Misterul USS Nevada, cuirasatul care nu a vrut să se scufunde. Horoscop

Misterul USS Nevada, cuirasatul care nu a vrut să se scufunde. Horoscop

Horoscop Pe 7 decembrie 1941, USS Nevada era ancorată în portul militar Pearl Harbour. A fost prima navă lovită, prima care a răspuns cu foc atacului aerian japonez, prima care a doborât avioane atacatoare, prima care a pornit motoarele și a plecat din locul de ancoraj. Focul cumplit al celor o sută de arme antiaeriene a atras riposta japonezilor.

Horoscop Pe 13 octombrie s-au născut Yves Montand, Margaret Thatcher, Nana Mouskouri, Alexandru Andrieş, G.M. Zamfirescu. Pe 14 octombrie s-au născut Roger Moore, William Penn, Dwight Eisenhower, Le Duc Tho, Ştefan Odobleja, Victor Kernbach, Radu Goldiş.

 

Horoscop În calendarul creștin-ortodox, pe 13 otombrie, este Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Andrei la Iași. Sfinții Carp, Papil, Agatodor, Agatonica și Florentie, par pe 14 octombrie este Sf. Cuvioasă Paraschiva, Parascheva, pentru moldoveni. Tradiţional, Nunta Oilor. “Un moment important al calendarului pastoral, ziua Sf. Paraschiva reprezintă pregătirea turmelor pentru iernat, precum şi deschiderea principalelor târguri, la care se valorificau produsele turmelor de oi. Sacralitatea impusă de calendarul ortodox face ca în principal Sf. Paraschiva, asemeni Sf. Vineri, să interzică orice tip de activitate în ziua consacrată ei.” (Antoaneta Olteanu, CLR, 2001, pagina 438)

 

“Cum va fi ziua, aşa va fi fi până la Sf. Dumitru. Cum este ziua aşa vor fi celelate sărbători de peste an. Dacă oile stau grămadă, iarna va fi foarte grea.” (T.Pamfilie, SLR, 1997, pagina 181).

 

 

"Evenimentul Zilei" de pe 14 octombrie ar fi putut fi că Sir Roger George Moore ar fi implinit 91 de ani. Nu a mai apucat, s-a săvârșit din această viață în mai anul trecut și, poate, fragmente din cenușa lui încă mai plutesc deasupra principatului Monaco, unde a vrut să rămână pentru veșnicie.

 

A fost și este unul dintre actorii mei preferaţi. Are în jocul lui actoricesc o eleganţă, o detaşare şi un umor tipic britanic, inimitabil! În noaptea asta o să revăd primele episoade din "The Saint" în care Roger Moore juca rolul lui Simon Templar. Domneşte, în acele episoade din anul 1962 acea atmosferă pe care o caut: morala şi etica mic burgheză!

 

Cred, am, o teorie, cum că toată această situaţie inacceptabilă în care suntem, fiecare, personal, ţările, una câte una, Occidentul şi Orientul, ei bine starea greşită în care este globul se datoreşte abdicării de la morala şi etica mic burgheză, de la călcarea în picioare a regulilor bine stabilite, funcționale, de către gloata isterică și stupidă prin pretextul ”libertății și a democrației”!

 

Încerc, uitându-mă la filme să-mi dau seama când s-a produs catastrofa: în timpul hippy, revoluţia sexuală, căderea Estului, globalizarea etc. Întotdeauna, într-o boală grea, pandemică, trebuie să găseşti momentul şi pacientul zero! Cine s-a îmbolnăvit primul... şi când!

 

Dar nu despre aceasta doream să vă povestesc, dragi lupi, padawani și hobbiți. Eu nu am timpul povestitorului, nu mai am timp deloc, așa că o să vă spun povestiri scurte, dar cu miez. Așa este și istoria pe care am auzit-o, ieri, de la una din nepoatele mele, din Virginia.

