Iarnă în luna iulie la Suceava. Mormane de gheață au acoperit orașul

Iarnă în luna iulie la Suceava. Mormane de gheață au acoperit orașul

Străzile municipiului Suceava au fost acoperite cu un strat consistent de gheaţă, după o ploaie de nici 15 minute.

Joi seară, în jurul orei 19:00, nori negrii s-au adunat deasupra municipiului Suceava. O ploaie puternică cu grindină s-a dezlănțuit aproape 15 minute. Vizibilitatea a scăzut foarte mult, iar şoferii nu mai reuşeau să vadă la o distanţă de 100 de metri în faţă din cauza vijeliei.

Sucevenii au fost îngroziți când au văzut că centrul orașului s-a transformat parcă într-un patinoar. Mormane de gheaţă au apărut şi în zona cartierului Iulius Mall.

Un drum de acces spre comuna Ipotești a fost blocat de salcâmii doborâți la pământ, iar un alt arbore a fost doborât de vijelie în cartierul George Enescu.

După „potop”, zeci de persoane au sunat la 112 pentru a cere ajutorul deoarece apa le inundase gospodăriile.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a anunţat că cinci locuinţe de pe strada Liliacului, din cartierul Iţcani, au fost inundate. Bulevardele principale s-au transformat în râuri.

Au fost probleme în zonele cunoscute de suceveni, unde apa se adună pe carosabil după fiecare ploaie mai serioasă: lângă biserica „Sf. Andrei", în intersecţia de la primărie, la sensul giratoriu de la Casa de Cultură, în parcarea de la gara Burdujeni. În plus, au fost inundate mai multe scări de bloc din cartierul Burdujeni.

Speriaţi sau pur şi simplu vrăjiţi de capriciile vremii, sucevenii au filmat furtuna şi au încărcat imaginile pe reţelele de socializare.

Un fenomen identic a avut loc la Suceava și luna trecută.  Ploaia venită din zona de munte a județului s-a propagat asupra comunelor Cajvana și Grăniceşti, după care s-a extins și a prins putere sub formă de grindină.

Ploaia cu grindină s-a extins apoi și asupra altor zone ale județului, lovind cu putere și în comuna Pătrăuți, precum și în satele Soloneț, Todirești, Părhăuți și Costâna, potrivit romaniatv.net

Ne puteți urmări și pe Google News