Grevă în educație. Revendicările profesorilor pentru Ministerul Educației

Grevă în educație. Revendicările profesorilor pentru Ministerul Educațieisursa foto: EVZ

Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, anunță că va protesta, începând de marți, pentru că „haosul creat de legislație a dus la o stare conflituală generală”.

Printre revendicările acestora se numără și finalizarea celor trei legi ale educației promise de guvernul Dăncilă, „calcularea corectă a sporurilor și indemnizațiilor la nivelul salariilor în plată” și stoparea violenței în școli și asigurarea profesorilor de sprijin, conform edupedu.ro.

Printre revendicările Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ se numără:

 

– elaborarea pachetului legislativ pe educație – cu termen 31 martie, conform Acordului încheiat între federațiile sindicale din învățământ și Guvernul României;

 

– majorarea costului standard per preșcolar/elev – față de lipsa acută de resurse umane, materiale și financiare;

 

– respectarea parteneriatului social;

 

– asigurarea personalului didactic de predare calificat;

 

– plata, în regim de urgență, a tuturor sumelor rezultate din sentințele judecătorești definitive, anterioare datei de 31.12.2018 (care, conform Acordului, trebuia realizată până la 31.01.2019);

 

– calcularea corectă a sporurilor și indemnizațiilor la nivelul salariilor în plată;

 

– stoparea violenței în unitățile de învățământ;

 

– asigurarea profesorilor de sprijin, a consilierilor psihopedagogi, precum și a finanțării suplimentare pentru unitățile de învățământ de masă cu clase în care sunt înscriși copii cu cerințe educaționale speciale;

 

– instrumente reale, aplicabile în situațiile în care cadrele didactice nu dau dovadă de profesionalism, nu au vocație, perturbă desfășurarea întregii activități a unităților de învățământ;

– angajarea în mod real a răspunderii pentru prejudiciile aduse școlii