Handbalistele de la Rapid au talent artistic. Cum s-au relaxat înainte de Paște

Handbalistele de la Rapid au talent artistic. Cum s-au relaxat înainte de PașteSursa foto: Sports Net

Aflate într-o scurtă pauză competițională, handbalistele de la echipa Rapid au trecut la activități specifice acestei perioade. Acestea au ținut să le demonstreze fanilor că se pricep nu doar la sport ci și la încondeiat ouă pentru Paște. Ele și-au arătat talentul artistic în cadrul unei sesiuni organizate chiar pe terenul de handbal.

Jucătoarele de handbal de la Rapid mai au doar patru meciuri de disputat înainte de a deveni campioane în Liga Florilor. Astfel, având în vedere acest obiectiv, presiunea pe care sunt nevoite să o suporte devine din ce în ce mai intensă. În acest context, fetele au ales să se relaxeze făcând ceva cu totul diferit decât ceea ce fac în mod obișnuit. Cu atât mai mult cu cât suntem în Săptămâna Mare și toată lumea se pregătește de de Paște. Rapidistele și-au arătat priceperea la încondeiat ouă roșii.

Astfel, Laura Popa, Elena Voicu, Dorina Korsos, Claudia Constantinescu și trei dintre bursierii proiectului „Inimi vișinii” au petrecut o oră colorând și desenând pe ouă vișinii. Multiplă câștigătoare a Ligii Campionilor, cu Gyor, Dorina a scris numele actualei sale echipe și făcut inimioare. La rândul său, Elena Voicu s-a remarcat printr-un iepuraș cu medalia de aur la gât. Claudia a pictat flori, iar Laura și-a amintit de copilărie și a desenat motive tradiționale, conform unui comunicat de presă transmis de Sports Net.

„A fost o experiență plăcută, mi-am amintit de momentele copilăriei, atunci când pictam ouă împreună cu familia mea. Am descoperit că am colege foarte talentate. Nu știam de această latură artistică a lor”, a arătat Elena Voicu, handbalistă CS Rapid București, conform sursei citate.

Sursa foto: Sports Net

Obiectivul care le ține în priză

Cum era de așteptat, chiar dacă au și-au luat o pauză de la handbal, gândul rapidistelor a zburat tot la campionat și la obiectivul pe care și l-au propus în acest an. Vorbim aici de dorința lor de a deveni campioane.

„Suntem nerăbdătoare, mai avem patru meciuri, o lună și ceva până la momentul în care ne putem bucura de rodul muncii noastre. Este visul tuturor să avem o medalie de aur, ne gândim zi de zi la acest lucru și sper să ne bucurăm de transformarea visului în realitate la finalul campionatului. Ne dorim foarte mult, se vede asta la fiecare antrenament al nostru, dar și la fiecare meci”, a mai spus Elena Voicu.

Chiar dacă la începutul campionatului mulți nu le dădeau prea multe șanse la titlu, au încercat să ignore părerile acestora și să-și facă treaba. Astfel au ajuns să lupte pentru un obiectiv care, inițial, le părea inaccesibil.

„Nu ne-a interesat deloc faptul că oamenii nu ne dădeau șanse la startul sezonului sau nu se gândeau că noi vom conduce atâta timp campionatului. Pentru noi a fost important să ne bucurăm meci de meci de tot ce am reușit să facem în acest an: un colectiv minunat și o adevărată familie”, a mai precizat Elena Voicu.

Sursa foto: Sports Net

Parcursul Rapid București

Cu patru etape înainte de finalul Ligii Florilor, Rapid este pe primul loc, cu 57 de puncte. Echipa de sub Podul Grant conduce în clasament cu un punct în fața CSM București și 11 în fața celor de la Râmnicu Vâlcea, care au un meci mai puțin disputat.

Handbalistele pregătite de spaniolul Carlos Viver mai au de jucat în deplasare la Știința București, acasă cu Bistrița și cu SCM Craiova, iar ultima etapă, în deplasare, la Râmnicu Vâlcea.

Campioana în exercițiu, CSM București, are meci în deplasare la Slatina, acasă cu Mioveni, la Zalău, în penultima etapă, și încheie sezonul pe teren propriu cu Baia Mare.

Ne puteți urmări și pe Google News