Guvernul oferă BURSE specialiștilor IT. VEZI despre ce SUME este vorba
- Ana Petrescu
- 7 octombrie 2016, 16:58
Guvernul a selectat specialiştii IT care vor primi burse lunare de 2.000 de euro lunar pentru dezvoltarea unor aplicaţii, se arată într-un comunicat al Executivului. Timp de șase luni aceștia vor dezvolta aplicații și software care urmează să fie utilizate în instituțiile de stat în sprijinul cetățenilor și al companiilor.
Selectarea celor 20 de bursieri face parte din programul GovITHub. Specialiștii în IT au fost selectați din peste 1500 de candidaturi primite în mai puțin de o lună.
Pe lângă bursieri, aproximativ 300 de voluntari se vor implica într-un program de minimum 8 ore/săptămână. Numele acestora va fi anunțat până la data de 1 noiembrie.
Printre potențialele proiecte propuse spre implementare prin intermediul platformei participative ithub.gov.ro sunt aplicații și soluții software precum:
Prietenul pacientului – un sistem funcțional de colectare a feedback-ului pacientului;
Stop cozi – un sistem de programare și informare în privința cozilor de la ghișee.
Gov 2.0 – îmbunătățirea și eficientizarea platformelor guvernamentale pentru a deveni mai prietenoase și ușor de folosit;
MFP pe telefon – aplicație ce își propune creșterea numărului de cetățeni care aleg să utilizeze serviciile oferite de MFP in spațiul virtual via telefon mobil;
Business Start – o aplicație ce va explica diferitele forme juridice din România, cu avantaje și dezavantaje pentru antreprenori și în ce cazuri sunt recomandabile;
Istoricul Tranzacțiilor pentru un Imobil – o aplicație care permite regăsirea istoricului tranzacțiilor pentru un imobil sau pentru o zonă;
RoadRo – o aplicație ce permite cetățenilor să raporteze abuzuri ale șoferilor (în primă fază parcări ilegale, ulterior încălcări majore ale codului rutier);
În pregătire sunt și platforme de vizualizare de date care să înlesnească munca statisticienilor din cadrul Guvernului, crescând în același timp și nivelul de transparență.
GovITHub este un program guvernamental dezvoltat împreună cu sectorul privat și mediul antreprenorial, în scopul creșterii calității serviciilor publice cu ajutorul tehnologiei. Programul aduce tineri din mediul efervescent al start-up-urilor și din cel de business într-un cadru instituțional, pentru a găsi soluții tehnologice de simplificare și digitalizare a administrației.
În intervalul 8-9 octombrie, va fi organizat un prim maraton digital GovITHub la Palatul Victoria, cu peste 100 de participanți – bursieri și voluntari GovITHub. Conceptul evenimentului este cel de „hackaton” – așa cum este cunoscut în mediul profesional de IT. Tinerii selectați prin program se vor reuni și vor lucra împreună, pe echipe, pentru dezvoltarea unor prototipuri ale primelor proiecte.