 

Este vorba despre un vas de luptă, primul cuirasat adevărat al Statelor Unite, USS Nevada. Lansat la apă și botezat pe 11 iulie 1914. O să mai revenim asupra acestui episod. Intră în serviciul activ pe 11 martie 1916, în plin război mondial. Cea mai puternică navă, pe atunci, de pe tot globul.

 

La proiectarea ei au fost folosite aceleași profile Göttingen ca la proiectarea RMS Titanic, cel mai mare vas de pasageri din lume. USS Nevada avea o lungime de 178 metri și un deplasament de peste 30.000 tdw. Propulsia era asigurată de două turbine Curtis, care generau aproape 25.000 HP ceea ce îi permitea o viteză bună, de aproape 40 km/h. Primul cuirsat care folosea combustibilul lichid, păcura și apoi motorina.  Ca armament avea 10 tunuri turelate de 356 mm, 21 de tunuri de 127 mm și aproape o sută de guri de foc antiaeriene, dintre care se deosebeau 32 de tunuri Bofors de 40 mm și nu mai puțin de 40 de tunuri Oerlikon de 20 mm, cele mai bune din lume. A fost și a rămas cel mai bine apărat cuirasat din punct de vedere al atacurilor din aer. Blindajul era făcut din plăci de oțel călit, forjat, cu o grosime a bordului de 343 mm și a punții de 127 mm. Turelele tunurilor aveu o grosime de 457 mm, aproape jumatate de metru de oțel american de cea mai bună calitate.

 

În primul Război mondial a escortat navele de transport din America către Europa si invers. A fost atacat cu torpile de mai multe ori. Nu a fost nimerit, iar singura torpila care l-a lovit nu a facut explozie. USS Nevada nu a vrut să se scufunde.

 

Între cele două războaie USS Nevada era când în Oceanul Pacific, când în Oceanul Atlantic, unde dorea America să-și arate mușchii navali. A fost nava militară care a trecut de cele mai multe ori prin Canalul Panama.

 

Pe 7 decembrie 1941, USS Nevada era ancorată în portul militar Pearl Harbour. A fost prima navă lovită, prima care a răspuns cu foc atacului aerian japonez, prima care a doborât avioane atacatoare, prima care a pornit motoarele și a plecat din locul de ancoraj. Focul cumplit al celor o sută de arme antiaeriene a atras riposta japonezilor. Nu mai puțin decât trei duzini de avioane japoneze au atacat cuirasatul care se pusese in mișcare. USS Nevada a fost lovită de opt bombe și de două torpile. A pierdut peste șaizeci de oameni, dar nu s-a scufundat. Căpitanul Francis Scanland a ordonat eșuarea navei pe țărm, ca să nu blocheze canalul de navigație, în caz că japonezii se întorceau și l-ar fi atacat din nou. A ales plaja Hospital Point, o plajă cunoscută, lină, fără stânci.

 

Refăcută, USS Nevada participă la debarcarea din Normandia. Este lovită de 27 de ori de către precisa artilerie germană, din buncărele de pe țărm. Dar, USS Nevada nu vrea să se scufunde!  

 

Participă la etapa finală a învingerii fără apel a Japoniei, încasează încă o torpilă și un avion kamikaze, dar nu se scufundă!

 

După război devine parte dintr-un experiment dement, o experiență nucleară cu denumirea cod Crossroad, în atolul Bikini, iulie 1946. USS Nevada era considerată prea veche și prea înceată, așa că a devenit țintă. Vopsită toată în portocaliu a fost bombardată cu două bombe atomice. USS Nevada a refuzat să se scufunde, toate celalate nave-țintă din jurul ei s-au scufundat, ea, NU! Puternic radioactivă și deformată de temperatura enormă a exploziilor nucleare, dar plutind, USS Nevada este remorcată până la o fosă abisală, o adâncime a oceanului de peste trei kilometri unde devine țintă pentru cuirasatul USS Iowa și încă două nave de luptă. Cinci zile și cinci nopți au tras în USS Nevada, cuirasatul nu se scufunda! În disperare de cauză au cerut prin radio o patrulă de avione torpiloare Avengers care a dat cuirasatului lovitura de grație. S-a scufundat încet și demn, în aproape cinci ore.

