Huawei, refuzat de Guvernul României de a participa la dezvoltarea infrastructurii 5G
- Antonia Hendrik
- 1 martie 2024, 09:22
Huawei a fost refuzat de Guvernul României de a participa la dezvoltarea infrastructurii 5G. Decizia a fost publicată şi în Monitorul Oficial.
Huawei a fost refuzat de Guvernul României. Premierul României, după un aviz nefavorabil la nivelul Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), a emis o decizie joi, care confirmă că ţara noastră respinge oficial solicitarea celor de la Huawei de a participa la dezvoltarea infrastructurii 5G.
Huawei nu va avea acces în Româmia
România respinge oficial solicitarea de a participa la dezvoltarea infrastructurii 5G. Participarea grupului la rețelele 5G a fost interzisă în mod oficial la noi.
„Articol unic. Se respinge solicitarea pentru obţinerea autorizării privind utilizarea echipamentelor de infrastructură 5G, formulată de Technologies S.R.L., Huawei International Co. Limited, Huawei Technologies Kft şi Technologies Co., Ltd. în temeiul Legii nr. 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării rețelelor 5G, ca urmare a evaluărilor realizate de către instituţiile cu responsabilități în domeniu, din perspectiva riscurilor, amenințărilor şi vulnerabilităților la adresa securității naţionale şi apărării țării şi prin raportare la obligațiile asumate de statul român în cadrul cooperării la nivelul organizațiilor internaţionale din care România face parte, al Uniunii Europene şi al parteneriatelor strategice bilaterale”, se arată în decizie.
Fără acces în Româmia. Document.
Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării
Decizia semnată de premier vine după ce Consiliul Suprem de Apărare al Ţării a respins cererea în data de 21 februarie.
„Având în vedere Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 35 din 21 februarie 2024 privind avizarea solicitării pentru obţinerea autorizării de utilizare a echipamentelor de infrastructură 5G, depusă de către companiile Huawei Technologies — S.R.L., Huawei International Co. Limited, Huawei Technologies Kft şi Huawei Technologies Co., Ltd., în temeiul art. 29 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 6 alin. (2) din Legea nr. 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice şi de comunicaţii de interes naţional şi condiţiile implementării reţelelor 5G, prim-ministrul emite prezenta decizie. Articol unic se respinge solicitarea”, infromează fanatik.