Evenimentul Zilei > Horoscop > Zodia celebrelor bocitoare vesele din satul Poiana, comuna Flămânzi, județul Botoșani. Horoscop
Zodia celebrelor bocitoare vesele din satul Poiana, comuna Flămânzi, județul Botoșani. Horoscop

Zodia celebrelor bocitoare vesele din satul Poiana, comuna Flămânzi, județul Botoșani. Horoscop

Horoscop Harul suprem al bocitoarelor din Poiana nu consta în vocea lor, sau în lacrimile și bocetele la comandă. Bocitoarele din Poiana sunt renumite pentru că, întotdeauna, compun versurile bocetului pe loc, adaptând la cazul real, cel de față. Este impresionantă capacitatea lor de a născoci tânguiri năstrușnice, aparoape vesele, sau cel puțin ironice.

 

Horoscop Pe 2 iulie s-au născut Herman Hesse, Imelda Marcos, Olaf al V-lea, Wislawa Szymborska, C.W. von Gluck, Nicuşor Predescu, Ştefan Fay, Demostene Botez.

 

Horoscop Pe 2 iulie, în calendarul creștin-ortodox este așezarea veșmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica Vlaherne; Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului.

 

Horoscop Se mai pomeneşte pe 2 iulie pe Sf. Voievod Ştefan cel Mare, personalitate complexă. Unii istorici postmodernişti spun că a fost un suflet chinuit întru desfrânare şi crimă. Se împreuna cu mai oricine, mai ales la beţie, a umplut Moldova de bastarzi şi numai specialiştii în genealogie şi heraldică mai cunosc păcătoasa lui descendenţă, care există până în ziua de astăzi.

 

Ros de dorinţa pentru putere, implicat mereu în comploturi şi intrigi, a scurtat cu mâna lui, la mânie, capete de boieri, ceea ce nici Hanul cel crud al tătarilor din Hoarda de Aur nu îndrăznea să facă, spune cronicarul: „om nu mare la statu, mânios, şi degrabă a vărsa sânge nevinovat: de multe ori, la ospeţe omorâia fără giudeţ”.  Un tip pe care nu l-ai vrea ca prieten.

 

Horoscop Din punctul meu de vedere mult mai sfântă, (dacă se poate spune aşa) decât domnitorul, a fost Vrâncioaia, femeia care a dat toţi fii ei să moară pe câmpul de luptă pentru puterea şi bogăţia lui Ştefan din dinastia Muşatinilor. Dar femeia aceea nu avea destui bani să facă mânăstiri frumos împodobite şi altele asemenea. Dar ce poate să fie mai scump şi mai important decât viaţa copiilor?

 

Cred că domnitorii nu au fost niciodată animaţi de dragostea de popor şi de ţară, ci doar de dorinţa lor egoistă de putere şi bogăţie. Tratau țara ca pe proprietatea lor, atât. Au fost cosmetizaţi ulterior, în scopuri politice, diverse. În definitiv şi astăzi este la fel.

 

Horoscop Este ciudat rău, de ce, mai nou, numai episcopii, papii şi împăraţii, regii, generalii, voievozii, rareori preoţii sunt pasibili de a fi sanctificaţi. Şi nu mă refer la Ortodoxie, care este o minoritate în creştinătate şi de bine, de rău, se mai ţine de Învăţătură, și mai există puțină rușine și un colț de umilință, ci la Biserica Universală cu cei peste un miliard de credincioşi.

 

Horoscop În zadar s-au ridicat demult catarii, „cei puri” şi „minoriţii” calugării care făcuseră jurământ de sărăcie, aşa cum stă bine unora ca ei. Patru sute de ani s-au războit, uneori ideologic, alteori chiar cu armate întregi împotriva Romei. Nu au câştigat cei drepţi, cei cinstiţi, cei săraci, cei cu credinţă, cei asemenea Lui Iisus – ci cei bogaţi şi puternici, asemenea lui Irod – aşa cum se întâmplă adesea în istorie.

 

Horoscop  Dar nu despre istoria creştinismului și a lumii vreau să vă povestesc, dragi lupi, padawani și hobbiți. Ci despre zodia bocitoarelor cele vesele din satul Poiana, comuna Flămânzi, județul Botoșani. Cautând de una, de alta, prin bibliotecă am dat de dosarele emisiunilor făcute de mine la ”Radio Delta” și la ”Europa FM”. Ce emisiuni faceam, primeam saci de scrisori, nu era moda emailului și a FB. Nu se inventaseră încă! Îmi amintesc ce emisune grozavă, de trei ore, sigur, cu muzică și știri, am făcut cu invitatul meu, Nelu Țugui, Dumnezeu să-l odihnească, despre ritualul funerar la români. Un amestec de magie țărănească de pasaj, de reguli creștine și de modernism strident. O oră întreagă am discutat despre bocitoarele din satul Poiana, comuna, astăzi orașul Flămânzi, județul Botoșani.

