urmează o altă perioadă cu vreme caldă și ploi multe.

În săptămâna 25 martie - 1 aprilie, temperaturile vor fi mai ridicare, decât în aceste zile. Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi excedentar în toate regiunile, dar mai ales în zonele montane. Cu alte cuvinte, în ultima săptămână a lunii ANM anunță vreme caldă, dar ploioasă.

În prima săptămână din aprilie, 1 - 8 aprilie, temperaturile vor crește, având valori peste normalul perioadei. Căldura își va face simțită prezența în mai toate regiunile țării. De asemenea, vom scăpa și de ploile, precipitațiile având o tendință ușor deficitară în toate regiunile, conform ANM.

În săptămâna 8 - 15 aprilie, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal, la nivelul întregii țări.

 

Ne puteți urmări și pe Google News