Horoscopul lui Dom' Profesor. Un ambasador, un spion şi un om de prisos

Horoscopul lui Dom' Profesor. Un ambasador, un spion şi un om de prisos

Pe 20 mai s-au născut Socrate, Cher, Moshe Dayan, J.J. Astor, Al Bano, Corneliu Coposu, Mircea Drăgan, Milodrag Belodedici.

În calendarul creştin ortodox, versiunea ieftină, pentru popor, sunt Sfinţii: Talaleu, Talasie, Marcu Pustnicul şi Lidia. Dezlegare la peşte pentru că mâine este sărbătoare mare! Dublă. Nimic în „kalendar”.

Vă povesteam despre triunghiul amoros din anii războiului, refugiaţi austrieci în România, care primeau informaţii printr-o filieră complicată, prin intermediul lui Joannes Eilers şi a nunţiului papal, de la Franz von Papen, fost cancelar, şi, pe atunci, în anul 1940 ambasadorul Germaniei la Istanbul. Cei trei, Colette şi Paul Holtrof şi reporterul Grigori Labalski strânseseră o avere prin vinderea de informaţii foarte importante britanicilor. Dar, începând din septembrie 1940 situaţia devine periculoasă şi în România. Carol al II-lea promulgă două legi împotriva evreilor, mai dure decât cele de la Nurenberg, iar în România se instaurează Statul Naţional Legionar, la 14 septembrie, prin decret regal.

Dar, la sfârşitul lunii septembrie, Paul Holtrof primeşte de la contactul lui, informaţia fabuloasă că Germania se pregăteşte să atace în primăvara, sau cel târziu începutul verii lui 1941, URSS. Şi cum se numeşte operaţiunea: „Barbarossa”. Bineînţeles, Paul îi spune imediat lui Grigori. În dosar se numără că acest „telefon fără fir”, prin care se vehiculau informaţii de o importanţă capitală trecea prin 11 persoane. Grigori Labalski ia legătura cu contactul lui de la MI6, se întâlneau în parcul Icoanei, şi îi spune că are o informaţie colosală. Îi cere 250.000 de £, o avere. Primeşte răspunsul, peste câteva zile, să publice informaţia în ziarul lui, „Daily Herald” şi că dacă se adevereşte, va primi banii, cash, la Londra. Zis şi făcut. Articolul lui Grigori provoacă un scandal internaţional. Toate ziarele germane nu ştiu cum să nege mai bine. Stalin îl cheamă pe ambasadorul Germaniei la Moscova şi îi arată articolul din „Daily Herald”. Ce mai, scandal monstru! Să ne amintim că Germania nazistă şi Rusia comunistă, URSS, erau „mari prieteni” legate prin mai multe tratate, pactul Ribbentrop-Molotov fiind doar unul dintre ele. Serviciul secret de informaţii german află, că nu erau proşti, că sursa scăprilor de informaţii era în România. Hitler îl bănuieşte pe ambasadorul lui la Bucureşti, Wilhelm Fabricius, de neglijenţă şi îl schimbă cu saxonul Manfred Freiherr von Killinger, cel despre care a scris Tudor Arghezi celebrul pamflet “Baroane!!!”

Tot ieri vă povesteam de un personaj misterios, ambasadorul SUA la Bucureşti, Franklin Mott Gunther, născut în Florida şi decedat la vârsta de 56 de ani şi 297 zile la Bucureşti, pe 22 decembrie 1941, în împrejurări necunoscute. Americanul frecventa, aproape săptămânal, cafeneaua şi restaurantul Capşa, parcă mi se face poftă şi mie de un prânz acolo, nu ştiu ce bucătar au acum, dar acum 75 de ani era cel mai bun din Balcani.

Gunther nu venea la Capşa pentru delicii gastronomice, nu în primul rând. Avea alte preocupări. Este altă poveste, o să v-o spun altădată. Ceea ce este sigur, este că ambasadorul avea nevoie de mari cantitaţi de paşapoarte americane, în alb. În notele către State Department spunea, cu umor, că, consumul de paşapoarte americane la Bucureşti era aşa de mare pentru că le “mâncau şoarecii”! Probabil că ajuta şi el cum putea, cu sufletul lui bun, să mai scape de la moarte câte un evreu rătăcitor, sau un antinazist declarat. Paul Holtrof află de această latură umană a ambasadorului, de la o cunoştiinţă, bine plasată în administraţia comunităţii de la Bucureşti. Aşa, că pe un ton de glumă, când îi prezintă menu-ul ambasadorului, să ne amintim că Paul Holtroh era chelner, apoi şef de sală la Capşa, îl întreabă ca şi când i-ar fi recomandat un soi nou de vin, cum să facă şi cât costă să intre în posesia a trei paşapoarte americane, pentru el, soţie şi Grigori Labalski. Ambasadorul îi răspunde cu voce tare: “Sigur că da, părerea ta, Paul, este foarte bună!” şi cu voce şoptită îi spune ce şi cum. Tot în şoaptă îl înteabă pe Paul: “Da’ de ce?!” “Sunt evreu!” răspunde Paul, tot în şoaptă. “Nu credeam în ruptul capului, dar dacă tu spui, adu-mi ceea ce crezi că este mai bun! Sunt de acord cu părerea ta!” spune ambasadorul, cu voce tare.