 

Horoscop  Harul suprem al bocitoarelor din Poiana nu consta în vocea lor, sau în lacrimile și bocetele la comandă. Bocitoarele din Poiana sunt renumite pentru că, întotdeauna, compun versurile bocetului pe loc, adaptând la cazul real, cel de față. Este impresionantă capacitatea lor de a născoci tânguiri năstrușnice, aproape vesele, sau cel puțin ironice.

 

Horoscop Cei mai în vârstă dintre poienari își aduc aminte de o nenorocire petrecută cu vreo treizeci de ani în urmă. Un tânăr a găsit un proiectil din război și a încercat, cu o cheie franceză, să desfacă focosul, cum văzuse în filme. Proiectilul a explodat și tânărul, pe nume Mihai, a fost ucis pe loc. Corul de bocitoare a dat un adevărat recital: ”Mihăiță, dragul meu, cum te-a bătut Dumnezeu. Dacă-i văzut că-i flocoasă, la ce-ai pus mâna, dragul meu și scumpul meu…”

 

Horoscop  Elena Traciu, Ileana lui Cucăilă, Maria Rebenciuc, Aneta Adam și Profira Dobrinciuc au fost, probabil, cele mai de succes bocitoare din România. Se întâmpla pe timpul în care în satul Poiana slujea preotul Veniamin Guja la biserica cu hramul Soborul Sfinților Arhangheli.

 

Horoscop Timpul a trecut și meșteșegul bocitului nu s-a transmis, nu mai sunt bocitoare cu talent! Adina Maxim spune: ”suratele bocitoare nu au avut cui să lase meșteșugul, tineretul de astăzi nu vrea să muncească”  Acum, dacă o să știm că tineretul înseamnă femei văduve peste 65 de ani, înțelegem că într-adevăr este o problemă cu recrutarea cadrelor de bocitoare!

 

Horoscop  Unde se oprește folclorul – începe arta! ”Bocitoarele vesele” este titlul unei piese de teatru care se joacă cu foarte mult succes, de doi ani de zile, la Teatrul ”Mihai Eminescu” din Botoșani. O incursiune în opera lui Shakespeare, dar cu personaje geto-daci. ”Totul se construieşte pe ideea veşniciei. Liniile de dragoste din opera lui Shakespeare arată
tocmai raporturile de dragoste veşnică dintre oameni. Am construit un spectacol cu ecouri care vin de la daci, cu felul lor de a fi, cu îndeletnicirile lor, cu cântecele lor. Tot ceea ce am moştenit noi din folclor vine tocmai din măreţia acestui popor! Se află la mijloc, în spectacol, un colaj din cele mai puternice linii de dragoste pe care ni le-a oferit marele dramaturg!” a declarat Alexandru Vasilache, autor și regizor al producției, directorul ”MoldovaFilm” din Chișinău.

 

Mihai Eminescu, Regele nostru, al tuturor românilor, în fața căruia se năruie frontiere efemere și care ne unește ”în cuget și simțiri”. Un Capricorn. După cum și Iisus ar fi fost Capricorn, dacă s-ar fi născut pe 25 decembrie. Și Sf. Vasile cel Mare, dar și Soborul Sf. Ioan Botezătorul.

 

Ceea ce este extrem de interesant este că toate bocitoarele celebre din satul Poiana, comuna Flămânzi, județul Botoșani erau născute în aceiași zodia: Zodia Capricornului. Dar toate, fără excepție!

 

Horoscop  Interesantă și pilduitoare observație statistică, care duce la unele concluzii sistematice cu miez și tărie, dar să nu ne grăbim, doar mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

 

٭               ٭                ٭

 

 

horoscop

 

BERBEC  Ideile noi, chiar îndrăznețe, sunt privite favorabil de stele. Poate fi vorba chiar de un proiect ambițios de vacanță. Tu alegi, stelele doar arată! Domeniul sentimental este favorizat. O dimineaţă foarte dinamică, cu multe întâlniri în ideea că se pot finaliza vechi proiecte şi idei, sau concepe noi idei. Trebui să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate. Dedică ziua familiei, cuplului şi încearcă să descifrezi relaţiile şi scopurile fiecărui membru al familiei. Oferă-le ajutorul. Totuşi, ziua pare delicată. Adică, pe muche de cuţit. Se pot întâmpla, statistic vorbind, evenimente neprevăzute, informații, vești neașteptate. Fii atent și prudent.

