Horoscopul lui Dom’ Profesor, 2-3 mai 2026. „Să facem, din nou, pe Pluton, o planetă!”
- Radu Stefanescu
- 1 mai 2026, 20:04

- Horoscopul lui Dom’ Profesor, 2-3 mai 2026. ”Să facem, din nou, pe Pluton, o planetă!”
- Şi astăzi se mai serbează, parcă se numeşte Ziua Naţională a Tineretului, stabilită prin lege.
- Vineri este ziua lui Venus care stapaneste toate mancarurile cu efect usor afrodiziac, tarhonul, bamele, icrele, supele si vanatul.
- Șeful NASA, Jared Isaacman, spune că luptă pentru Pluton: „Sunt ferm în tabăra « Să facem din nou pe Pluton o planetă »”
- Isaacman a depus mărturie pe 28 aprilie în fața Comisiei pentru Alocări Bugetare din Senatul SUA despre solicitarea bugetară a NASA pentru 2027.
- Horoscopul lui Dom’ Profesor, 2-3 mai 2026
- BERBEC
- TAUR
- GEMENI
- RAC
- LEU
- FECIOARĂ
- BALANŢĂ
- SCORPION
- SĂGETĂTOR
- CAPRICORN
- VĂRSĂTOR
- PEŞTI
2,3 mai
Horoscopul lui Dom’ Profesor, 2-3 mai 2026. ”Să facem, din nou, pe Pluton, o planetă!”
Pe 2 mai s-au născut: Benjamin Spock, Bing Crosby, Hedda Hopper, Axel Springer, Manfred von Richthofen, Novalis, Serge Reggiani, David Suchet, Nicolae G. Iorga (artistul plastic). Pe 3 mai s-au născut: Nicolo Machiavelli, Sugar Ray Robinson, Henry Fielding, Golda Meir, Engelbert Humbertinck, Vera Ceaslavska, George Constantin.
Pe 2 mai sunt în calendarul creştin ortodox aducerea moaştelor lui Sf. Atanasie cel Mare. Sf. Ier. Atanasie al III-lea Patelarie. Pe 3 mai sunt Sfinţii: Irodion de la Lainici, Timotei şi soţia sa Mavra, Diodor, Teodosie şi Rodopian, diaconul.
2 mai este o zi fastă. Tradiţia cea veche arată că după Armindeni era Ziua Tinereţii. Sub diverse forme a fost recunoscută de mai toate sistemele politice.
Acum două, trei mii de ani aveau loc la Marea cea Mare Serbările Tinerilor, care făceau parte din Misterele Afroditei, doar ne aflăm în zodia guvernată de ea. Dansul, cântecul, dragostea. Dar şi vesele întreceri. Se pecetluiau prietenii, se jurau iubiri şi se promiteau căsătorii, înrudiri şi alianţe...
Această sărbătoare fusese adusă de coloniștii greci, poate de la pelsagi sau cabiri, dar a coincis, aproape, cu ziua în care strămoşii noştri se spălau ritual de păcate în Mare. Ne-am înţeles bine, întotdeauna, cu grecii, cei care au „inventat” civilizaţia europeană şi democraţia.
Şi astăzi se mai serbează, parcă se numeşte Ziua Naţională a Tineretului, stabilită prin lege.
Sunt obiceiuri, lucruri, tradiţii la care nu se poate renunţa! Iau altă denumire, sunt creştinate, dar continuă să existe. Din aceste tradiţii, ritualuri, chiar alimentare, este format spiritul unui popor. Distrugeţi tradiţia şi aţi distrus un popor!
Vorbeam de ritualuri alimentare, foarte importante pentru păstrarea identităţii unui popor. Ei bine, exista, si magia astrologiei a cuprins si aceste aspecte, o sincronicitate intre zilele saptamanii si felurile de mancare care se potrivesc, mai bine, cu ziua respectivă.
Astfel, Luni, ziua Lunii este potrivita cu supele, carnea alba si spirtoasele transparente, deserturi bazate pe fructe si frisca. Marti, ziua lui Marte se potriveste cu mancarurile picante si condimentate, ciorbele, carnea rosie, vin rosu, deseruri bazate pe creme si ciocolata. Miercuri, ziua lui Mercur sunt favorizate mezelurile si salatele, ciorba de burta, micii, gratarul, cartofii prajiti; deserturi bazate pe patiserie. Joi este ziua lui Jupiter care insemna mancaruri sofisticate, legume umplute, carne de pui, vinuri vechi, ridichi, branzeturi sofisticate si ceapa verde. Desert prajituri, alune, cozonac.
