Grupuri masive de migranți, oprite la granița de vest
- Georgeta Petrovici
- 24 martie 2017, 10:09
Un număr de 25 de cetăţeni străini au fost depistați de polițiștii de frontieră în timp ce intenționau să treacă ilegal granița. 16 dintre ei au fost văzuți în Caraș Severin, iar restul în apropierea graniței cu Ungaria.
În apropierea localităţii de frontieră Grădinari (Caraș Severin), poliţiştii de frontieră au depistat 16 cetăţeni străini (8 bărbaţi, 2 femei şi 6 copii) din Iran, Irak şi Afganistan, adulţii având vârste cuprinse între 21 şi 57 de ani, iar copiii între 3 şi 16 ani. Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei. Și poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare, în cooperare cu lucrătorii Postului de Poliţie Cenad, au depistat în apropierea localității Cenad nouă persoane din Irak și Siria, 5 adulţi cu vârste cuprinse între 22 şi 38 de ani și 4 copiii cu vârste între 1 şi 7 ani. Persoanele în cauză sunt solicitanti de azil în țara noastră și au declarat că intenţionau să ajungă în vestul Europei. ”În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, respectiv de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, persoanele în cauza urmând a fi predate unor echipe operative din cadrul Centrului Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţi de Azil Timişoara, în vederea dispunerii măsurilor legale, ce se impugn”, transmit polițiștii de frontier.