Potra, din nou în centrul atenției. Poliția a prezentat arsenalul confiscat. Foto
- Antonia Hendrik
- 4 aprilie 2025, 21:56
Horațiu Potra. Sursa foto: Facebook Horațiu Potra este din nou în centrul atenției după ce Poliția Română a prezentat echipamentul confiscat în urma perchezițiilor efectuate la domiciliul său.
Horațiu Potra avea un adevărat arsenal acasă
Conform autorităților, armele găsite la locuința lui Horațiu Potra și a celor apropiați lui fac parte dintr-o captură record realizată de ofițerii specializați în combaterea traficului de armament.
În urma perchezițiilor, anchetatorii au găsit diverse tipuri de arme de foc, inclusiv mitraliere și un lansator de grenade. Conform informațiilor furnizate de Poliția Română, în ultimul an au fost confiscate peste 3.000 de arme de foc, multe dintre acestea fiind asociate cu gruparea condusă de Horațiu Potra.

Armele lui Horațiu Potra. Sursa foto: Poliția Română.
Comisarul-șef de poliție Valentin-Aniel Constantin, director adjunct al Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, a prezentat vineri rezultatele acțiunilor desfășurate în domeniul armelor, explozivilor și substanțelor periculoase. Aceste rezultate includ și arsenalul descoperit în urma perchezițiilor efectuate în luna februarie la locuințele lui Horațiu Potra și ale membrilor grupării sale.
La percheziții s-a mai descoperit: aur, milione de dolari și grenade
La acea vreme, au fost descoperite, printre altele, 25 de kilograme de aur, 3,3 milioane de dolari, zeci de grenade, arme letale și componente de armament.
Reamintim că Horațiu Potra este acuzat de tentativă de a comite acțiuni împotriva ordinii constituționale, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și nerespectarea regimului materiilor explozive.
De asemenea, Horațiu Potra, împreună cu fiul său și o rudă, au fost dați în urmărire de autorități, după ce Înalta Curte de Casație a emis mandate de arestare pe numele lor.

Armele lui Horațiu Potra.
Surse din cadrul anchetei afirmă că armele au fost introduse ilegal din diverse regiuni, inclusiv Turcia și din țări din vestul Europei, cum ar fi Belgia. În anumite situații, seria armelor a fost ștearsă pentru a complica identificarea traseului și a liderilor grupărilor implicate.