Vineri este ziua lui Venus care stapaneste toate mancarurile cu efect usor afrodiziac, tarhonul, bamele, icrele, supele si vanatul.
Bautura, neaparat sampania si coniacul. Desert pe baza de ciocolata, vanilie si cafea. Sambata este ziua lui Saturn, mamaliguta cu branza, sarmale, ciorba su smantana, mancaruri traditionale grele, in general. Bauturi, diverse, dar invechite natural, tuica, slibovita, tescovina, etc. Desert, fursecuri, prajituri fantezi. Duminica este ziua Soarelui, supe-ciorbe, branza, peste, maioneza, carne de porc la gratar. Bauturi gen Campari, vinuri rose, suc de fructe, in special de portocale. Desert, mere, fructe exotice, prajituri, cornulete. Poftă bună!
Dacă vă este foame, mâncaţi mâncărurile noastre tradiţionale, sigur, le puteţi diversifica astrologic după zilele săptămânii. Dacă vreţi să vă distraţi puţin, beţi vinul nostru vechi şi dacă vă doare capul, sau nu vă simţiţi bine, folosiţi plantele noastre de leac. Ale noastre! Ne naştem cu proprietaţi pe care apoi, din prostie sau snobism, le dispreţuim şi adoptăm medicamente şi remedii de la capătul pământului făcute şi gândite pentru alt tip de oameni, cu altă structură şi obiceiuri, alimentare şi de viaţă! Care alimente, remedii, medicamente, nu ni se potrivesc, nu au efect, sau mai rău!
Pe DOA s-a discutat mult despre Pluton. În urma unui articol apărut pe situl NASA. Iată:
Șeful NASA, Jared Isaacman, spune că luptă pentru Pluton: „Sunt ferm în tabăra « Să facem din nou pe Pluton o planetă »”
Șeful NASA, Jared Isaacman, vrea să-i readucă lui Pluton gloria de odinioară.
În anul 2006, Uniunea Astronomică Internațională (UAI) i-a retras lui Pluton statutul de planetă , reclasificând lumea înghețată drept „planetă pitică”. Decizia a fost controversată, și nu doar pentru că i-a obligat pe astronomii din întreaga lume să învețe o nouă mnemonică pentru principalii locuitori ai sistemului nostru solar.
Micul Pluton a fost și rămâne iubit, mai ales în Statele Unite. La urma urmei, este singura planetă descoperită de un american, Clyde Tombaugh, care a făcut descoperirea istorică în 1930 folosind imagini captate de Observatorul Lowell, din Arizona.
Douăzeci de ani mai târziu, mulți iubitori ai lui Pluton încă se opun deciziei IAU, susținând că a fost neștiințifică și aplicată în mod inconsecvent.
IAU a definit o planetă conform a trei criterii nou stabilite: trebuie să orbiteze Soarele, să fie suficient de masivă pentru a fi sferică și să-și curețe orbita de resturi. Pluton a eșuat la a treia cerință, potrivit IAU, deoarece împarte spațiul în îndepărtata Centură Kuiper cu multe alte planete pitice. Însă Pământul împarte spațiul orbital cu mulți asteroizi, la fel ca Jupiter, notează susținătorii planetei Pluton. Așadar, de ce a fost Pluton ales în mod singular?
Acum știm că printre acești apărători ai lui Pluton se numără Isaacman, un astronaut particular miliardar și antreprenor în domeniul tehnologiei, care a devenit șef al NASA în decembrie, anul trecut.
Isaacman a depus mărturie pe 28 aprilie în fața Comisiei pentru Alocări Bugetare din Senatul SUA despre solicitarea bugetară a NASA pentru 2027.
La sfârșitul audierii, senatorul republican Jerry Moran l-a întrebat pe administratorul NASA ce părere are despre Pluton, menționând că Tombaugh este originar din statul natal al lui Moran, Kansas.
„Domnule senator, sunt întru totul de partea ideii «să-l facem din nou pe Pluton o planetă»”, a răspuns Isaacman, o adaptare a MAGA.
„Și aș spune că scriem niște documente chiar acum, cred, pe o poziție pe care ne-ar plăcea să o transmitem comunității științifice pentru a revedea această discuție și a ne asigura că Clyde Tombaugh primește meritul pe care l-a primit o dată și pe care merită pe bună dreptate să-l primească din nou”, a adăugat șeful NASA.
După cum indică aceste cuvinte, tot ce poate face NASA (sau orice susținător al lui Pluton) în această chestiune este să intensifice discuția. Decizia finală privind statutul lui Pluton aparține UAI , o societate globală de astronomi profesioniști care definește obiectele cerești și le atribuie nume oficiale, precum și caracteristicilor suprafeței lor.
