Hoţi la drumul mare. Şapte bărbaţi au JEFUIT un tir în timpul mersului

Hoţi la drumul mare. Şapte bărbaţi au JEFUIT un tir în timpul mersului

Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 27 şi 44 de ani au fost reţinuţi luni de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale – Ilfov ca fiind suspecţi că au furat dintr-un tir aflat în mers mai multe produse electrocasnice şi laptopuri, în valoare se aproximativ 50.000 de lei. În prezent cei şapte infractori au primit mandate de arestare preventivă.

Judecătoria Buftea a admis, marţi, propunerea procurorilor, dispunând luarea măsurii arestării preventive pe o durată de 30 de zile în cazul tuturor celor şapte inculpaţi din dosar. Decizia este executorie, dar nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare, potrivit www. agerpres.ro

Instanţa a respins, totodată, cererile de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar formulate de inculpaţi.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Ilfov, agentul-şef Dragoş-Ciprian Romanescu, bărbaţii fuseseră reţinuţi anterior, după mai multe ore de audieri.

Poliţiştii din Ilfov au oprit în trafic pe centura municipiului Buzău, luni seară, trei autovehicule în care se aflau şapte bărbaţi, bănuiţi că au sustras laptopuri şi produse electrocasnice, în valoare de aproximativ 50.000 de euro, dintr-un tir aflat în mers.

"La data de 10 decembrie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale - Ilfov, sprijiniţi de poliţişti din cadrul IPJ Buzău, au oprit în trafic, pe centura oraşului Buzău, două autoturisme şi o autoutilitară, în care se aflau şapte bărbaţi, bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Persoanele în cauză ar fi urmărit un tir, care plecase din municipiul Bucureşti cu destinaţia Chişinău, iar între oraşele Râmnicu Sărat şi Focşani, ar fi pătruns în tir în timp ce acesta se afla în mers şi ar fi sustras laptopuri şi alte produse electrocasnice", se arată într-un comunicat al IPJ Ilfov.

Conform aceleiaşi surse, gruparea infracţională se afla în atenţia poliţiştilor ilfoveni încă din luna august.