Horoscopul lui Dom’ Profesor, 12 septembrie 2024. Anul acesta nu va fi război

Horoscopul lui Dom’ Profesor, 12 septembrie 2024. Anul acesta nu va fi război Sursa foto: Arhiva EvZ

12 septembrie

 Pe 12 septembrie s-au născut Henry Hudson, Jesse Owens, Maurice Chevalier, Ian Holm, Jordan Gatling, Angela Moldovan, Aurel Ionescu, Constantin Ionescu Mihăileşti, Gheorghe Longinescu, Ion Agârbiceanu.

În calendarul creştin ortodox, pe 12 septembrie, sunt Sfinţii: Avtonom, Macedonie şi Teodul. Nimic în ”Kalendar”.

”Evenimentul Zilei” din 12 septembrie 490, înainte de Hristos, a fost câștigarea, de către atenieni, a bătăliei de la Maraton purtată contra invadatorilor persani, mult mai numeroși. Strategul Miltiades cel Tânăr a fost autorul planului de bătaie victorios. Sursă ”Book of Days”, pagina 453.

Cum s-a facut ulterior echivalanța zilelor, cum s-a stabilit ziua victoriei de la Maraton, în calendarul iulian și apoi gregorian?

Simplu, prin astrologie. În general se obțin datele istorice, retroactiv, prin conjunctura și aspectele astrologice, din descrierile respective. De exemplu, în cazul bătăliei de la Maraton se știe că a avut loc cu șase zile înainte de Luna plină, în ceea ce astăzi considerăm luna septembrie. Deoarece spartanii plecau la război doar pe Lună plină și au ajuns la Maraton după ce s-a sfârșit bătălia, doar ca să sărbătorească cu atenienii victoria. Alte date se stabilesc și cu mai mare precizie pentru că scribul, autorul cronicii antice, menționa, uneori, în ce grad din zodiac se afla Soarele. Așa se pot face echivalențele, destul de precis, între diverse sisteme de măsurare a timpului, calendare.

Revenind la bătălia de la Maraton, mai doresc doar să punctez un singur lucru. La luptă a participat și Eschil, poate primul dramaturg european de mare clasă. Rănit ușor în luptă, făcea parte din trupele de elită, hopliții. Trebuie să vă mai risipesc un clișeu, nu mă lasă adevărul și istoria. Filmele de la Hollywood sunt foarte bune și frumose, dar sunt opere de artă, nu istorie. Hopliții erau tancurile lumii antice, nu erau dezbrăcați și cu pătrățele pe abdomen.

Coif greu de bronz, facial, un scut mare rotund, tot de bronz, cu o grosime de până la doi centimetri, dublat cu lemn ușor de tei, prin care nu trecea nicio săgeată, ba chiar nicio suliță ușoară. Armură de piele groasă, întărită cu bronz, uneori pieptar integral din bronz, jambiere înalte, apărau și genuchiul, tot din bronz. Uneori, o brățară lungă pe tot antebrațul drept, din piele, întărită cu bronz. Oameni de bronz! Erau înarmați cu două-trei suliți și o sabie în formă de frunză de laur, din materialul acela nou, fierul!

Eschil a mai lupta și în bătălia navală de la Salamina. Rezultatul trăirilor și luptei lui au fost strânse într-o piesă nemuritoare, ”Perșii”. Bun, Eschil a scris 92 de piese de teatru, nu s-au păstrat decât șapte. Dragi lupi, padawani și hobbiți ați auzit până acum de piesa ”Perșii”, ați văzut-o vreodată jucată pe scena unui teatru românesc? Răspunsul este evident. Mă tem că repertoriul dramatic contemporan este pe măsura căutătorilor de pokemoni, a maneliștilor, a majorității imbecile. Doar majoritatea greșește întotdeauna!

Nu aveam în program să scriu un editorial despre Persia, Iran cum i se spune acum – acum toată lumea scrie editoriale - dar am ascultat la radioul public pe cineva care după ce a făcut judecăţi de valoare despre „apropiatul război” a terminat cu : „… Iranul, ca şi alte ţări din lumea arabă”. Dragă domnule, iranienii sunt indo-europeni, sunt arieni, nu sunt arabi, adică semiţi.