 

Marinarii sunt superstițioși și au de ce. În al doilea război mondial, marinarii americani se înghesuiau să se îmbarce pe USS Nevada. Nu era nici cel mai modern vas de luptă, nici condițiile de viață la bord nu era bune, era o navă veche, dar avea noroc!

 

Recent, în iulie anul acesta, cu prilejul rememorării lansării la apă și a botezului USS Nevada au ieșit unele amănunte la suprafață. Dintr-un jurnal al unei fete, care, în anul 1914 avea 11 ani. Prietenă bună cu Eleanor Ann Siebert, nașa cuirastului USS Nevada, o fetiță de 10 ani, nepoata guvernatorului statului Nevada, Tasker L. Oddie și descendenta directă a primului Secretar al Marinei, Benjamin Stoddert. În jurnal se spune că după ce a spus formula de rigoare și a spart sticla de șampanie de copastia vasului, Eleanor și-a făcut cruce cu limba în cerul gurii, un obicei copilăresc și a șoptit: never sink, să nu te scufunzi niciodată!

 

Nava, cuirasatul, USS Nevada fusese botezată de o fecioară și avea același indicativ ca numărul statului al cărui nume îl purta, BB-36 era codul, iar Nevada este al 36 stat al Uniunii. Probabil că cei din jurul fetiței au auzit ce i-a sortit Eleanor mândrului vas, iar zvonurile circulă repede. Marinarii sunt superstițioși și au de ce, repet.

 

De ce v-am amintit de un cuirasat de acum mai mult de o sută de ani? Pentru că fiecare lucru are importanța lui și cunoașterea conduce către înțelegere și respect. Ceea ce vreau să vă spun este că și lucrurile au soarta lor. Câte mii de vieți nu a salvat micuța Eleonor în momentul acela astral când Dumnezeu a ascultat dorința fetiței de zece ani? Să nu te scufunzi niciodată!  Să nu te lași niciodată doborât. Să lupți cu ce știi mai bine, dacă ai dreptate și credință în bunul Dumnezeu. În lumea asta de filistini, lipsită de valori umane, decente, bune - poate este bine să vă amintiți din când în când de o fetiță de zece ani pe nume Eleanor Ann Siebert!

 

Mai am multe să vă spun, timp nu mai am, dar mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

☼      ♂       ♀

 

 

BERBEC  Aspecte bune. Ai nevoie de timp şi linişte ca să poţi lua o decizie, dar persoane răsfăţate şi egoiste din anturaj te deranjează. Concentrează-te, zâmbeşte cu calm şi vezi-ţi de ale tale! Sâmbătă, informaţiile contradictorii creează dileme. Configuratia astrologică iţi indică sa nu te repezi sa tragi concluzii greşite, să ai suficientă răbdare, pentru ca lucrurile se vor lămuri, ca de la sine. Cu dragostea stai bine  dar poţi sta şi mai bine dacă eviţi reproşurile şi discuţiile în contradictoriu.  Duminică, lucruri aproape fără importanţă, detalii cotidiene iţi vor arăta că eşti un norocos şi un rasfăţat în cursa vieţii. Sigur, dacă nu iei în consideraţie mofturile capricioase ale... unor persoane, ştii tu care! Pe total, însă, aproximativ doua zile bune.

 

TAUR  Din când în când mai trebuie să vezi ce fac rudele, nu numai la nunți și parastasuri. Astăzi este ziua rudelor de sânge. Dacă te duci la cumpărături fă-ți o listă, banii se cheltuiesc repede! Weekendul 13-14 octombrie te ajută să te înţelegi mai bine cu cei apropiaţi. Cu rudele, de exemplu. O veste te influenţează mult. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Nu da crezare tuturor zvonurilor, mai ales dacă se referă la prieteni.  Nu te repezi imediat ce auzi o intrigă. Uneori, adeseori, poate, Taurii ascultă pe primul venit fără să mai verifice.

