Discuția a alunecat, ușor, spre ceea ce fac alte țări, situația fiind raportată la România. Editorialistul Dan Andronic a precizat că nu crede într-o teorie a conspirație, una la nivel mondial. Potrivit lui Andronic, singura problemă în România, care este una vizibilă, este lipsa unei comunicări profesioniste.

„Nu sunt adeptul teoriei conspirației universale universale ca să cred că există undeva un creier care ne duce ca pe o turmă, spre prăpastie. Cred că și Guvernul României se comporta ca și celelalte guverne, pentru că nu există un model de succes ca să gestionezi o pandemie, unde se oprește competența și reaua credință. Toată problema care apare este lipsa de organizare. Dar ca să acuzi doar Guvernul mi se pare ușor exagerat pentru că e în ADN-ul poporului român. Niciodată nu am fost organizat. Nici acele măsuri ușor paleative, în care schimbai managerul de la spital și aduceai un militar, au mai mult un efect de imagina ca și orice altceva”, a spus Andronic

Editorialistul EvZ a mai spus că nu se prea uită la televiziunile românești și că preferă să își ia informațiile din media străină, care nu este panicardă. ”În privința informațiilor, încerc să mă uit pe cât mai multe canalele străine, evit sursele românești, și acolo dacă citesc, citesc opiniile unor specialiști, nu au nimic special, nu au nimic alarmist. În fiecare zi se descoperă câte ceva, suntem într-un proces de descoperire. Nu știe nimeni exact ce trebuie să facă. Fiecare țară încearcă să se adapteze la ceea ce se întâmplă. În România ar fi o problemă, este această lipsă de organizare, care duce la o lipsă de claritate. Acum e marea controversă dacă avem 3.11 la mie, în București, grupul strategic are altă cifră iar jurnaliștii au calculat și le-a dat 2.98. Aici este partea de amatorism, modul în care comunicăm”, a mai spus Andronic.

Numărul decesele este relativ redus

Prezent în studio, redactorul șef adjunct al EvZ, Mirel Curea, a precizat că nu se poate vorbi despre faptul că în România se moare mai mult decât în alte țări, și asta pentru că sistemul de medicină de urgență din țara noastră fiind unul bine pus la punct.

„Eu nu am încredere în raportările astea, de raportări ale unor cifre la alte cifre, la stabilirea de procente. De ce spun asta, pentru că nu am avea motive să avem mult mai multe persoane decedate, procentual vorbind, față de alte țări, pentru că în momentul de față, spitalele care se ocupă de cazurile severe de Covid19 sunt foarte bine puse la punct, medicii la fel, dotările sunt. Ăsta e motivul pentru care eu nu cred. S-au făcut studii, în primul val, în care s-au arătat că românii mor mai puțin decât alte popoare, din niște motive pe care nu le dezvolt aici”, a spus Curea.

Referitor la campania Guvernului României de a impulsiona oamenii să poarte masca de protecție, Dan Andronic a precizat că i se pare puțin prea statică. „Campaniile de promovare a portului măștii erau necesare. Ele au fost mult prea statice pentru a avea efect. Eu schimbam spotul publicitar tot la două săptămâni, ca să nu plictisești, pentru că e un îndemn care plictisește și enervează”, a spus Andronic.