O escaladare semnificativă a avut loc în iulie 2015, când sonda spațială New Horizons a NASA a returnat primele imagini, de aproape, ale lui Pluton. Acele fotografii au dezvăluit o lume uimitor de diversă, cu munți impunători, ghețari vaști din azot și alte caracteristici uluitoare, inclusiv o formă de relief în formă de inimă, acum faimoasă, pe care oamenii de știință ai misiunii au numit-o Tombaugh Regio.
Zborul istoric al navei New Horizons nu a fost suficient pentru a-i reda lui Pluton statutul de planetă. Vor sta lucrurile altfel acum, pentru că șeful NASA susține atât de deschis această lume îndepărtată? Va trebui să așteptăm și să vedem.
Sigur că trebuie să așteptăm și să vedem, doar mâine este, în definitiv, o altă zi!
Horoscopul lui Dom’ Profesor, 2-3 mai 2026
BERBEC
De dimineaţă, sâmbătă, Mercur iţi poate aduce o invitaţie. Nu te grăbi, dar nici nu refuza! Weekendul poate aduce mai multe informaţii la suprafaţă, aşa încât decizia să fie justă!
Sâmbătă, o perioada buna pentru planificarea activitatii recreative şi mici distracţii. Să fim drepţi, te-ai cam îngrăşat, chiar daca nu ai fost in concediu. Pana te apuci să slabesti mai bine ajusteza-ti garderoba pe noile dimensiuni. Ca să nu fie hainele cimpoi pe tine! Posibile mici dureri de cap, la propriu si la figurat pe fondul unui Marte (patronul tau!) slab aspectat. Mai pe seară, Luna iti aduce o oportunitate neşteptata. Duminică, nu te grabi, dar nici nu refuza. O atitudine inteligentă poate aduce mai multe informaţii la suprafaţa, asa incat decizia sa fie justa. Ai nevoie de mai mulţi bani şi nu prea ştii de unde. Întreabă un prieten. Poate te împrumută, poate te trimite la alt prieten!
TAUR
Sâmbătă, încă o zi de vacanţă pentru o bună parte dintre nativi. Duminică - echilibru şi pace sufleteasca - asta iţi trebuie – şi prin calm şi linişte, poţi o să le obţii, poate pe seară!
Mici favoruri din partea anturajului, în special a sexului opus. Zilele de 2 şi 3 mai sunt putin favorabile călătoriilor lungi. Succese, din nou neaşteptate, pentru că vin târziu, când nu te mai aşteptai, în cercul de prieteni sau în familie. Cu toate că un mic incident întunecă imaginea generală, astrele îţi sunt favorabile. Duminică poţi obţine recunoaşterea unor eforturi trecute. Este timpul unor mai mari, sau mai mici decizii. Pe care este bine să nu le amâni. Mai bine acţionează!
GEMENI
În weekend, aproape fără să vrei, îi tragi pe cei din jurul tău după tine. Eşti cel care dă tonul, face programe, indică destinaţii. Poziţia lui Venus indică succes şi pe plan sentimental.
O mică supărare provocată de cineva din jurul tău, cineva apropiat, dar pe total perioada iti este favorabilă. Vorbe şi barfe, dar nu trebuie să le dai mare importanţă. Mici probleme cu sănătatea, care situatii, insa, se vor rezolva repede. Nu lua decizii pe termen lung, mai ales în ceea ce priveşte banii, nu investi, nu da bani cu împrumut. În mai multe ocazii trebuie să dai dovadă de diplomaţie ca să eviţi nişte conflicte inutile, de altfel. Ceva foarte important nu pare că se intamplă în aceasta perioadă!
RAC
Sâmbătă, dispoziţia ta sufletească este dintre cele mai bune. Duminică, fă-ţi o imagine care să placă celor din jurul tău. Ceea ce este important pentru tine este să obţii armonie, pace!
Este o perioadă splendidă ca să începi proiecte noi, să legi noi prietenii. Nu te lăsa impresionat de ceea ce se discută. Investeşte în relaţii de prietenie şi în dragoste. În dimineaţa zilei de 3 mai, duminică, ai o ocazie de parvenire sociala, o veste de ceva, cumva, sau ceva, cumva se schimbă în relaţiile tale. Nu este obligatoriu sa o ratezi, ocazia, aşa cum faci cu multe lucruri din viaţa ta, dar nici nu te omori cu firea dacă nu-ţi iese. Pe de altă parte, sau pe aceiaşi, nici nu este indicat în acest weekend să fi „apucator”, sa inhaţii, aşa cum se spune despre Raci ca ceea ce apucă, nu mai lasă. Dar poţi să te dezbari de caracter?
