Ianis Hagi s-a decis! Ce echipă are cele mai mari şanse să-l transfere? News alert

Ianis Hagi s-a decis! Ce echipă are cele mai mari şanse să-l transfere? News alert

Fotbalistul echipei FC Viitorul, Ianis Hagi, a declarat sâmbătă seara, la Digisport, că va alege să se transfere la echipa care îi va oferi cele mai multe şanse să joace.

Fiul legendarului Gheorghe Hagi nu se grăbeşte cu alegerea noului club şi a declarat că va cântări cu atenţie care este cea mai bună ofertă pentru el.

„Clubul trebuie să accepte o ofertă, iar apoi, normal, ultima va fi decizia mea. Vom vedea ce va fi, mai aştept. Eu sunt pregătit să joc oriunde, dar cel mai important e ca echipa să mă dorească foarte mult, să ştiu că voi avea şansa să joc şi să îmi pun calităţile în valoare.

Pasul următor este cel mai important pentru mine, voi alege echipa unde ştiu că voi juca cel mai mult şi unde toţi din club mă doresc. Ăsta e singurul meu obiectiv acum. În rest nu mă gândesc la nimic. Am suportul clubului că nu se va alege cea mai mare ofertă sau cea mai mică, ci se va alege oferta cea mai bună pentru mine.

Sunt încă tânăr şi am toată cariera în faţă. Îmi doresc să ajung la un nivel foarte înalt”, a declarat Ianis Hagi, care nu a evoluat cu CFR Cluj, în Supercupei României, trofeu câştigat de Viitorul Constanţa, care s-a impus cu 1-0.

În acest context, Gheorghe Hagi a anunţat că Ianis se va transfera în această vară la o echipă clasată în primele 6 locuri într-un campionat important al Europei.

Mijlocaşul în vârstă de 20 de ani este dorit de mai multe cluburi din Europa după parcursul cu echipa naţională de tineret la Campionatul European U21. Sevilla, Anderlecht sau Spartak Moscova sunt cluburile la care acesta ar putea ajunge, conform presei sportive din România.

 

Ne puteți urmări și pe Google News