Horoscop. Pe 26 octombrie s-au născut Francois Mitterand, Hillary Rodham Clinton, Mohammed Reza Pahlavi Aryamer, Dimitrie Cantemir, Dosoftei, Barbu Catargiu, Corina Chiriac, Vasile V. Vasilache, Dinu Tănase, Constantin C. Giurescu, Nicoale Furdui Iancu.

 

Sinaxar, adică în calendarul crești-ortodox, pe 26 octombrie, este Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir. „Sf. Dumitru este al patrulea Sfânt făcut de Dumnezeu” (Pamfile).

 

"Dacă Sf. Gheorghe reprezintă convenţional deschiderea pământului şi sosirea primăverii, Sf. Dumitru este asociat cu moartea naturii, cu sosirea iernii şi a frigului. Ca şi omologul său este patronul păstorilor şi garantul soroacelor" (Olteanu, CPR, 2001, pagina 451).

 

Horoscop. Înainte vreme, se făceau în acestă zi a Sfântului noi învoieli pastorale şi agricole.  "La Sângiorz se bat câinii, la Sâmedru se bat stăpânii" vorbă veche ce provine dintr-un univers al crescătorilor de oi. Primăvara, când se formează turmele, se bat căţeii, că nu se cunosc şi trebuie stabilită ierarhia. Toamna, când se împart oile, se bat stăpânii, pentru că nu se respectă contractele încheiate la Sf. Gheorghe. Şi lumea este şi sub influenţa tulburelului, a țuicii şi a vinarsului…

 

Horoscop. Sunt tot felul de obiceiuri, din vechea tradiţie: se tunde coama cailor până în trei ani, ca să aibă păr frumos şi des; nimeni nu se piaptănă, ca să-l păcălească pe Lupul Şchiop, să nu-i mai cunoască pe păcătoşi; usturoiul nu se mai seamănă, că este pagubă!

 

La Sâmedru se fac oamenii morţi moroi, vârcolaci, strigoi, ies din pământ şi năpăstuiesc pe cei vii – motiv european pe care-l găsim şi de Halloween, o săptămână mai târziu. De aceea se face o cruce cu creta pe uşa de la intrare şi se unge cu usturoi clanţa, sau se pun legăturie de usturoi la uşi şi ferestre să nu intre strgoii peste oameni, să nu se amestece morţii-vii, cu vii-morţi de beţi ce sunt!

 

Horoscop. Oracular, cum este vremea de Sâmedru, aşa va fi toată iarna, dacă este frumos şi soare, toamna va fi lungă. Dacă este Lună plină de Sf. Dumitru – ceea ce anul acesta este departe, Luna este, mâine, pe 27, în primul pătrar, în creștere – şi este senin, iarna va fi uşoară.

 

Mai sunt unele superstiţii ciobăneşti care privesc oile. Dacă o oaie negră se trezeşte prima, va fi iarnă uşoară şi va fi grea dacă oaia este albă. Şi multe alte versiuni. Treburi de ciobani, ei au timp!

 

Horoscop. Sfântul Dumitru, Dimitrie, de fapt, este un sfânt militar. Dacă vreţi să vedeţi ceva frumos, duceţi-vă la Mânăstirea „Ciolanul”, înspre Munţii Buzăului, într-o zonă absolut superbă, acolo este o absidă în biserică, pictată cu toţi sfinţii militari creştini. Am mai spus-o și altădată, avem o țară așa de frumoasă că parcă nu o merităm! De aia ne-o iau străinii. Mai sunt unele icoane de excepție pictate de Gheorghe Tattarescu sau de un ucenic şi un exemplar rarissim din Biblia lui Coresi. Dar să nu-i deranjaţi pe călugări, acolo au un Şef Atotputernic, călugării doresc linişte şi înălţare spirituală! Și să nu rătăcească cheia de la cramă, cea pe drepta, cum intri!

 

Sărbătoarea Sf. Dimitrie este, probabil, calchiată peste un vechi zeu geto-dacic, probabil cabir, Axieros, "cel vrednic la luptă". Varianta locală pentru Ares-Marte, zeul războiului în mitologia greco-romană, la o primă vedere. Dar lucrurile nu sunt aşa de simple. După cum aţi observat sunt trei zile în care se sărbătoreşte Sf. Dimitrie: 25 octombrie Ajunul, pe 26 Martiriul, iar pe 27 Poitra lui Sf. Dimitrie. Deci, cele trei zile caracteristice sărbătorilor vechi, foarte vechi, cu mii de ani înaintea creștinismului.

