Haos pe Aeroportul Otopeni din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu. Multe zboruri, anulate

Haos pe Aeroportul Otopeni din cauza tensiunilor din Orientul Mijlociu. Multe zboruri, anulateAeroportul Otopeni.Sursa foto: 143180881 © Akakshu | Dreamstime.com

Traficul aerian de la Aeroportul Internațional Henri Coandă din București a fost puternic afectat duminică, după ce conflictul din Orientul Mijlociu a dus la anularea mai multor zboruri spre și dinspre cinci destinații, a anunțat reprezentanții aeroportului într-un comunicat.

Traficul aerian de la Aeroportul Henri Coandă, afectat

Reprezentanții aeroportului au anunțat că în total 34 de curse au fost suspendate: 21 spre Tel Aviv, șase spre Dubai, patru către Doha, două către Beirut și un zbor către Damasc.

„Compania Națională Aeroporturi București monitorizează permanent situația curselor afectate, în cooperare cu autoritățile în domeniu și cu operatorii aerieni, prioritatea absolută fiind siguranța pasagerilor și a traficului aerian”, se arată în comunicatul oficial.

zbor

Zbor. Sursa foto: 51844971 © Mikel Martinez De Osaba | Dreamstime.com

TAROM a suspendat mai multe zboruri

Situația este deosebit de critică pentru zborurile spre Israel. Autoritățile israeliene au închis temporar spațiul aerian și aeroportul internațional Ben Gurion din Tel Aviv pentru cursele civile până la 3 martie 2026. În consecință, TAROM suspendă toate zborurile comerciale OTP–TLV și TLV–OTP în perioada 28 februarie – 3 martie, inclusiv cursele de retur.

TAROM

TAROM. Sursa foto Arhiva EVZ

Printre zborurile anulate se numără:

  • 1 martie: RO156 TLV–OTP, RO2153 OTP–TLV, RO2154 TLV–OTP
  • 2 martie: RO155 OTP–TLV
  • 3 martie: RO155 OTP–TLV, RO156 TLV–OTP

Situația e monitorizată în permanență

TAROM a transmis că monitorizează situația în permanență, în coordonare cu autoritățile și partenerii operaționali, pentru a asigura siguranța pasagerilor și a echipajelor. „Compania va relua operarea zborurilor către Tel Aviv imediat ce condițiile operaționale vor permite acest lucru”, au precizat reprezentanții transportatorului.

Pasagerii afectați de suspendarea zborurilor vor fi contactați direct și pot alege să reprogramese călătoria pentru o dată ulterioară, după reluarea operațiunilor. TAROM recomandă consultarea site-ului oficial www.tarom.ro sau contactarea Call Center-ului pentru informații actualizate despre curse.

Evenimentele recente vin pe fondul escaladării tensiunilor din Orientul Mijlociu, care au determinat autoritățile din Emiratele Arabe Unite și Israel să suspende zborurile civile, afectând mii de pasageri și complicând planurile de călătorie ale cetățenilor români.