Guvernul vrea amenzi pentru WC-urile din fundul curții. Câte persoane au aces la canalizare în România

Guvernul vrea amenzi pentru WC-urile din fundul curții. Câte persoane au aces la canalizare în România

Ministerul Dezvoltării a trimis o circulară prin care înștiințează primăriile că persoanele care au acces la canalizare vor fi obligați să se branșeze la rețea.

Primarii vor fi obligați să întocmească o listă cu persoanele fizice sau juridice care nu s-au branșat până în prezent la sistemul de canalizare, iar lista va fi trimisă Gărzii de Mediu care va da, inițial, un avertisment iar dacă situația nu se îndreaptă în termen de trei luni vor va dispune amenzi.

„Potrivit articolului 41, alin 14 din Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr 241/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, «utilizatorii, persoane fizice sau juridice, inclusiv cei care au sisteme proprii de alimentare cu apă, au obligaţia de a se racorda la sistemele publice de canalizare existente sau nou-înfiinţate, dacă aceştia nu deţin staţii de epurare avansată care respectă condiţiile de descărcare a apelor epurate în mediul natural»”, se arată în document.

Datele Eurostat arată că în România sunt 8,89 milioane de locuinţe, dintre care 3,98 milioane sunt în mediul rural. Dintre acestea, 2,9 milioane au acces la o reţea de canalizare, însă doar 2,2 milioane sunt branşate. Deci aproape 1,8 milioane de locuinţe (în care locuieşte 29,7% din populaţia României) au în continuare WC-ul în fundul curţii, informează b1.ro.