 

 

 

Horoscop. Dar altceva doream să vă povestesc, dragi lupi, padawani și hobbiți. Despre Mohammad bin Salman bin Abdulaziz Al Saud, pe scurt MBS, prințul moștenitor al Regatului Saudit. Desemnat în această calitate în luna iunie a anului în curs. Pe 31 august a împlinit 32 de ani, deci o Fecioară, ca zodie. Ca horoscop personal, are unul foarte interesant.

 

Cel mai tânăr ministru al apărării de pe glob și Primul adjunct al Primului Ministru. Noua imagine a Arabiei Saudite, a Islamului în general, după cum a hotărât firma britanică de PR care se ocupă de imaginea moștenitorilor lui Saud. Arătosul și tânărul prinț are în căpșorul lui drăguț un singur lucru: să se vorbească despre el mai mult decât despre Mark Zuckerberg, Elon Musk și Bill Gates, împreună. Mai are un scop și atât, să se distreaze.

 

Horoscop. Așa că a organizat la Hotelul Ritz Carlton din Riyad o conferință ”Future Investment Initiative” la care a invitat, all inclusive, 3.000 de persoane, din totă lumea. De la 24 la 27 octombrie. Lucrările conferinței nu s-au încheiat dar ceea ce a fost important s-a consumat deja: cuvântul de deschidere a lui MBS.

 

Prințul moștenitor a anunțat că fondul suveran de investiții al Arabiei Suadite se ridică la peste 500 de miliarde de dolari și că va folosi acest fond pentru crearea unui oraș al viitorului, care se va numi Neom. Orașul va fi ridicat la Marea Roșie și se va învecina cu Iordania și peste Golful Aqaba cu Egiptul și Israelul. Deocamdată acolo este mult nisip și bate vântul, locația este în Nordul orășelului de vacanță Haql, pe autostrada 5.

 

Horoscop. MBS și-a încântat auditoriul cu descrierea unui oraș SF, în care energia este furnizată de panouri solare și turbine eoliene, transportul este total automatizat, nu există șoferi, iar netul este ca aerul, prezent oriunde. Fără șoferi, da, poate pentru că le-au dat voie la femeile saudite să șofeze, cei mai proști șoferi din lume. Orașul va avea 26.500 kilometri pătrați și este deschis tuturor tinerilor din lumea întreagă, a spus sauditul. Bun, se duc acolo și din ce trăiesc, le dă MBS o rentă viageră? Ar fi în stare, pentru că de fiecare dată când facem plinul în benzinărie îi băgăm dolari în buzunar prințului saudit. Bani nemunciți de tânărul chipeș cu idei de ”Gattaca”, după cum relatează Isabelle Couet, aflată la Riyad.

 

Saudiții au reușit să cumpere, cu bani mulți, cooperarea ”SoftBank” din Japonia și a lui Klaus Kleinfeld, unul care se întrece cu băutura, fostul CEO și președinte de la Alcoa. Probabil că orașul va fi construit din aluminiu, mă zic și eu. Oricum, neamțul este celebru în lumea afacerilor de cum a reușit să ducă de râpă Siemens, unde a fost CEO o perioadă. Acum a fost pus șef al proiectului Neom. O să bea toată berea din Arabia, că la asta se pricepe, nu glumă.

 

Horoscop. Nu am înțeles ce este cu orașul acesta, dar ca găselniță de PR este bună. Mai mult, MBS a găsit prilejul să spună o minciunică drăguță, cum că sub conducerea lui Arabia Saudita va reveni la un islam moderat, cum era mai înainte. Eu nu-mi amintesc de nicio perioadă de timp, în istorie, în care saudiții să nu fi folosit cele două săbii de pe drapelul lor, în slujba și spre slava islamului.

 

Chipeș și bine dresat, prințul saudit i-a încântat pe mulți. Dar, până la afaceri. Nimeni nu a venit la Riyad ca să investească în proiectul fantastic al unui oraș fantomă, toată lumea a venit cu mâna întinsă, la cerșeală, să obțină fonduri pentru proiectele lor.

 

Mă tem că Neom va fi un proiect utopic, ca atâtea alte proiecte utopice. Nu înțeleg de ce prințul moștenitor nu bagă cei 500 de miliarde de dolari în agricultură, sau pescuit, ferme acvatice, sunt activități necesare și care pot aduce mult profit.

 

Horoscop. Dar, prințul Saad, prietenul meu, mi-a deslușit taina. Neom nu va fi un oraș oarecare, ci un oraș liber, de frontieră, unde Sharia nu mai acționează. După cum știm Sharia interzice jocurile de noroc. Nu și la Neom, care va fi un Las Vegas al Orientului, pentru că distracția este principala preocupare a lui MBS. De acea este plasat pe granița cu Iordania și Egiptul. Așa că se vor găsi locuri de muncă, slavă lui Allah. Alți bani făcuți ușor. Așa se explică și numirea lui Klaus Kleinfeld ca șef de proiect, unul care bea nouă Martini pe zi și bere cât cuprinde, are idei bune în construirea unui oraș de cârciumi și cazinouri.

