HotNews: Sebastian Ghiță a fost prezent la recepția dată de SRI după ședința de bilanț

HotNews: Sebastian Ghiță a fost prezent la recepția dată de SRI după ședința de bilanț

Surse politice au declarat pentru HotNews.ro că deputatul Sebastian Ghiță a fost prezent la recepția ținută de SRI în seara de 29 martie, în urma ședinței de bilanț a instituției. În aceeași zi, comisia juridică a Camerei Deputaților aprobase reținerea sa, însă nu și măsura arestului preventiv, solicitate de DNA. La numai o zi, plenul Camerei Deputaților a repins ambele măsuri cerute de DNA. Membru al comisiei parlamentare pentru controlul SRI, Sebastian Ghiță este inculpat într-un dosar DNA.

Biroul de presă al SRI a declarat pentru HotNews.ro că ”nici nu confirmă, nici nu infirmă participarea” și că membrii Comisiei de Control al SRI sunt o prezență obișnuită la aceasta recepție de oficiu.

Deputatul Sebastian Ghita a refuzat să răspundă întrebărilor HotNews.ro.

Ghiță este inculpat într-un dosar DNA, sub acuzații de săvârșire a două infracțiuni de dare de mită, două infracțiuni de uz de informații ce nu sunt destinate publicității sau permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, de șantaj și cumpărare de influență.

La o zi de la participarea lui Ghiță la recepția SRI, Camera Deputaților a respins cererea DNA de încuviințare a rețineri și arestării preventive, informează HotNews.ro