LEU
În weekend, foloseşte cu isteţime resursele pe care le ai. Rezolvă cu mult calm şi tact discuţiile cu partenerii, sau prietenii, un zâmbet şi o vorbă bună pot rezolva multe, e încă vacanţă!
După o perioda pe care ai caracteriza-o drept mediocra ai, în sfârşit, două zile de zodie fastă. Paşi mici, dar fermi pe drumul care ţi l-ai ales. Realizări mici, însă pline de bucurii. Te vei simţi foarte bine citind o carte sau vizionand un film bun, acest lucru, sigur sâmbătă seara. Poti petrece sfarsitul de săptămână cu prietenii la munte. Dacă nu te sperie preţurile şi vulgaritatea „colegilor” de excursie. Este o perioadă foarte prielnică studiului şi creaţiei, dar si distractiei si relaxarii. Nu incepe acţiuni pe care nu le poţi finaliza singur, deoarece vei fi dezamăgit de cei cărora le vei solicita ajutorul. Mai multe obligaţii uitate se fac simţite spre sfârşitul celor două zile, duminică seara. Ai uitat ceva... Nimic nu este nou sub soare, lucrurile se uită pentru că nu este nimeni sa-ţi amintească de ele!
FECIOARĂ
Realizări mici însă pline de bucurii. Dacă vrei să pleci undeva, intr-o calatorie sau excursie, mai bine amână. Fii la obiect, scurt, clar. Greutăţile se măresc când te apropii de ţintă!
O serie de evenimente te vor obliga la o analiză aprofundată. Noi evenimente sau propuneri vor face perioada interesanta. În tot weekendul, dar mai ales sâmbătă, nu trebuie să neglijezi propriul confort nervos – o activitate prea tumultoasă, chiar daca esti intr-o zi liberă – distracţia este tot un consum de energie - face să nu obţi rezultatul dorit. O veste sau o informatie interesantă în a doua parete a intervalului. Invata, în această lume superficială şi grăbită, să nu mai dai atâta atenţie detaliilor să fii mai iute şi mai dinamic. Nu trage toata activitatea pe umerii tai si nu-ti atribui toate sarcinile – pana la urma o sa ratezi! Şi lumea o să întoarcă capul, jenată, mai ales dacă o să arzi grătarul!
BALANŢĂ
În acest weekend, calmul şi spiritul tău care caută armonia sunt cheia unei vacanţe plăcute. Nu te lăsa cuprins de grabă. Lucrurile într-adevăr relaxante sunt simple şi la îndemâna ta.
Aspectele horoscopului oferă un timp pentru posibilitatea rezolvării unor vechi probleme sentimentale, de relaţii cu cei din jurul tău, cu cei apropiaţi. Transformări în bine, mai ales acasă. Un nativ, tot semn de aer, din anturajul tau, te barfeste si te acuza pe nedrept, dar vei depaşi situatia cu succes si cu oarecare profit social – duminică. Birfele si intrigile sunt la ordinea zilei. Nu te simti stinjenit, o mie de ani intriga şi barfa au fost in Bizant preferate violentei si razboiului. Nimic din ce este ascuns nu va ramane necunoscut şi nu va fi secret ca sa nu iasa la lumina, asa ca ai rabdare si vei afla ceea ce doresti!
SCORPION
Ai puţin timp liber şi te poţi concentra pe unele probleme de relaţii umane. Parcă anturajul tău nu mai are calitatea pe care o aştepţi. Sau ai tu pretenţii mai înalte şi e vorba de evoluţie?
In acesta perioada păstrează-ţi calmul în discuţiile cu cei apropiaţi, cu cei din jurul tău, partenerii sau cu cei din familie. Fii la obiect în ceea ce afirmi. Evita divagaţiile şi comparaţiile care nu fac decât să te încurce. Este bine să dai dovadă de prudenţă la tot ceea ce înseamnă uniune, asociaţie, adunare. De asemenea, supraveghează-ţi regimul alimentar. Stomacul tău nu este în cele mai bune toane aşa că trebuie să-l protejezi, sa iei măsuri. Posibile schimbări în anturaj şi veşti plăcute de departe. O perioadă indicată pentru investiţii în grătare şi în cărbuni – petreceri şi distracti pe cinste! Noi prietenii sau relaţii vor face perioada interesantă. Nu este bine sa mai faci bancuri fizice, dintre care cel preferat este sa dispari pe neasteptate ca măgarul in ceaţă, limitează-te la minciunile obişnuite. Sunt mai de efect!
