Haos Paraguay. Manifestanții au incendiat Parlamentul, după o cotroversată modificare a Constituției

Haos Paraguay. Manifestanții au incendiat Parlamentul, după o cotroversată modificare a Constituției

Demonstranții care se opun unui proiect de modificare a Constituției ce ar permite realegerea președintelui paraguayan, amendament aprobat de senatorii susținători ai lui Horacio Cartes, au ocupat violent Congresul vineri noaptea și au provocat ciocniri cu poliția,

Sute de protestatari au năvălit în clădirea legislativului după ce au spart uşi şi ferestre, provocând şi mai multe incendii. Cel puțin 30 de persoane au fost rănite, printre care și preşedintele Senatului, preşedintele unui partid şi un deputat, cu toţii membri ai partidului care îl susţin pe preşedinte.

Totul se întâmplă după ce Senatul a aprobat un amendament constituţional controversat, care îi permite preşedintelui să candideze pentru un al doilea mandat de cinci ani. Chestiunea este extrem de sensibilă în Paraguay, unde Constituţia adoptată după 35 de ani de dictatură permite un singur mandat de preşedinte.

Aceștia din urmă au reușit, potrivit agenției EFE, să stingă flăcările de la primul etaj al clădirii, unde se află sala de plen și birourile mai multor parlamentari.

La fața locului se puteau observa daune materiale extinse, geamurile fiind distruse după ce manifestanții au aruncat cu pietre în pereții de sticlă ai edificiului.

În împrejurimi, încă se înregistrau confruntări între manifestanți și poliție. Este vorba de al doilea incident violent petrecut vineri în zona Congresului, după ce într-unul anterior au fost răniți cu gloanțe de cauciuc, trase de poliție, deputatul Edgar Acosta și președintele Partidului Liberal, Efrain Alegre.

Președintele paraguayan, Horacio Cartes, i-a îndemnat pe cetățeni să mențină calmul și să nu se lase purtați de violență, după ce sute de manifestanți au incendiat o parte a clădirii Congresului și au cauzat o serie de distrugeri ca urmare a aprobării de către senatori a unui amendament constituțional ce ar abilita realegerea președintelui, transmite EFE.

"Democrația nu se cucerește, nici nu se apără cu violență și puteți fi siguri că acest guvern va continua să depună eforturi majore pentru a menține ordinea juridică în republică. Îi îndemn pe toți compatrioții la dialog și la respectarea dezacordului", a arătat Cartes, într-un comunicat.

O majoritate de 25 de senatori din 45 au votat în birourile din Senat amendamentul permițând realegerea președintelui Cartes, sala de plen fiind ocupată de senatorii care se opuneau reformei, menționează AFP.

Aceasta ar fi trebuit aprobată sâmbătă și de Camera Deputaților, unde guvernul deține o largă majoritate, dar ulterior președintele acestei camere, Hugo Velázquez, a anulat convocarea ședinței, pentru a evita incidente suplimentare, conform EFE.

Constituția Paraguayului interzice realegerea președintelui.

Senatorii din opoziție apropiați de fostul președinte de stânga Fernando Lugo (2008-2012) au aprobat reforma, dar restul opoziției a denunțat "o lovitură parlamentară".

"Este un proiect dictatorial al lui Horacio Cartes, cu complicitatea lui Ferdinand Lugo,", a susținut senatorul de opoziție Carlos Amarilla.

 

Ne puteți urmări și pe Google News