Simona Halep (foto) va lua startul, astăzi, în premieră, la cea de-a 44-a ediție a Turneului Campioanelor din Singapore, unde o va întâlni, în primă fază, pe Eugenie Bouchard (locul 6 WTA), devenind cea de-a treia tenismenă din România care participă la acest eveniment, după Virginia Ruzici și Irina Spîrlea.
În competiția dotată cu premii în valoare de peste șase milioane de dolari, Halep, numărul patru mondial, a fost repartizată în Grupa Roșie la Singapore, iar pe lângă adversara sa de astăzi, sportiva noastră va mai evolua împotriva Serenei Williams (1 WTA) și Anei Ivanovici (7 WTA).
Sistemul de joc este „round-robin”, adică fiecare jucătoare joacă împotriva celorlalte, urmând ca primele două din fiecare grupă să acceadă în semifinale. Numărul succeselor este principalul criteriu de departajare în grupă, după cel al setaverajului. Pentru disputarea fiecărui meci, cele opt jucătoare vor primi câte 70 de puncte pentru fiecare joc disputat și încă 160 de puncte pentru victorie.
Din Grupa Albă fac parte Maria Șarapova (2 WTA), Petra Kvitova (4 WTA), Agnieszka Radwanska (5 WTA) și Caroline Wozniacki (8 WTA). Halep și Bouchard vor juca în jurul orei 16.30, în direct la Digi Sport 2.