GREVĂ. Peste 12.000 de funcționari publici protestează astăzi

GREVĂ. Peste 12.000 de funcționari publici protestează astăzi

La greva de miercuri vor participa peste 120.000 de oameni, spune Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici. Și săptămâna viitoare e posibil un protest.

"Actuala forţă politică coordonatoare sfidează Constituţia României, exclude din legea salarizarii categoria administraţiei publice locale, sfideaza legea privind statutul funcţionarilor publici, care prevede că salarizarea se face prin lege, nu prin decizii ale Consiliului Local sau Judeţean. Cu toate că am încercat să corectăm aceste derapaje, mesajul nostru e că fără proteste nu se poate corecta această lege. Suntem nemultumiţi de faptul că nu a fost introdusă o grilă de salarizare pentru funcţionarii din administraţia publică", a declarat Sebastian Oprescu, informează Mediafax.

Sindicaliştii susţin că săptămâna următoare, în funcţie de forma în care legea va intra în dezbatere în Camera Deputaţilor, care este for decizional, va fi organizat un miting.

Legea salarizării unitare este dezbătută şi votată, luni, în plenul Senatului. Camera Deputaţilor este for decizional.

Ne puteți urmări și pe Google News

NU RATAȚI EVZ DE MÂINE!  ADEVĂRUL DESPRE ARHIVA SIPA. UN NOU EPISOD DIN OPERAȚIUNEA "NOI SUNTEM STATUL" VĂ PREZINTĂ DOVEZI DE NECONTESTAT!