Mutare strategică pentru Rapid. Șase handbaliste au semnat contractul, dintre care cinci fac parte din echipa națională
- Ramona Rotaru
- 15 aprilie 2022, 13:12
Pe primul loc în campionat, Rapid nu se culcă pe o ureche ci din contră, își securizează echipa pentru sezonul următor. Giuleștenii au reușit să semneze prelungirea contractelor cu șase jucătoare de top, cinci dintre ele fiind și în echipa națională de handbal.
Rapid nu își lasă handbalistele să fie furate de alte echipe. Mai sunt patru etape înainte de finalul sezonului, iar giuleștenii sunt pe primul loc în campionat și se pregătesc pentru viitorul sezon. Pentru securizarea echipei, au reușit să semneze prelungirea contractelor cu șase jucătoare de top, dintre care cinci sunt componente ale naționalei României.
Este vorba despre Eliza Buceschi, dorită insistent de cea mai bogată echipă din campionat, CSM București, Gabi Perianu, Alexandra Badea, Diana Ciucă, Denisa Dedu, revenită după ce a născut un băiețel, și Alexandra Trifan, cea mai veche jucătoare din lot. Ele vor juca și în sezonul următor la gruparea de sub Podul Grant.
„Am petrecut 2 ani minunați aici și cred în continuare în proiect. A fost o plăcere să văd că mă doresc multe echipe, dar nu a fost deloc greu să aleg să rămân la Rapid. Nu am crezut că microbul „Rapid” te poate atinge atât de mult, dar am simțit-o pe pielea mea. Este un sentiment unic atunci când suntem alături de fani și cântăm cu ei, ni se face pielea de găină.” - Eliza Buceschi, handbalistă CS Rapid București.
„La Rapid am primit încrederea de care am avut nevoie, am înflorit și am avut cel mai bun sezon al carierei mele” – Alexandra Badea, handbalistă CS Rapid București.
„Am vrut să merg mai departe cu Rapid în primul rând pentru atmosfera care este în echipă, pentru că majoritatea fetelor vor rămâne și în sezonul următor și pentru ambițiile care sunt aici. În plus, avem una dintre cele mai spectaculoase galerii, ne împing mereu de la spate, simțim energia lor la fiecare meci.” – Gabi Perianu, handbalistă CS Rapid București.
„ Am fost în afara terenului o perioadă lungă, mă bucur să le revăd pe fete, să mă alătur echipei. Am ales să merg mai departe la Rapid, am avut încredere în echipă și m-a încântat mult dorința de performanță. Mi-am propus să-mi recapăt musculatura pierdută, să slăbesc, să reintru în formă maximă până la debutul noului sezon”- Denisa Dedu, handbalistă CS Rapid București.
Rapid își face planuri pentru sezonul viitor cu gândul la Liga Campionilor
Acest sezon a fost unul extrem de bun pentru handbalistele din Giulești. Acestea au reușit să se impună în fața oponentelor și ducă Rapidul pe primul loc în Liga Florilor, având un punct față de urmăritoarea CSM București.
„Trebuie să recunoaștem că la startul sezonului nu ne gândeam la locul 1, dar între primele cinci da. Din punctul în care suntem acum, se vede Liga Campionilor„ – Diana Ciucă, handbalistă CS Rapid București.
„Am fost o surpriză pentru toată lumea, dar acum este presiune mai mare, încercăm să o transformăm în ceva benefic. Sunt momente în care ne permitem să visăm la titlul de campioane și la Liga Campionilor, dar revenim rapid cu picioarele pe pământ pentru că vrem să luăm totul pas cu pas” - Alexandra Badea, handbalistă CS Rapid București.
„Mai avem patru meciuri foarte importante, dacă va ieși totul bine, în luna septembrie ne vom bucura de Liga Campionilor și de ceea ce implică această competiție. Am dat toate calculele peste cap, pe oricine ai fi întrebat la începutul sezonului nu ar fi zis că ajungem atât de departe. Suntem acum atât de aproape de titlu încât nu vrem să-i dăm drumul” - Eliza Buceschi, handbalistă CS Rapid București.
„ În urmă cu șase ani când am venit la Rapid nu mă gândeam că voi ajunge să mă lupt pentru titlu și un loc de Liga Campionilor” – Alexandra Trifan, handbalistă CS Rapid București.
„E o mare presiune pe noi, vor urma patru finale grele, le vom lua treptat, dar sper ca după ultima etapă, de la Vâlcea, să fim fericiți. Anul trecut am primit medalia de campioană, dar eram accidentată, în cârje am venit pe podium, anul acesta sper să primesc medalia de aur și să fiu pe picioarele mele” – Gabi Perianu, CS Rapid București.
Rapid mai mare de disputat încă patru meciuri de handbal până la finalul sezonului din Liga Florilor. Următoarele meciuri programate sunt cu Știința București, acasă cu Bistrița, acasă cu formația din Craiova și în deplasare la SCM Rm. Vâlcea. Contracandidata CSM București va juca împotriva celor de la Slatina, acasă cu Dacia Mioveni, afară la Zalău și pe teren propriu cu Baia Mare.