Dacă vreodată o să vizitaţi Iranul, ceea ce vă doresc pentru că este o aventură senzaţională, eu am trăit-o timp de șapte ani, o să constataţi că în Iran sunt multe populaţii, doar a fost imperiu. Dar dacă călătoriţi în regiunea Fars, în vechea vatră persană, o să vedeţi oameni cu pielea foarte albă şi cu părul roşu, cu ochii verzi şi de statură înaltă, cam ca în Bavaria. Numai că nu vorbesc nemțește.

Iranienii nu suportă să fie confundaţi cu arabii şi când eram student, am despărţit de multe ori pe studenţii iranieni care se încăieraseră cu studenţii arabi. Sunt diferenţe de rasă, de mod de viaţă, de religie şi de interese. Să ne amintim că persanii, iranienii, sunt șiiți, arabi, suniți. Toţii emirii şi regişorii din peninsula arabă duşmănesc de moarte republica islamică pe care o văd ca un posibil exportator de revoluţie islamică și instaurare a republicii. Probabil că vă mai amintiţi de bătăile crunte dintre pelerinii iranieni şi cei arabi pe drumul către Mecca.

"Apropiatul război" este un eufemism, sau o tactică de relaţii publice. Iranul a reuşit să scape controlului celor două blocuri, capitalist şi comunist, când, în anul 1979, a proclamat Republica Islamică. Era altceva decât cele două sisteme şi nu a putut să fie integrat, de aceea, în nici unul dintre ele. O ţeapă în roata procesul de globalizare de mai târziu.

În această ecuaţie Israelul joacă excelent. Bibi Netanyahu a făcut o alianță contra naturii cu saudiții, contra Iranului. De fațadă, saudiții, ca deobicei, una spun, alta fac. Preşedintele Biden nu este un fan al sionismului. Nici pe departe. Dar acum este obligat să coopereze cu Israelul. Islamismul a înregistrat în "primăvara arabă" un scor de 3-0. Este aproape evidentă lucrătura iranienilor prin elemente ale gardienilor revoluţiei. Maghrebul a fost destabilizat, Siria este încă în război civil – focul se apropie de posteriorul emirilor şi regişorilor din peninsulă. Soluţia este cauterizarea nucleului de unde au pornit metastazele: Iranul.

Pentru opinia publică motivul este unul dintre cele care provoacă frica şi pare o măsură preventivă. Trebuie să se intervină acum pentru ca să fie împiedicat Iranul să devină putere nucleară. Cu toate că SUA nu intenționeză să atace Iranul. Doar mimează. Putea s-o facă de mii de ori până acum, dar nu a făcut-o, s-a limitat la embargo.

Teoria conspirației spune că Iranul are 11 rachete nucleare. Guvernul iranian le-a cumpărat de la ruşi, cu sisteme, generali şi coduri, cu tot, în perioada de haos care a urmat prăbuşirii URSS, plătind sume imense. Şi ultimul cărăuş din Bazar ştie lucrul acesta. După cum spunea un general american cu patru stele : "poate să fie doar un zvon, dar mă încurcă numărul. Nu este zece, nu este douăsprezece. 11 pare o cifră precisă. Şi apoi amprenta energetică, electromagnetică, şi radioactivă indică că pe undeva, prin Bandar Abbas, sau prin alte părţi este ceava care "miroase", "cântă" şi "arată" ca un proiectil atomic. Deci, poate fi unul, sau mai multe, dispozitive atomice. Sau pur şi simplu cea mai bună opraţiune de intoxicare de la şarpele din Paradis încoace".

O să rişte americanii să constate dacă iranienii au, sau nu, bomba atomică? Aproape sigur, nu, cel puțin anul acesta, este doar an de alegeri. Războiul, de fapt, doar amenințarea cu război a Iranului, face parte dintr-o strategie globală mult mai complicată, repet, mult mai complicată. Lucrurile nu sunt deloc simple, cum ne-ar plăcea.

