Guvernul discută în şedinţă stabilirea zilei de 2 decembrie 2016 ca zi LIBERĂ!

Guvernul discută în şedinţă stabilirea zilei de 2 decembrie 2016 ca zi LIBERĂ!

Guvernul ar putea adopta, astăzi, o hotărâre pentru salariaţii din sectorul public, prin care ziua de 2 decembrie 2016 să fie liberă.

Guvernul ar putea adopta, astăzi, un proiect de lege care prevede că, pentru fiecare lună petrecută în condiţii necorespunzătoare, deţinuţilor ar urma să li se scadă 3 zile din pedeapsa primită. Tot astăzi ar putea fi adoptată o rectificare bugetară şi se va discuta propunerea ca 2 decembrie să fie declarată zi liberă, astfel încât românii să aibă trei zile de vacanţă: pe 30 noiembrie (Sf. Andrei), 1 decembrie (Ziua Naţională) şi vineri, 2 decembrie, informează mediafax.ro

Pe ordinea de zi anunţat de Executiv pentru şedinţa de miercuri figurează, printre alte puncte, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

Potrivit proiectului supus dezbaterii publice de Ministerul Justiţiei, pentru fiecare lună petrecută în condiţii necorespunzătoare, deţinuţilor ar urma să li se scadă trei zile din pedeapsa primită. Prin condiţii necorespunzătoare, se înţelege un spaţiu de detenţie mai mic de trei metri pătraţi pentru fiecare deţinut. Această prevedere ar urma să se calculeze pentru deţinuţii care se află în astfel de condiţii necorespunzătoare de detenţie, începând cu data de 24 iulie 2012, conform proiectului de lege. Reducerea ar urma să fie acordată din oficiu şi nu va fi condiţionată de vreo cerere, ea urmând să se aplice şi pentru arestul preventiv. Nu vor beneficia de ea deţinuţii aflaţi în spitalele penitenciarelor.

De asemenea, Guvernul va discuta şi proiectele de Ordonanţă de urgenţă cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2016 şi a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016.

Pe ordinea de zi se află şi o hotărâre de Guvern, pentru salariaţii din sectorul public, prin care ziua de 2 decembrie 2016 se stabileşte ca fiind liberă. Astfel, aceştia vor lucra săptămâna viitoare doar luni şi