Șoc în lumea sportului ! A ajuns la spital, după ce a fost înjunghiat de mai multe ori. Nenorocire în noaptea de Anul Nou

Șoc în lumea sportului ! A ajuns la spital, după ce a fost înjunghiat de mai multe ori. Nenorocire în noaptea de Anul Nousursă: arhivă

Handbalistul echipei Paris Saint-Germain (PSG) Elohim Prandi este spitalizat, după ce a fost înjunghiat de mai multe ori în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit comunicatului transmis de clubul sportiv.

Elohim Prandi a fost victima unui atac violent noaptea trecută la Paris, după ce a suferit mai multe lovituri de cuțit”, a precizat PSG într-un comunicat de presă.

Handbalistul Elohim Prandi de la PSG a fost înjunghiat 

Elohim Prandi, în vârstă de 23 de ani, jucător al echipei naționale, este acum în afara oricărui pericol, deși continuă să fie ținut sub observație de către medici, deși starea sa „nu inspiră îngrijorare”.

Prefectura de poliție din Paris investighează evenimentele, care au avut loc în timpul festivităților de Anul Nou.

„Clubul își exprimă indignarea față de acest atac și oferă tot sprijinul său lui Elohim Prandi și celor dragi pentru a trece peste aceste momente”, a mai transmis Paris Saint-Germain.

Sportivul nu va mai participa la Campionatul European de handbal

Cotidianul francez Le Parisien indică pe site-ul său că atacul a avut loc în arondismentul al optulea din Paris, un cartier bogat situat la nord de Champs Elysees. Aceeași sursă a precizat că martorii atacului vor fi interogați de poliție în următoarele ore.

Prandi fusese convocat pentru a participa la Campionatul European de handbal, care va avea loc în Ungaria și Slovacia între 13 și 30 ianuarie, dar a fost retras din competiție după aceste evenimente.

Federația franceză și selecționerul Guillaume Gille vor anunța în această duminică identitatea înlocuitorului său.

Fundașul stânga al echipei Franței nu a putut să se alăture primului grup de pregătire de la sfârșitul lunii decembrie din cauza faptului că a fost depistat pozitiv la coronavirus.