 

GEMENI   Weekendul pare să fie destul de liniştit, chiar monoton. Poţi folosi această zi de sâmbătă ca să-ţi faci un bilanţ al lucrurilor pe care le ai de făcut, planuri pentru toamnă și nu numai! Este, de asemenea, o perioadă favorabilă pentru afacerile şi reuniunile de familie. Singurul aspect negativ se referă la risc – atenţie la incidente, poate chiar accidente. Duminică, din nou ai de ales între mai multe posibilităţi si ca intotdeauna te pierzi in amănunte, în analize şi reacţionezi superficial. Cere un sfat de la Leu sau de la un alt Geamăn. Pentru o mica parte dintre Gemeni duminică seara este o perioadă mai dificilă din punct de vedere sentimental.

 

 

RAC Configurația este bună în domeniul sentimental. Nu te lăsa purtat de capriciile anturajului, mai ales ale copiilor. Fii bun, blând, dar ferm! Unele persoane au probleme cu discernământul! O veste bună urmată de o pierdere, sau mai curând rătăceşti un lucru, sau ai impresia că ai uitat ceva. Atenţie la cumpărături.   Limitează cheltuielile la strictul necesar. Duminică poate la un film, dar nu da crezare tuturor zvonurilor, mai ales dacă se referă la prieteni! Duminică seara se poate să ai de luat o decizie. Atenţie, însă, aparenţele trebuie intotdeauna salvate, este regula jocului pe care trebuie să o respecţi daca vrei să fii apreciat mereu de anturajul tău, de familie, prieteni şi colegi.

 

 

LEU  Cine se trezește de dimineaţa îi este foarte somn. Aceasta este toată filozofia şi ar fi bine să-ţi dozezi forţele în acest weekend pentru că urmează o săptămână densă și obositoare. Sâmbătă poți  finalizeza în condiţii bune promisiunile care ţi-au dat atâta bătaie de cap. Poziţia lui Venus indică prieteni noi şi petreceri reuşite.  In acest weekend probabil că trebuie să faci ceva cumpărături. Veşti de departe, vezi de e-mail, reţeaua de socializare sau mai prozaica cutie de scrisori. Duminică, posibile schimbări în anturaj şi veşti plăcute de departe. În registrul mediu spre neinteresant. Nimic foarte important nu pare  că se întâmplă în această perioadă!

 

FECIOARĂ Îţi este cerută părerea. Se poate să fie vorba despre progrmul de weekend. Nu-i bate la cap şi nu tăia firul în patru, mai ales nu te pierde în detalii, spune-le scurt și concis despre ce este vorba. Sâmbătă ai ocazia să-ţi îndeplineşti o dorinţă mai veche. Dorinţele tale sunt la fel de legitime ca şi ale celor din jur, ale prietenilor şi familiei. Eşti puţin mai încăpăţânat decăt de obicei, dar asta poate fi şi o dovadă de personalitate.  Duminică întâlneşti pe cineva, aproape din întâmplare, o nouă relaţie de dragoste sau reprinderea unei legături mai vechi.

 

BALNȚĂ Tot ceea ce începi astăzi este avantajat de configurația astrologică. Aspectele favorizează în special domeniile legate de casă dar, mai ales, de preferințele tale, de modul tău de viață. Sâmbăta îţi este favorabilă, dar nu trebuie să-ţi supraapreciezi forţele. Stai acasă sau învârteşte-te prin apropiere.  Perioada este, de asemenea, favorabilă, pe plan emoţional, pentru începerea unor proiecte sau relaţii noi, dar numai după un bilanţ adevărat, mai ales în faţa oglinzii. Duminică este dedicată micilor aranjamente în camera, căminul, apartamentul, peştera, casa, vila, palatul tău. Unde locuieşti. Puţină curăţenie şi puţină ordine, cuvântul principal este ”puțină”!