 

Horoscop. O notă specială pentru domnitorul, hai să-i spunem Regele Dimitrie Cantemir, născut într-o zi de 26 octombrie, Scorpion adevărat. Sub numele de Cantemiroglu este considerat un clasic al muzicii turceşti. El nu numai că a edificat un sistem de notare a muzicii turcești, dar a şi compus mai multe piese. Vă invit să le ascultaţi, este un adevărat regal!

 

Eu am un CD cu fișiere audio, făcut profesional la Istanbul. Oare lui Erdogan îi place Catemiroglu? Bună întrebare!

 

Mai am multe întrebări, dar probleme importante îmi abat atenția, sunt chemat de zeci de ori pe Skype, se întâmplă lucruri și nu pot să fie lăsate de capul lor, chiar dacă mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

                                                 

                                                             ⃰    ⃰    ⃰

 

 

horoscop

 

BERBEC   Este bine ca astăzi să nu te repezi, să nu te grăbești. Ești într-o formă bună, ai energie, dar nu o transforma în agresivitate. Nu pescui în ape tulburi, știi că nu te pricepi la intrigi. Nu apăsa pe acceleratorul vieţii când nu trebuie. Până la urmă iei o hotărâre, dar realizezi că te-ai grăbit, ca întotdeauna. Un horoscop neutru, sigur, cu unele aspecte nefavorabile, in care singurul pericol este plictiseala. Păstrează-ţi umorul mai ales în relaţiile de familie. Eficace şi dinamic, astăzi ai carisma la maxim. Profită! Convinge-i pe cei care nu sunt de părerea ta ca tu ai dreptate!

 

horoscop

 

TAUR   Trebuie să ceri un sfat competent, mai ales dacă doreşti să cumperi obiecte de folosinţă îndelungată, în special electrocasnice. Cumpără cu încredere, astăzi negustoria e favorizată de Mercur! Nu iţi face iluzii cu relaţiile tale şi cu unii prietenii care sunt serviabili numai atita timp cât le poţi oferi ceva in schimb. Ziua de azi este un bun prilej să cooperezi cu colegii, prietenii sau familia in realizarea unui proiect la care ţii foarte mult. Ai nevoie de ceva mai multă stabilitate. Foloseşte ziua ca să pui ordine în afacerile tale administrative, facturile şi documentele.

horoscop

 

GEMENI  Organismul iţi cere alimente naturale, sucuri naturale din fructe, vitamine naturale, iar anturajul iti cere sa fii tu însuţi mai natural! Încercă să fii mai cald, mai apropiat de cei dragi! Trebuie să rezolvi neîntârziat problemele legate de moşteniri, testamente, asigurări, taxe şi impozite sau altele de acelaşi gen. Astăzi faci eforturi sa rămâi in termeni buni cu toată lumea, acasă sau la serviciu. Nu prea mai suporţi, ai nevoie de o schimbare.

 

horoscop

 

RAC   Un mijloc de săptămână favorabil, dar e bine să dai dovadă de prudenţă şi să eviţi efortul.  Magnetismul personal este în creştere – poţi lămuri unele situaţii sentimentale, mereu amânate! Astăzi trebuie să fi tu însuţi, cu talentele şi păcatele tale originare. Nu este chiar aşa de rău, Racii sunt în general bine apreciaţi de cei din jur. Tot astăzi trebuie să supraveghezi un pic tendinţa ta de a poseda lucruri, de a controla oamenii. Nu este elegant, deloc.

 

horoscop  

 

LEU  Zi de cumpărături, decretează stelele! Orice obiect cumpărat astăzi, fie ca este vorba de un autoturism, sau de o pereche de ciorapi, te va bucura mult, mai ales sub raportul calitate-preţ! Cumpără astăzi, pentru că mâine, în nebunia asta organizată şi controlată a “crizei” nu vei mai putea.  Inflaţia nu te iartă!  Pauperizarea a sute de milioane de oameni este o politică evidentă în toată lumea. Iar tu eşti pe muche de cuţit, ca să fim drepţi, un acrobat la trapez fără plasă!