Cei trei complici în amor se hotărâseră să fugă din România şi din Europa. Dar paşapoartele lor austrice nu mai valorau nimic, trebuiau schimbate la Ambasada Germaniei şi, de asemenea, dacă doreau să plece din România trebuia să li se elibereze un fel de “permis de călătorie”. Acest lucru ar fi însemnat verificări, verificări făcute de Gestapo – numai de aşa ceva nu aveau nevoie refugiaţii noştri! Aşa că erau obligaţi să recurgă la varianta unui paşaport neutru, America era încă neutră. Paşapoartele Nansen nu se mai eliberau în România, în toamna anului 1940, în Statul Naţional Legionar. Iar cei trei ştiau că averea pe care au strâns-o vânzând englezilor informaţii, nu valorează nimic, dacă îi prind germanii.

Cel mai simplu era să folosescă un paşaport american care le permitea îmbarcarea fără nicio problemă pe unul dintre multele vase de pasageri, care plecau din Constanţa cu destinaţia Portugalia, sau Irlanda.

Dar, pe 10 noiembrie 1940, are loc marele cutremur, de gradul 7,4 pe scara Richter care loveşte puternic şi Bucureştii. Cum a influenţat şi ce a provocat marele cutremur, în viaţa celor trei refugiaţi austrieci, mari specialişti în informaţii, avem să aflăm mâine.

Ştiţi domniile voastre, mâine este, în definitiv, o altă zi!

BERBEC   Astăzi ai unele subiecte fixe, pe care trebuie să le dezbaţi. Treburile par să intre într-o oarecare rutină. Dar, fluxul principal al comunicării nu îţi lasă multă libertate de alegere. O zi obositoare, mai ales dimineaţa, prin aglomerarea lucrurilor de făcut. Dar, o seară plăcută cu cei dragi, la cină, cu planuri şi proiecte de viitor, cu încredere şi speranţă în mai bine. Ziua este favorabilă pentru obţinerea de ceva putere, de mai multă libertate personală. De fapt este vorba de încununarea unor eforturi trecute, rezultate care îţi fac plăcere şi te fac să gândeşti că nimic nu este întâmplător sau degeaba. Oboseala acumulată şi vremea ciudată te trag la somn. Profită! Dar nu prea mult timp şi în orice caz nu prea devreme, asta ca să nu pierzi o seară delicioasă!

TAUR  Dimineaţa, noul, noutăţile nu îţi aduc noroc. Lasă pe altă zi mai favorabilă! Azi eşti într-o dispoziţie binevoitoare şi tolerantă. Lucrurile sunt aşa cum le-ai văzut mai întâi, nu exagera. Astăzi ai o zi creativă, ai idei noi, productive şi interesante. Nu te lăuda, păstrează ideile, perfecţionează-le şi pune-le în aplicare, altfel vei fi furat, cum s-a întâmplat şi altă dată! Fii mai convingator si insistent cind soliciti. Configuraţia stelelor arată o perioadă complexă cu multiple aspecte, care se succed rapid – Luna conduce dansul! Dar de când au ajuns oamenii pe Lună, şi ea dă rateuri! Se poate spune că ziua este bună dacă nu ceri prea mult de la cei din jur. Pentru că ţie, dacă nu-ţi place ceva, şi nu-ţi place - este să fii refuzat!

GEMENI   E sfârşit de săptămână de muncă, nu lăsa treburile neterminate! Conjunctura îţi este favorabilă, poţi să-ţi susţii interesele cu multă abilitate. Deducţiile tale sunt corecte, nu te oprii! Ai neşansa să întâlneşti astăzi persoane foarte stupide. Nu te repezi ca taurul, eşti din Gemeni, nu din Taur, prostia are rostul ei mondial, zâmbeşte şi schimbă vorba, sau dă-te foarte ocupat cu telefonul mobil! Nu crede tot ce ţi se spune şi nu te lua după sfaturi. Numai astăzi - mulţumeşte frumos pentru sfaturile date şi uită-le imediat. Propria inteligenţă şi intuiţia vor rezolva situaţia. Nu cheltui cu gândul aiurea sau sedus de reclame! Abia pe seara iţi vei aminti ca ai uitat un lucru relativ important, dar este deja prea tarziu ca sa mai poti face ceva, asa incât vezi cum se poate repara situaţia!