 

SCORPION  Nu tot ce este mai nou este și mai bun. Astăzi nu trebuie să începi nimic nou, chiar dacă stelele spun că, în general, ai noroc. Cineva din anturaj, familie, nu are o zi bună, menajează-l! Sâmbătă, probabil una sau câteva surprize plăcute. Sufletul tău bun te împinge azi spre facerea de bine şi ajutorarea prietenilor. Este şi aşa bine, dar fii generos cu cine merită. Ei, în general eşti zgârcit şi zgârie-brânză aşa că nu te sfătuiesc eu ce să faci!  Duminică, norocul iti este prietenul cel mai bun, care te ajuta să treci peste obstacole si dificultaţi fara sa faci prea mult efort. Dar atenţie la ce-ti doreşti...

 

SĂGETĂTOR O zi favorabilă în domeniul relaţiilor sentimentale, a cuplului, a familiei. Potenţialul tău de răbdare poate fi folosit pentru rezolvarea unei probleme urgente în casă, în gospodărie. Sâmbătă, armonia si echilibrul Cosmosului şi steaua fixa Fomalhaut te ajuta sa-ti intelegi mai exact propria personalitate, limitele, calitaţile şi drumul pe care sa-l urmezi. Duminică - lasă totul în trecut, nu-ţi mai bate capul astăzi degeaba - rezolvarea nu stă în puterea ta. Te întrebi degeaba ce să faci! Distrează-te sau odihneşte-te, nu te mai tortura cu gânduri fixe şi păguboase.

 

CAPRICORN Sâmbătă, 13, o zi obositoare. Nu îți ajunge timpul, fie că ești la cumpărături, în oraş, sau acasă. Nu au intrat zilele în sac, amână tot ceea ce poți pe săptămâna viitoare. Seară plăcută. Sâmbătă nu te împărţi în mai multe direcţii odată. Stabileşte o ordine de priorităţi şi respect-o! Duminică ideile tale sunt constructive şi chiar au un sâmbure de entuziasm şi optimism. Nu pleca urechea la scenariile catastrofice şi la pesimiştii de serviciu!

 

VĂRSĂTOR Aspecte favorabile legate de domeniul emoțional. O posibilă surpriză plăcută, poate o întâlnire neașteptată cu o persoană mai deosebită. Zi de cumpărături, dar cheltuiește cu chibzuință. Moderaţie în relaţiile cu Fecioarele şi alţi Vărsători. Proiectele începute în această perioadă vor aduce rezultate excelente. Sâmbătă îţi stăpâneşti bine pornirile şi emoţiile. Duminică eşti foarte generos. Eşti mulţumit de bucuria pe care o faci celor din jur, nu ai nevoie de prea mult ca să te simţi bine. Duminică seara poţi să te distrezi la un spectacol, concert, film sau la un club pentru ca urmează o nouă săptămână densă de lucru şi trebuie să ai rezervă de bună dispoziţie.

 

PEŞTI Norocul este de partea ta. Poţi să rezolvi în mod convenabil câte ceva din grijile tale. Poate este vorba despre aprovizionarea pentru iarnă, sau îmbrăcămintea pentru sezonul foarte rece. În această perioadă, mai ale sâmbătă, trebuie să dai dovadă de o oarecare hotărîre în ceea ce spui şi mai ales în ceea ce faci.  Duminică, stelele te favorizeaza in achizitionarea unor obiecte de imbrăcaminte de sezon pe care o să le porţi cu placere, pentru ca iţi stau bine. Neapărat să fie din lână de calitate, evită porcăriile din plastic. Şi pielea este acceptabilă, dar atenţie să nu fie tot plastic cu miros artificial de piele!

 

horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscoă horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop horoscop