Grosu: Legea privind producția de drone ar putea fi votată până în decembrie. Republica Moldova trebuie să investească în apărare, indiferent de reacția Rusiei
- Sanda Frunze
- 28 octombrie 2026, 21:25
Sursa foto: Parlamentul Republicii Moldova
Republica Moldova. Survolarea spațiului aerian al Republicii Moldova de către drone ridică semne de întrebare privind securitatea țării. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, consideră că unele dintre aceste incursiuni nu au fost accidentale. Acesta a amintit cazul din timpul Zilei Vinului, când șase drone au traversat spațiul aerian moldovenesc în doar 33 de minute. În acest context, autoritățile pregătesc cadrul legal care ar putea permite dezvoltarea unei industrii locale de apărare, inclusiv producția de drone.
Igor Grosu susține că unele dintre incidentele înregistrate în acest an indică faptul că dronele ar fi survolat deliberat teritoriul Republicii Moldova. În opinia sa, numărul aparatelor și intervalul scurt în care au fost detectate ridică suspiciuni.
„Eu deja cred că o bună parte, cel puțin din exemplele care le-am avut anul ăsta, deja sunt deliberate. Eu îmi amintesc de Ziua Vinului. Eu nu cred că într-un interval de 33 de minute șase drone accidental să survoleze spațiul nostru. Nu cred în asta”, a declarat președintele Parlamentului.

Sursa foto: Igor Grosu/Parlamentul Republicii Moldova
În aceste condiții, Republica Moldova are nevoie atât de capacități mai bune de supraveghere și detectare a dronelor, cât și de mijloace pentru interceptarea acestora. Consolidarea apărării devine astfel o preocupare importantă pentru autorități, pe fondul incidentelor care au implicat aparate de zbor fără pilot.
Moldova ar putea începe să producă drone
În paralel cu măsurile pentru consolidarea securității, autoritățile pregătesc un proiect de lege care să reglementeze producția de echipamente militare și cu dublă utilizare. Documentul este elaborat de Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, împreună cu Ministerul Apărării, și nu a ajuns încă în Parlament.
Proiectul ar urma să creeze cadrul legal necesar pentru dezvoltarea unei industrii locale de apărare, inclusiv pentru fabricarea dronelor. Igor Grosu afirmă că Parlamentul ar putea adopta legea până la sfârșitul anului, dacă Guvernul transmite documentul în următoarele săptămâni.
„Eu pot să promit din partea Legislativului, în cazul în care, hai să zic, la începutul lui noiembrie intră în Parlament sau chiar și la mijlocul lui noiembrie, pe partea legislativului mă angajez până la sfârșitul lui decembrie să ne îndeplinim misiunea. Asta eu mă angajez”, a declarat Grosu.
Adoptarea legii ar reprezenta un pas pentru crearea condițiilor în care companiile locale ar putea dezvolta și produce echipamente destinate apărării, dar și produse care pot avea atât utilizări civile, cât și militare.
Ucraina ar putea ajuta Republica Moldova
Cooperarea cu Ucraina este o altă direcție pe care autoritățile de la Chișinău o iau în calcul pentru consolidarea capacităților de apărare. Cele două state au semnat recent un acord de cooperare tehnico-militară.
Grosu consideră că Ucraina deține experiență relevantă în domeniul dronelor, acumulată în contextul războiului declanșat de Rusia. Potrivit acestuia, schimbul de informații dintre Republica Moldova, Ucraina și România este important pentru monitorizarea mișcărilor dronelor și pentru evaluarea riscurilor.
„Eu cred că la moment Ucraina este cea mai avansată țară în acest domeniu din Europa”, a afirmat președintele Parlamentului.
Republica Moldova și Ucraina au o frontieră comună de aproximativ 1.222 de kilometri. Pe lângă riscurile legate de drone, zona de frontieră ridică și alte probleme de securitate, inclusiv trecerile ilegale și traficul de arme sau de persoane.
Grosu respinge argumentul că neutralitatea ar împiedica întărirea apărării
Acordul de cooperare tehnico-militară cu Ucraina a fost criticat de fostul președinte Igor Dodon, care susține că documentul ar încălca neutralitatea Republicii Moldova și prevederile Constituției.
În replică, Igor Grosu afirmă că statutul de neutralitate nu trebuie interpretat ca o renunțare la măsurile de apărare. Acesta a criticat abordarea potrivit căreia Republica Moldova ar trebui să evite deciziile care ar putea nemulțumi Federația Rusă.

Sursa foto: Poliția Republicii Moldova
„Deci să ne gândim mai mult la securitatea noastră și mai puțin la ce ar irita un alt stat, da, pentru că Federația Rusă prin definiție e un stat expansionist, un stat agresor.
„Și dacă noi o să ne gândim de fiecare dată. Dar nu o să deranjăm noi cumva, în cazul dat, Federația Rusă?”, noi o să eșuăm tot timpul în politicile noastre”, a declarat Grosu.
Președintele Parlamentului susține că Republica Moldova trebuie să-și consolideze capacitatea de a răspunde amenințărilor, indiferent de reacțiile externe.
Bugetul apărării a crescut față de 2020
Consolidarea capacităților de apărare este susținută și prin majorarea cheltuielilor alocate acestui domeniu. Potrivit datelor prezentate, bugetul apărării pentru anul 2026 este de aproximativ 1,94 miliarde de lei. Asta comparativ cu 641 de milioane de lei în 2020.
Republica Moldova beneficiază, totodată, de sprijin european prin Facilitatea Europeană pentru Pace. Pentru perioada 2021–2026, asistența indicată pentru țară se ridică la 317 milioane de euro. De la începutul războiului în Ucraina, peste 100 de drone au survolat spațiul aerian al Republicii Moldova.