Halep știe ce turneu de Grand Slam va ataca în noul sezon: „Sper să joc mai bine în 2017”

Halep știe ce turneu de Grand Slam va ataca în noul sezon: „Sper să joc mai bine în 2017”

Simona Halep (locul 4 mondial) are planuri mari pentru sezonul viitor, iar acum românca de 25 de ani a mărturisit care va fi turneul de Grand Slam pe care se va axa.

Dacă în 2016 nu a reușit să bifeze nicio finală de Mare Șlem, Halep a decis ca în sezonul viitor să atace din nou trofeul de la Paris. Românca e de părere că Roland Garros ar fi cea mai potrivită mare întrecere pe care ar vrea să o câștige. Mai ales că Simona are de luat o revanșă pe zgura din Paris, după ce în 2014 a pierdut finala de la Roland Garros, în fața Mariei Șarapova.

„Nu ştiu pe care dintre cele patru Grand Slam-uri îl voi câştiga. Eu sper să fie Roland Garros-ul. Sper, îmi doresc şi muncesc pentru asta. În 2017 sper să joc mai bine”, a declarat Halep la Dolce Sport.

În ediția 2016 de la Roland Garros, Simona Halep a părăsit competiția încă din „optimi”, fiind eliminată de Samantha Stosur.