Ca mai toată lumea am urmărit dezbaterea Kamala Harris – Donald Trump. ”Prostănaca” a strălucit pentru că a făcut ceea ce era pregătită, ca procuroare și știa mai bine, să învinuiască permanent și să-l pună pe Trump în apărare. Donald Trump mi s-a părut plictisit și oarecum resemnat cu faptul că o să piardă alegerile. Dacă este așa, România a încurcat-o atomic. Repet, lucrurile nu sunt deloc simple, cum ne-ar plăcea!

Singurul lucru simplu este speranța că mai avem o șansă, doar mâine este o altă zi!

 

Horoscopul lui Dom’ Profesor 12 septembrie 2024

 

BERBEC   Conjunctura te avantajează în folosirea iscusită a unor veşti sau informaţii. Analizează cu atenţie, unele nu te interesează - nu tot ce zboară se mănâncă, spune o vorbă de pe la noi! Cu toate că oboseala cronică te-a ajuns din urmă, continuă cu dinamism, dispui de o mare rezervă de „încăpăţânare”. Dimineaţa trebuie să te ocupi de problemele altora. Totuşi, ai o informaţie pe care o aşteptai de mai mult timp şi care te avantajează. Seară plăcută, poate la un film nou, poate la un spectacol.

TAUR  Veştile neplăcute intră pe fereastră, spune o vorbă din Orient. dar nu toate sunt negative, atenţie la presă şi la reţelele de socializare, poţi avea unele date de excepţie. Nu le pierde! Totuşi, o zi favorabilă, în special pentru activităţile de rutină. Toată ziua este plină de aspecte planetare bune, fiind o zi explicită, transparentă, aşa că fii foarte atent la semnalele care apar pe piaţă. Dar, nu crede tot ce ţi se spune şi nu te lua după sfaturi. Propria inteligenţă şi intuiţia vor rezolva situaţia!

GEMENI   Dacă depinde de tine, amână tot ceea ce este important şi mai ales dacă este în legătură cu planurile tale de viitor. Dă curs şi rezolvă problemele urgente, minore. Seara la un film nou. Stelele au un moment de bunăvoinţă. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil.  Încep să se arate avantajele şi succesele eforturilor susţinute din ultima perioadă de timp. Ai un program aglomerat, cu multe de făcut, dar astazi este bine sa vorbeşti mult fără să spui mare lucru şi să nu iei decizii importante. Te pricepi… Nu-ţi lipseşte ambiţia şi energia, dar în conjunctura actuală, astrală şi de la locul de muncă, nu-ţi foloseşte la nimic, singura cale de urmat este „politica struţului”.

RAC    Afişezi un surâs încântător, dezarmant! Aşa îi îmblânzeşti pe cei care vor să-ţi facă reproşuri. Solo, pe seară, ai vreo două oportunităţi, în duo te înţelegi cu partenerul mult mai bine! Comunică cu prietenii. Ziua de astăzi face să-ti crească energia, ceea ce se  traduce printr-un mare volum al activităţilor făcute cu entuziasm.  O zi care se anunţă obişnuită, dacă nu te-ar nelinişti veştile rele din presă. Vezi-ţi de treburile tale, de familia ta, de programul tău şi gândeşte bine, pozitiv. Binele, la bine, trage!

LEU  Astăzi nu ai şanse foarte mari, nu te stresa, mâine este o nouă zi în care poţi avea mai mult noroc. Însă, o parte dintre Lei pot avea o zi obişnuită, fără probleme, statistic vorbind. Veşti bune şi programe de distracţie. În a doua parte a zilei! Nu da crezare tuturor zvonurilor, mai ales dacă se referă la rude, la familie, sau la prietenii buni, la anturajul apropiat, în general. O zi, o perioadă plină de inspiraţie şi idei noi. Nu te implica în conflicte deschise cu Gemenii sau Berbecii.

