Iarna a pus stăpânire pe Capitală. Circulaţia rutieră este îngreunată din cauza ninsorii
- Otilia Luca
- 2 decembrie 2014, 16:30
Traficul rutier se desfăşoară în condiţii de iarnă pe străzile principale şi secundare din sectorul 1 al Capitalei, iar zeci de utilaje împrăştie soluţii antiderapante şi împotriva îngheţului, potrivit unui comunicat al autorităţii locale.
Începând de vinerea trecută aproximativ 70 de utilaje au intervenit zilnic pentru deszăpezirea şi combaterea poleiului pe toate arterele sectorului, împrăştiind peste 1.500 de tone de sare şi peste 400 de tone de clorură de calciu.
De asemenea, 120 de muncitori au acţionat pentru îndepărtarea manuală a zăpezii din zona intrărilor în unităţile sanitare, în cele de învăţământ, de pe trecerile de pietoni, din staţiile şi refugii RATB, căi acces instituţii publice, etc.
Bucureştiul şi judeţele Giurgiu, Dâmboviţa, Argeş, Teleorman, Olt, Dolj, Gorj, Vâlcea, Mehedinţi, Caraş-Severin, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, Prahova, Vrancea, Bacău, Neamţ, Harghita, Covasna, Braşov, Mureş, Sibiu, Alba, Hunedoara şi Cluj sunt sub avertizare cod galben de ninsori şi vânt până în această seară, la ora 22.00.