 

horoscop

 

TAUR  Astăzi trebuie să fii punctual și politicos, doar „punctualitatea este politețea regilor”. Primești niște vești contradictorii, mai așteptă până se limpezesc apele.  Evită discuţiile seriose şi strategice cu femeile. Cu un compliment bine plasat poţi schimba cursul discuţiei. Nu da curs propunerilor extravagante, odihneşte-te şi relaxează-te. O carte bună sau un film interesant pot crea un climat confortabil. Ceea ce s-a pierdut se va găsi. Regăseşti fie un obiect pierdut, fie ceva ce ai rătăcit, poate chiar sentimente sau trăiri. Evită incidentele domestice şi nu supralicita în discuțiile cu anturajul apropiat. Seara relaxantă, poate la o terasă, poate la un film – sau pur și simplu acasă, cu o carte bună.

 

horoscop

 

GEMENI  Ai o dimineață densă, cu multe surprize și vești. O parte dintre vești par că îți schimbă planurile de vacanță. Analizează cu atenție, nu te repezi și așa poți lua hotărîrea optimă.  Dedică ziua rezolvării problemelor importante, însă nu forţa în rezolvarea rapidă a unor situaţii. Lasă timpul să lucreze. O informaţie în legătură cu nişte bani, dar nu spera că se rezolvă imediat. Toată perioada este sub semnul, care, de fapt nici nu este negativ, al amânării şi al întârzierii. Urmează-ţi intuiţia, prima gândire, prima impresie, dar trebuie să analizezi cu atenție când intuiția ta tace Este bine sa eviti, daca poți, subiectele cu caracter emotiv. Lămureşte programul tău şi unele “răceli” cu partenerii.

 

horoscop

 

RAC  Este o zi favorabilă, cu Luna, patroana  ta, în descreștere – dar bine aspectată. Trebuie să te concentrezi mai mult pe problemele tale, ale familiei. Nu mai amâna rezolvarea problemelor de sănătate. Nu sunt semne de accidente majore, sau cutremure devastatoare, dar zgura socială şi duşmanii ascunşi încep să facă presiune asupra desfăşurării viitorului. În prezent ai ajuns într-o poziţie pe care o consideri echilibrată, dar vai, foşgăiala din jurul tău îţi atacă temeiul. Încă o dată, nu este nimic acut sau foarte ameninţător, dar picătura chinezească începe să cadă…

 

horoscop

 

LEU O zi mai deosebită, în care tot ceea ce spui poate fi important. Nu te lăsa purtat de vorbe, fii organizat în discurs, adu argumente și dovezi. Fii generos doar cu cine merită într-adevăr. Astăzi este o perioadă în care eşti mai tot timpul în grabă. Atenţie sporită dimineața, mai ales dacă conduci ceva, bicicletă, automobil, locomotivă, avion, farfurie zburătoare… Dacă eşti nevoit să călătoreşti, evită să o faci după cădera întunericului. Atenţia îţi este atrasă de nevoia de a stabili şi/sau tranşa anumite chestiuni între tine şi un prieten.

 

horoscop

 

FECIOARĂ   Dacă nu ai plecat în vacanță trebuie să suplinești colegii deja plecați. Totuși, abia te descurci cu treburile tale, fii înțelept și evită asumarea de responsabilități suplimentare gratuite. La serviciu, în orice domeniu ai activa, astăzi nu este indicat să te laşi ghidat de simpatia pentru cutare sau cutare coleg. Fără să fii mitocan, poţi să refuzi cu multă graţie. Cel mai probabil este vorba de un împrumut „până când mă întorc din concediu” sau o promisiune că „ții locul”. Nu este vorba de meschinarie ci de poziţia stelelor care te sfătuiesc să nu amesteci astăzi plăcutul cu utilul. Mici schimbări, o întâlnire care îţi face plăcere şi una nu prea. Începe să se contureze un nou concept, o nouă idee, sau proiect. Sănătatea este bună, dar cei mai sensibili nativi din zodia Fecioarei pot avea unele episoade alergice, sau digestive.

 

horocop

 

BALANŢĂ   Poți convinge astăzi cu ușurință, așa că nu ezita. Totuși evită semnele de foc, pentru că nu vei cădea de acord, în niciun fel, nici asupra fondului, nici asupra formei. Evită lucrurile importante, schimbările de strategie şi întâlnirile hotărâtoare. Ca direcţie principală a dezvoltării viitorului, configuraţia astrologică indică păstrarea unui statu quo şi acumulări sigure, dar lente. În ziua de astăzi,  urmăreşte cu atenţie banii pe care trebuie să-i încasezi, ca să nu ai întârzieri. Casa familiei şi a rudelor este mai slab aspectată, probabil mici probleme de rutină, dar fii atent la acest domeniu. Simţi nevoia unui grad de libertate personală mai mare. Trebuie să fii conservator şi să refuzi ceea ce nu este conform vederilor tale.