 

horoscop

 

FECIOARA    Atenţie la ce spui şi mai ales cui spui, nativii din Fecioară fiind mari amatori de adevăruri fundamentale, dar uneori nu au tact sau diplomaţie. Trebuie să ai încredere în cei dragi! Totul provine din dorinţa de a ajuta. Aşa cel puţin spun manualele vechi de astrologie. Tu ai face bine să nu te iei de colegii de la serviciu, sau, Doamne fereşte, chiar de şef! Nu vor să fie ajutaţi, nu vor adevărul, nu vor, nu! Stai şi zâmbeşte. Acasă te poţi lăuda cu ce ai făcut tu şi ai dres la serviciu şi cum ai salvat firma şi lumea întreagă. Imaginaţie trebuie să ai, doar eşti din zodia lui Mercur!

 

horoscop

 

BALANŢA   Perioada zilei de azi te ajută să te înţelegi mai bine cu cei apropiaţi, cu anturajul. O veste te ghidează în această dimineață. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Urmează-ţi scopul, nu te lăsa tentat de mijloace! O dimineaţă aproape relaxantă, fără prea mult de lucru şi fără complicaţii. La prânz, posibilă şi neaşteptată schimbare de program. Nu îţi plac lucrurile neaşteptate dar unele surprize pot fi plăcute. Seara plăcută, adică poţi să o faci plăcută! Poate la un film, poate la un spectacol, poate acasă în jurul unui ceai înmiresmat cu vorbe multe!

 

horoscop

 

SCORPION  Din nou, pentru a câta oara, ai de făcut o alegere inţeleapta. In lipsa lui Solomon, sau a unui sfetnic de taină, dă cu banul! Este acelaşi lucru, pentru că dacă ai noroc, viaţa nu refuză! Dacă te duci la cumpărături, nu cheltui prea mult, stabileşte-ţi o sumă de la inceput. Dupa orele de la serviciu este bine să te duci undeva unde să faci puţin sport, te relaxezi şi vezi şi tu lumea ce mai face. Simţul tău ironic ţinut prea mult în frâu se răzbuna astăzi. Discuţii aprinse cu cineva de la care vrei să obţii ceva important.

 

horoscop

 

SĂGETĂTOR   Oboseala și comoditatea te fac sa refuzi invitaţia la petrecerea de diseară, dar stelele te sfatuiesc să nu pierzi prilejurile de distracţie. Timpul trece şi distracţiile devin tot mai rare! Prea multe veşti negative, prea multe eşecuri – tragi tu concluzia informaţiilor din presă. Nu este adevărat, ocupă-te numai de problemele tale, nimic nu este pierdut, succesul este aproape! Evita, astazi, discutiile cu membrii familiei, cu anturajul foarte apropiat sau cu partenerii de afaceri asupra proprietatilor comune. Dacă ai vreo idee, pune-o in aplicare cu energia ta caracteristică de centaur.

 

Horoscop

 

 

CAPRICORN   Ce poţi să faci cînd nu ai chef de nimic? Nu faci nimic, dar, atenție, să nu se vadă! Comoditatea şi traiul bun,  peste posibilităţi, te caracterizează astăzi. Ca întotdeauna, de fapt! Părinţii şi rudele apropiate nu sunt excelent aspectate. Există un viciu de comunicare între tine şi restul familiei, încearcă să le dai telefon şi să-i vizitezi pur şi simplu aşa, „că ţi s-a făcut dor de ei!”. O veste bună şi o adunare în famile, sau cu prietenii, în care ai un rol principal.

 

horoscop

 

VĂRSĂTOR   Ai ceva mai mult timp pentru tine în această zi de joi, ziua lui Jupiter. Tncercă gândul că poţi să faci mai mult, că lucrurile nu avansează cum ar fi trebuit. Sigur, în domeniul sentimental! Nu trebuie să te blochezi sau să întârzii pentru lucrurile clare şi acceptate, în principiu. Aşa o să corespunzi pretenţiilor celor din jur. Poate cineva o să-ţi spună că eşti „cameleon”, dar simpaticul și exoticul animăluț este singurul care a supravieţuit de milioane de ani. Singurul!

 

horoscop

 

PEŞTI  Dispoziţia ta sufletească este dintre cele mai bune, ești în formă. Încearcă să-ți compui o imagine care să corespundă strategiei tale. Dar, nu uita că trebuie să placi și celor din jur!  Ca un pilot de curse, sau ca un schior olimpic trebuie să schimbi direcţia cu fermitate de câte ori întâlneşti un obstacol, sau eşti obligat să treci prin anumite porţi. Cum spune înţeleptul chinez, nu este folositor omului superior să se obosescă inutil ca să distrugă toate obstacolele întâlnite în cale, ci mai bine să le ocolească cu eleganţă şi cu iscusinţă. Important este să-ţi continui cursa, să mergi înainte, să nu te laşi abătut din drum.

 

horoscop