SĂGETĂTOR
Distracţiile sunt coordonatele weekendului. Zilele libere sunt rare şi cu atât mai preţuite. Azi oferă-ţi şi câteva momente de odihnă şi relaxare, apoi poţi să pleci la dans, la petrecere!
Schimbări în bine, unde eşti, sau unde vei fi şi în dragoste, adică oriunde. O veste iti face mare plăcere. Câştiguri neaşteptate urmate de pierderi la fel de neaşteptate. Mai putin tutun, mai putina cafea, mai putin alcool, dar nu renunta total, pentru ca bucuriile vietii sunt asa de putine si rare! Este indicat să dai mai multă atenţie problemelor de familie. Pentru nativii seniori este o perioadă mai dificilă, mai ales în ceea ce priveşte sanatatea. De nivelul de trai nu mai vorbim! Pentru cei tineri acest weekend trebuie să fie un serios examen pentru ceea ce sunt de fapt şi ceea ce doresc sa faca in viaţa. Sigur, după distracţie. Timpul nu asteaptă, trece fulgerător şi dintr-o speranţă ajungi uşor o... promisiune nerealizată !
CAPRICORN
Trebuie să găseşti în acest weekend o ocazie de comunicare cu părinţii, partenerii, copiii. Ai multe pe suflet şi perioada liberă e un bun prilej de înţelegere, de a pune lucrurile la punct.
Fii liniştit, totul o să fie bine. Principalul este să menţii statu quo ante. Poziţiile planetelor şi a indicatorilor astrologici îţi indică o vreme bună pentru rezolvarea cu succes a problemelor de acasă, din curte, dacă ai. O problemă personală îşi găseşte rezolvarea, de asemenea, dar trebuie să dai dovadă de discreţie. Spaţiile largi te aşteaptă: în natură şi în viaţa socială. Trebuie să ai mai multă încredere în cei din jurul tău, prieteni, rude, sigur in cei verificati! Pentru că nu uita vechea vorbă comunistă: „proştii crede, bolşevicii verifică!”. Schimbarile dese – cheia marilor succese! Dacă ai dificultăţi, schimbă stilul, schimbă modul, schimbă abordarea – tenacitatea este bună numai când eşti în câştig.
VĂRSĂTOR
Eşti în plină formă şi din acest lucru izvoreşte energia ta. Poţi face o mulţime de lucruri, repede şi bine! Dar nu uita că este o perioadă liberă, de odihnă, relaxare dar şi de distracţie!
Foloseşte-ţi gândirea limpede de astăzi la sinteza ultimelor evenimente. Nu-ţi pierde timpul cu legături sub nivelul tău. Partea benefica a zodiei te ajută să-ţi înţelegei mai bine limitările sau să îţi găseşti adevarata chemare în viaţă. Sentinţa precedentă se refera la perioada în chestiune. Viaţa ta este vraişte, ştii asta, dar nu iei nici o masura! Poate te gândeşti puţin la asta, te rog… Perioada este în general, benefică şi aduce realizări şi noroc. Bate un vânt de libertate, mai ales prin buzunare si prin portofel, asa ca pune-ti capul la contributie cum sa faci urgent rost de bani! Un ajutor substanţial din partea prietenilor sau a rudelor. Poate aşa îţi rezolvi o parte din probleme. Acum distrează-te că de aceea s-a făcut weekendul, dar de luni vezi ce faci, sunt cu ochii pe tine!
PEŞTI
Alegerile pe care le faci în weekend sunt mai importante decât de obicei. Poate te hotărăşti să-ţi acorzi o a doua şansă! Sau, altceva, care îţi umple sufletul de puterea adevăratelor valori!
Toată luna mai este caracterizată de schimbări mari şi relativ bruşte de temperatură, presiune şi umiditate. Un fel de mini-muson. La fel şi reacţile oamenilor. Tu stai în acvariul tău şi nu te apuca de schimbări esenţiale - nu este încă timpul! Nu discuta în contradictoriu cu cei dragi, vei constata că sunt bine intenţionaţi. Duminică, idei şi concepte noi îţi sunt la îndemână. Acest aport de energie se poate traduce la unii nativi din bancul de Peşti printr-o creştere a agresivităţii si a lipsei de pragmatism. Ceea ce nu este rău să devii peste noapte, din plătică – rechin, dar este foarte rau dacă crezi că poţi inota în afară de acvariul tău! Nu poţi.