Hillary Clinton și-a anunțat, OFICIAL, candidatura la președinția SUA

Hillary Clinton și-a anunțat, OFICIAL, candidatura la președinția SUA

Hillary Clinton şi-a anunţat, duminică, pe site-ul de campanie HillaryClinton.com candidatura la preşedinţia SUA prin mesajul "candidez la preşedinţie", relatează The Guardian în pagina electronică.

Pe site, care a fost lansat recent, este postat primul mesaj de campanie al fostului secretar de Stat american, conform Mediafax.

Mesajul se adresează clasei mijlocii şi rezonează cu mesajul consilierului lui Barack Obama, John Podesta, de a "face clasa de mijloc să însemne ceva din nou".

"Americanii şi-au croit drum înapoi de la perioada economică dificilă, dar drumul este în continuare în favoarea celor din vârf. Americanii obişnuiţi au nevoie de un campion, iar eu vreau să fiu acel campion", se arată în mesaj, "pentru ca voi să faceţi mai mult decât să vă descurcaţi. Puteţi avansa şi rămâne în frunte. Pentru că, atunci când familiile sunt puternice, America este puternică".

"Aşa că plec la drum pentru a vă câştiga votul, deoarece a sosit vremea voastră. Iar eu sper că îmi veţi fi alături", afirmă Hillary Clinton în acest prim mesaj de campanie.

Chelea Clinton, fiica sa, afirmă într-un mesaj postat pe Twitter, "sunt foarte mândră de tine, mamă".

De asemenea John Podesta se declară, tot într-un mesaj postat pe Twitter, "mândru să fie preşedintele campaniei" lui Hillary Clinton.