RAC  Ai de luat unele decizii mai dificile şi nu îţi este uşor, dar nu te grăbi, nu brusca lucrurile şi oamenii. Nu risca inutil, culege mai multe informaţii înainte să formulezi o hotărâre. Consideri că ai mereu probleme sentimentale, că eşti singur chiar în mulţime, că nu eşti înţeles. Chiar aşa şi e şi azi ai confirmarea. Pentru tine căutarea este mai importantă decît scopul! Prudenţa şi diplomaţia trebuie să te caracterizeze astăzi, fiind comportamentul oficial preventiv la serviciu, sau unde îţi pierzi dimineţile şi jumătate din viaţa ta. Poate si faţă de anturaj, in general. Dorinţele şi pasiunile sunt sursele necazurilor, spune o vorba din Orient. Trebuie să-ţi stăpâneşti pornirile, să dai dovadă de calm, aşa o să te bucuri de o mare libertatea individuala. Te cam plictisesti, sau nu iti gasesti ritmul. Totuşi, nu ai vrea sa faci o mică nebunie – să-ti indeplineşti o nevinovată dorinţă secretă?

LEU  Cu toate că nu îţi place şi joci prost teatru, trebuie să accepţi un compromis. Nu uita că, vorba lui Mitriade, cel cu otrava, ceea ce nu te omoară, te face mai puternic. Simbolic vorbind! Treci printr-o perioadă mai delicată, în sensul că eşti mai sensibil la ofense, la jigniri. Nu forţa lucrurile, nu te izola, nu replica cu răutate şi furie. Zâmbeşte, taci, dar ţine minte! Calităţile incontestabile ale zodiei, energia şi generozitatea, te ajuta sa rezolvi cu bine nişte situaţii de criză aparute azi pe neaşteptate. Dacă ai vreo afacere de încheiat, o tranzacţie de aranjat, perioada dimineţii zilei de astăzi este indicată. Carsima personală este, de asemenea, în creştere, profită pentru promovarea intereselor tale. Spiritele sunt agitate şi de vremea aiurea şi de vremurile nesigure. Şi tu eşti un “spirit agitat” din născare aşa că atmosfera înconjurătoare nu prea te afectează.

FECIOARĂ   Nu exagera cu tăiatul firului în patru, pentru că nu este cazul. Diplomaţie şi prudenţă! Păzeşte-te de imprudenţe şi gafe, astăzi te pot cost scump. O veste bună şi una mai puţin bună. Azi te bucuri de o formă fizică bună, dar pe plan mental eşti vulnerabil. Eşti neliniştit, ai îndoieli şi frustrări. Puţină mişcare! Şi mai multă vorbărie cu prietenii buni te poate ajuta! Anturajul, lumea în general este cam pe dos şi semnalele nu vor întârzia să apară. Tu nu trebuie să faci nimic, să laşi lucrurile să curgă, pentru că aspectele nefavorabile nu te interesează decât indirect, mai mult ca atmosferă, decât ca domenii traduse în bani, dragoste, sănătate şi putere. Este bine să amâni tot ce este nou şi neînceput, mai ales în a prima parte a zilei. Seara plăcută, poate te duci la un spectacol, la o petrecere, la un suc cu prietenii.

BALANŢĂ   Nu-ţi schimba intenţiile şi proiectele profesionale, tenacitatea aduce succes. Un semn de foc îţi poartă noroc şi te ajută să ieşi dintr-o încurcătură.  Seară plăcută, poate la un spectacol. Dimineaţa parcă ai fi inflamabil. Te aprinzi din nimic şi eşti foarte vocal. E una dintre zilele dezechilibrate. Dar dacă e ziua ta de naştere totul se schimbă şi devine un foc de artificii! Nu mai răspandi şi comenta zvonurile catastrofice şi veştile alarmante, care nu fac decat sa te abata de la propriile tale probleme. Asta dacă nu eşti jurnalist. Gandirea pozitiva si arborarea unui zambet permanent te fac astazi sa obtii sprijin chiar de la persoanele care nu te plac asa de mult. O seară excelentă, pe care o poţi folosi pentru afacei de amor, sau alte treburi importante!

