Simona Halep luptă astăzi pentru „sferturile” de la Madrid. Ora partidei

Simona Halep luptă astăzi pentru „sferturile” de la Madrid. Ora partidei

Simona Halep, locul 3 WTA, va evolua, astăzi, în optimile de finală de la Mutua Madrid Open, turneu pe care românca l-a câștigat în 2016 și 2017.

Constănțeanca o va înfrunta pe jucătoarea slovacă Viktoria Kuzmova (20 de ani, 46 WTA), de la ora 13:00 (în direct la Digi Sport 2), pe arena centrală „Manolo Santana”. În tururile precedente de la Madrid, Kuzmova a dispus de nume sonore din circuitul WTA: nemțoaica Julia Goerges (17 WTA), scor 7-5, 6-4, și spaniola Carla Suarez Navarro (27 WTA), scor 6-4, 7-6(2).

Până acum, Simona Halep nu s-a mai întâlnit cu jucătoarea din Slovacia. „Nu o cunosc pe Viktoria Kuzmova pentru că nu am jucat cu ea. Voi urmări câteva imagini pentru a vedea cum joacă. Vreau doar să mă concentrez pe jocul meu”, a declarat românca.

Învingătoarea partidei Halep - Kuzmova va juca în „sferturi” împotriva câștigătoarei meciului Ashleigh Barty (9 WTA) - Yulia Putintseva (43 WTA), duel care va începe în jurul orei 14:30.

Ne puteți urmări și pe Google News