Haos pe străzile din Istanbul. Sute de persoane au fost arestate
- Mădălina Sfrijan
- 1 mai 2025, 16:51

Peste 400 de persoane au fost arestate joi la Istanbul, în timpul manifestațiilor de 1 Mai, potrivit unei asociații a avocaților. Autoritățile au blocat accesul către Piața Taksim, iar o parte a orașului a fost paralizată din cauza interdicției impuse asupra adunărilor în zonă.
Revoltă pe străzile din Istanbul. Sute de persoane, arestate
În ultimele ore, autoritățile din Turcia au arestat peste 400 de persoane.
„Numărul arestărilor care a ajuns până la celula noastră de criză depăşeşte 400”, au anunțat reprezentanții Asociaţiei Avocaţilor Progresişti (CDH), potrivit AFP.
Autoritățile turce nu au oferit deocamdată un bilanț oficial al arestărilor. Jurnaliștii AFP au relatat că mai multe zeci de persoane au fost reținute în cartierele Beșiktaș și Mecidiyoy, situate pe malul european al Istanbulului, unde forțele de ordine au blocat accesul spre Piața Taksim.
În trecut, zona a fost marcată de proteste majore pentru democrație și a devenit un spațiu interzis manifestațiilor. În 2013, protestatarii plecați din Parcul Gezi, aflat în apropiere, au declanșat o acțiune amplă.
Zona a fost înconjurată de polițiști
La fel ca în anii trecuți, poliția a înconjurat Piața Taksim cu mai multe zile înainte de 1 Mai. Într-o reacție fermă, Amnesty International a criticat restricțiile impuse, menționând că acestea sunt „complet nefondate”.

Protest Istanbul. Sursa foto: X.com
Potrivit imaginilor difuzate de presa turcă și unui videograf AFP, mii de persoane au primit permisiunea de a se aduna în două cartiere de pe malul asiatic al Istanbulului, la inițiativa sindicatelor.
„Taksimul trebuie să-i fie luat acestui regim represiv”, a afirmat Ozgur Ozel, liderul Partidului Republican al Poporului.
Manifestații în Istanbul
La sfârșitul lunii martie, Istanbulul a fost scena unor proteste de amploare, cele mai mari de la mișcările din 2013, izbucnite în urma arestării primarului Ekrem Imamoglu, principalul adversar politic al președintelui Recep Tayyip Erdogan.
Autoritățile au anunțat că aproape 2.000 de persoane au fost arestate pentru participarea la aceste manifestații.