 

horoscop

 

SCORPION Astăzi, la începutul săptămânii, ești luat mai în serios decât de obicei. Poate unde nu mai înțepi, ai lăsat sarcasmul și cinismul deoparte și pari a fi un om bun. Chiar dacă vremea capricioasă este de vină, nu strica ziua! Pentru tine este o perioadă complexă, dar care poate fi chiar monotonă. Eşti supus la două influenţe importante şi opuse. Evită pe cât posibil discuţiile cu persoane importante, sau discuţiile în contradictoriu cu partenerii şi/sau asociaţii, mai ales despre proiecte de viitor, proprietăţi sau posesiuni comune.  Pe de altă parte carisma ta este în creştere şi poţi avea o serie de succese sociale. Dragostea este bine aspectată, interesul tău pentru acest domeniu are o dinamică pozitivă.

 

horoscop

 

 

SĂGETĂTOR „Tăcerea este de aur, vorba de tinichea” – astăzi verifici vechiul proverb. Cineva din anturaj trece printr-un moment nu prea bun, așa că trebuie să ai mare grijă să nu înrăutățești lucrurile. Cu toate că ţi se propun diferite proiecte interesante, trebuie să analizezi cu atenţie substratul fiecărei afaceri în parte. Uneori o activitate ce pare foarte profitabila poate să atragă nenorocul. Prudenţa, vigilenţa şi un dram de viclenie te pot scuti de necazuri în perioada menţionată. Poziţia Lunii şi a lui Mercur ne îndreptăţesc să spunem că este bine, ca în perioada menţionată, să asculţi cu atenţie şi să provoci partenerii la discuţii. Poți auzi multe lucruri relevante şi folositoare.

 

horoscop

 

CAPRICORN  Ai multe idei cum să-ți îmbunătățești activitatea profesională, sau cum să petreci mai bine concediul, sau vacanța. Trebuie să mai ții cont și de posibilități, în special financiare. Lasă lucrurile să se întâmple. Este bine să amâni tot ce este nou şi neînceput, mai ales în a prima parte a zilei. Ar trebui să fie o zi liniştită, în care poţi înregistra realizări cu dinamică pozitivă, atât în mijloace financiare cât şi în trăiri existenţiale. Din punct de vedere emoţional eşti pe lungimea de undă a anturajului şi în special a celor dragi şi apropiaţi, cărora, ţi se pare că în această perioadă, le înţelegi mai bine atitudinile, scopurile şi motivaţiile. Seara plăcută, poate te duci la un film.

 

horoscop

 

VĂRSĂTOR Conjunctură favorabilă în domeniul sentimental. O zi plină de pasiune – așa că poți profita. Poți ameliora confortul vieții zilnice, pentru că pari a fi într-o stare senină și echilibrată. Totodată, în afaceri, realizezi că este greu să ramâi obiectiv, mai ales în această perioadă de timp în care păpuşarii işi scriu scenariile pentru viitor. O perioadă complexă, dar care perioadă nu este complicată?! În această perioadă, astăzi sau în curând, ţi se cere din nou ajutorul, de către un prieten, poate din zodia Racului, în orice caz semn de apă. Întotdeauna trebuie să ai o atitudine pozitivă, dar să nu promiţi niciodată mai mult decât poţi să faci, în speranţa ca se rezolvă, sau se uită. Nu trebuie să devii un „yesman”.

 

horoscop

 

PEŞTI  Poți ajunge la rezultate bune cu persoanele născute în semne de apă și aer, în special cu Gemenii, dar trebuie să ocolești Leii, în general persoanele născute în semne de foc și pământ. Zodia îţi este favorabilă : câştiguri neaşteptate şi favoruri din partea sexului opus. Zilua de 12 aprilie este favorabila. Succese neaşteptate în carieră sau în familie. Cu toate că un mic incident întunecă imaginea generală, astrele îţi sunt favorabile. Ceva legat de un aspect legal, de jurisprudenţă. Deocamdată aspectul este neutru şi nu te afectează în niciun mod. Cooperează mai strâns cu partenerii, fie de afaceri, fie de amor şi spune-le exact şi precis ce aştepţi de la ei, cu un zâmbet şi dulce, dulce… ca o prăjiturică din Orient, sau ca o înghețată americană după o zi de lucru.

 

horoscop