FECIOARĂ  Astăzi persoanele născute în semne de foc şi aer îţi sunt binevoitoare şi te ajută, în special Leii şi Săgetătorii, dar este bine să eviţi pe cei născuţi sub semne de apă şi pământ. Este o perioadă favorabilă celor din zodie care caută un loc de muncă sau doresc o situaţie profesională mai bună. Sigur că este greu să găseşti astăzi un loc de muncă, aproape imposibil, dar pierde cine renunţă! Sfera comunicării este afectată dar şi evenimentele şi emoţiile în sensul întârzierii şi a estompării lor, mai ales in sfera personala, a propriilor interese.

BALANŢĂ   Configuraţia astrologică îţi este favorabilă, în special în ceea ce priveşte noile idei, noile proiecte, noile căi de urmat. Trebuie doar să îndrăzneşti, norocul ajută pe cei curajoşi! Perioada iti este favorabilă, in general. Poţi evita, cu siguranţă, o situaţie neplăcută, prin amânarea unor întâlniri sau prin reprogramarea unor evenimente. Mai este un aspect minor negativ, dar pe care poate fi interpretat ca pe o obosela cronică sau o oarecare stare de disconfort faţă de vreme, vremuri şi oameni.

SCORPION  În ultimul timp întâmplările şi evenimentele s-au bulucit în viaţa ta şi tu ai ripostat automat, fără multă gândire. Azi a venit timpul să-ţi faci un plan, să analizezi şi să decizi. În a doua parte a intervalului, după prânz, trebuie să dai dovadă de prudenţă şi chiar suspiciune în analiza unor veşti şi informaţii. Odihneşte-te mai mult şi oferă-ţi mediul şi anturajul care îţi face plăcere. Şi gândeşte de bine, vorbeşte de bine, fă fapte bune! Dacă poţi, nu ezita!

SĂGETĂTOR Astăzi ai parte de multă înţelegere şi căldură sufletească din partea celor dragi. Treci printr-o perioadă mai dificilă şi solidaritatea anturajului este ca un balsam pentru sufletul tău. O zi în care nu te simţi chiar extraordinar, dar cu puţin bun simţ si refuzând problemele, o s-o scoţi la capăt! Ai prostul obicei să „abureşti” oamenii adică să vorbeşti pe lângă subiect. Dacă eşti politician este în regulă, dar ce te faci dacă eşti un om care chiar contează, care face ceva bun, un muncitor, un salariat?

CAPRICORN   Cei din jurul tău, partenerul, au atitudini pe care nu le înţelegi. Totuşi, oferă-le credit şi treci mai departe. Nu ridica tu primul piatra! Zvonurile te surprind şi te enervează... Nu te enerva, oricum nu este la îndemana ta rezolvarea problemei cu care te confrunţi. Singurul care se pricepe este Destinul. Ori problema cu care te confrunţi azi este foarte complexă, ori, din cauza oboselii, nu te poţi concentra. Şi într-un caz şi în celălat nu aştepta să intri în criză de timp, cere ajutor. Conjunctura astrologică îţi indică o energie în creştere.

VĂRSĂTOR Ai unele probleme personale şi de familie şi simţi nevoia să le discuţi cu cineva. Îţi trebuie un sfat bun, o perspectivă obiectivă asupra problemei. Mai caută puţin şi vei găsi persoana. Domeniul sentimental este astăzi bine aspectat de stele. Energia suplimentară furnizată de Cosmos astăzi te face să te risipeşti mai ales în latura mai frivola a vieţii, sigur, după orele de program. Astăzi dispoziţia ta sufletească este dintre cele mai bune. Aproape nimic nu te poate întrista sau perturba!

PEŞTI   Începi să-ţi dai seama că se cam abuzează de bunele tale intenţii! Pune lucrurile la punct cât mai repede, mai ales dacă este vorba despre serviciu, nu-i lăsa să se folosescă de tine! Însă, ai energie! Profită de această amplificare a vitalităţii, cu harnicia şi voinţa care te caracterizează, să prevalezi, să ai succes. Nu fă confidenţe despre viaţa ta personală, despre proiectele tale de viitor, mai ales la serviciu sau la muncă, sau unde activezi. Transformări în bine ale relaţiilor cu prietenii sau familia. Atenţie mărită la sfârşitul zilei, când răbdarea îţi este pusă la încercare.

Ne puteți urmări și pe Google News