SCORPION   Amână, dacă depinde de tine, orice întâlnire importantă sau  decizie majoră.  A doua parte a zilei pare mai bună. Poate ieşi în oraş, te distrezi un pic la o vorbă şi un suc cu prietenii! Azi simţi nevoia să te exprimi liber, fără să ţii cont de convenienţe şi limitări. Fii precaut, gura face, capul trage! Evită locurile reci şi umede sau foarte aglomerate, eşti sensibil! Astăzi situaţia pare că te oboseşte cu porniri şi opriri repetate. Parcă eşti un automobil cu frâna de mână trasă. Oboseşti repede şi uiţi lucruri mai mărunte sau mai importante. Este bine să te cruţi în acestă perioadă. Astăzi, cu toată tenacitatea ta proverbială, abia aştepţi să ajungi acasă. Este bine să faci ceva relaxant, să te joci cu căţelul, sau cu pisica, să uzi şi să îngrijeşti plantele. Strict interzis să te uiţi la televizor. Bine, ai voie la Discovery! Şi la „Animal Planet”.

SĂGETĂTOR   Aspecte, în general, bune. Lucrurile stau cum te gândeai, cum te aşteptai. Nici foarte-foarte, nici prea-prea! Dar, “calea de mijloc” este comodă şi liniştită. Nu pleca la drum lung! Grijile faţă de familie, părinţi, copii, partener, îţi acoperă toată ziua. Evident că exagerezi, şi ei ştiu să se ocupe de interesele lor, nu te mai neglija, nu te mai pune pe ultimul loc! Stelele te sfatuiesc sa leneveşti un pic mai mult astazi, pentru ca te asteaptă un weekend dens, obositoar şi plin de evenimente neaşteptate. Ceaiul verde, vitaminele naturale şi mierea de tei te ajuta să suporţi mai bine vremurile tulburi şi vremea capricioasă. Ar fi bine să amâni ceea ce ţi-ai pus în gând, pentru că Luna afectată şi elementul apă sau alt lichid nu iţi sunt favorabile astazi. Mereu mâine este o nouă zi, aşa că mai vedem!

CAPRICORN    E necesar să faci schimbări, ordonează-ţi bugetul de venituri şi cheltuieli, vorbeşte cu cei care te pot ajuta. Banii cinstiţi se câştigă cu eforturi, dar nimeni nu te întreabă de ei! Dă curs impulsului sufletului.  Uneori, astăzi, de exemplu, este mai important să stai cu un prieten şi să vorbiţi vrute şi nevrute, decât să te uiţi, pierzând timpul, la tv. Fără supărare! Astazi horoscopul tau iti indica sa gandesti pozitiv si sa nu mai bombani tot timpul ca pe vremurile astea nu impresionezi pe nimeni! Nu prea ai ambitie profesionala si stagnezi pe o pozitie care oricum te nemultumeste. Hai, mai mult curaj, îndrăzneşte! Unde îţi este tupeul? Sau este o întrebare indiscretă?!

VĂRSĂTOR   Ziua de astăzi este o perioadă bună, cu idei folositoare, în domeniul practic, cu destinaţia cum să-ţi faci viaţa mai uşoară. Nu este momentul să exgerezi cu efortul, în special cu cel fizic. Ai o bănuială, mai mult o presimţire. Lasă fenomenele paranormale şi ocupă-te de problemele tale zilnice. Ce o să fie o să vezi... mâine! Până atunci nu ai ce să-ţi reproşezi sau să regreţi! Trebuie să-ţi modulezi afacerile de aşa natură încât varietatea şi diversitatea mare a surselor de venit să asigure încasări relativ constante. Pe de altă parte nu spera şi nu ai teamă, se schimbă totul dar nu se urneşte nimic sau nu se schimbă nimic dar totul se transformă. Aparenţele înşeală, cel mai adesea!

PEŞTI    Realitatea îţi contrazice planurile. Încă de dimineaţă trebuie să-ţi schimbi programul şi chiar foarte repede. Nimic nu este pierdut, perseverează, fii isteţ şi soluţia este la îndemâna ta! Eşti în plin avânt,  nimic nefavorabil în perspectivă, ceea ce îţi amplifică optimismul şi dorinţa de viaţă bună. Poţi să clarifici unele lucrurile în ceea ce priveşte interesele tale. Oricine vrea să intre în discuţii tari cu tine - rămâne fără aer.  Planifică cu atenţie, fii critic şi rezumă-te la fapte. Nu te baza pe zvonuri şi bîrfe – în perioada în cauză sunt înşelătoare. Şi nu încerca să îmbunătăţeşti sau să înrăutăţeşti faptele. Ia-le aşa cum sunt. Nu au nevoie de retuşuri. Ţine-ţi colaboratorii la distanţă. Unii se cred egalii tăi, dacă le dai nas. Fii cordial, politicos, dar distant!